Multi dintre tinerii zilei de azi, ce au un oarecare interes in a urmari viata politica, acuza faptul ca deciziile privind viitorul lor sunt luate, fatalmente, de inaintasii lor. Asa o fi.
Din nefericire, parintii si bunicii nostri au trait toti intr-un regim care le-a sapat adanc in subconstient anumite reflexe. Cel mai puternic se pare ca a fost acela ca statul trebuie sa dea cetateanului . Sa i se dea o casa, sa i se dea o repartitie, sa i se dea un loc de munca, sa i se dea un bilet de concediu prin sindicat, etc. Orice era bun de dat trebuia sa ajunga la toti. Partidul stia foarte bine lectia si dadea. Chiar si in ultima clipa, in decembrie 1989, a vrut sa dea: “vor fi marite pensiile cu 100 de lei”.
E drept, cetateanului i se si lua: i se lua mancarea, i se lua lumina, i se lua caldura si multe altele. Multa vreme s-a trecut usor peste asta pentru ca se lua la toti si cum caprele vecinilor erau toate moarte, era cat de cat bine. Mai un banc, mai un haz de necaz si uite-asa ne-au crescut pe noi.
Cum de-a lungul istoriei de dupa ’89. PSD-ul (in toate formele si denumirile) a fost asociat in permanenta cu cel care “a dat”, e greu sa musti mana care “hraneste”. Mai ales ca vorbim de un gest reflex.
Ghinionul celorlalti este ca ei au cam luat sau asa s-a zis. Si cum nu prea se mai fac bancuri, se trece mai greu peste. E drept, sunt si cativa (raportat la intreg numarul) parinti si bunici care au inteles altceva din toata povestea. Poate ca acestia au citit la timp “Ferma animalelor”.
Cred ca n-ar fi rau daca am inversa putin rolurile si le-am citi noi parintilor si bunicilor nostri, macar o data pe an, inainte de culcare aceasta poveste. Merita. Si nici nu e prea lunga. Dar e atat de adevarata…