Ora bataliei finale se apropie. S-a intrat in linie dreapta. E ultima saptamana de pregatiri si tara freamata. E momentul adevarului si toti stiu asta. Cele doua armate sunt deja dispuse pe front si asteapta semnalul comandantior lor: Generalissimul Rosu si Samuraiul Albastru.
Intinsa pe toata campia e armata condusa de Generalissimul Rosu. E foarte numeroasa, foarte bine antrenata si hranita, inzestrata cu cele mai noi cuceriri ale tehnicii militare de la noi.
In primele randuri, ca de fiecare data pentru atacul direct la baioneta, pensionarii. Toti isi flutura maniosi cupoanele de pensii si sunt gata sa lupte corp la corp cu unghiile, cu dintii, cu ce le-a mai ramas. Stiu foarte bine ca inainte de a veni la oaste au primit acasa dovada scrisa negru pe alb cum ca Samuraiul Albastru le va taia pensiile, cu sabia. Asa un afront nu trebuie lasat nepedepsit! Generalissimul ii priveste cu compasiune, atent studiata in fata oglinzii, si isi zambeste apoi in barba, felicitandu-se singur. Ce idee simpla si geniala a avut cu mesajul ala prin posta! E cel mai sensibil si usor de manevrat contingent al armatei sale. Toti se pot misca in aceeasi directie la un singur zvon. Si nici nu-l costa prea mult intretinerea lor.
In spatele pensionarilor se afla cei din sistemul sanitar, asistatii social, cei cu salariul minim, bugetarii cu precadere. Toti sunt strabatuti de acelasi fior al vestii ca tocmai li s-a marit solda. Nu e cine stie ce dar cum sa nu-l sprijini pe Generalissim daca el e atat de generos cu ei?
Ceva mai in spate, e artileria usoara formata din televiziunile si ziarele partizane. Fini cunoscatori intr-ale propagandei, sunt gata sa mitralieze tot, cu gloantele sfichiuitoare si naucitoare ale vorbelor rastalmacite in fel si chip. Multi dintre ei sunt mercenari la baza si nu prea tin cont in cine trag cat timp simbria vine la timp.
Artileria grea incheie dispunerea pe adancime a armatei rosii. E formata din oamenii de afaceri puternici, obisnuiti cu tunurile. Fac de-o viata treaba asta si nu au cum sa nu-l sprijine acum pe Generalissim. Prada de razboi e prea tentanta si pare si mai usor de obtinut acum.
Cavaleria flancheaza marginile armatei rosii, atenta ca nu cumva sa iasa cineva din formatie. Este alcatuita din baronii locali, obisnuiti sa traiasca in permanenta pe cai mari.
Pe un deal de unde sa poata vedea mai bine miscarile trupelor, e insusi Generalissimul si locotenentii sai care ii asteapta ordinele. Locotenentul sef, ii transmite pe sub mustata, ca totul e pus la punct in cel mai mic detaliu. Intreg campul de batalie e o padure deasa de bannere si afise rosii in care, daca te-ai ratacit, nu mai ai cum sa iesi intreg la minte. Mici plutoane de interventie rapida de cate 5 persoane stau cu motoarele masinilor pornite, gata sa intervina in punctele sensibile ale bataliei. Nu vor sa mai aiba nicio surpriza. S-au ars la ultimele doua batalii si lucrul asta i-a costat.
Deasupra tuturor, Generalissimul zambeste superior si sigur de victorie. Tocmai i-au jurat supunere cateva plutoane de fluturici, amusinand mirosul de ciolan. Cu putin timp in urma, indraznisera sa scuipe in public pe portretul Generalissimului, desi toata lumea stia ca afrontul face parte din strategia bine pusa la punct. Acum le accepta imperial scuzele si le imparte cu degetul mic functii de conducere. Va vedea dupa batalie daca le va si pune in practica. N-are nicio obligatie dar da bine la moralul trupelor. Se mai inalta o data in sa scrutand zarea in directia muntilor de unde trebuie sa apara adversarul…
Peste munti sta adunata oastea Samuraiului Albastru. La o prima vedere are sanse mici de izbanda. Ii mana in lupta doar o puternica dorinta de schimbare. Armata lui nu e atat de numeroasa si nici prea bine pregatita si e hranita mai mult cu speranta. Grosul trupelor il reprezinta tinerii, cu apucaturi de haiduci, obisnuiti cu lupta de gherila urbana. Cele mai ascutite arme ale lor sunt mintile si spiritele dar cine stie daca acestea pot penetra scutul psihologic ce invaluie armata rosie? Vor vedea la asaltul final.
In spatele lor, un regiment numeros de traditionalisti de dreapta, oameni din toate varstele si categoriile sociale a caror convingere a ramas aceeasi, transmisa din generatie in generatie, oricare ar fi fost Samuraiul conducator. Chiar daca le-au mai fost inselate asteptarile, credinta le-a ramas neclintita. Nu vor abdica nici acum de la aceasta.
Un ajutor nesperat i-a venit din exteriorul tarii dar Samuraiul stie ca acesta nu poate inclina hotarator balanta victoriei cat timp Generalissimul are sub control punctele de hotar.
Artileria usoara e paradoxal punctul forte al armatei Samuraiului. Desi nu are foarte multi mercenari, tiruri nesfarsite de vorbe mestesugite, trase din toate mediile, incearca sa faca auzit mai clar mesajul samuraiului, ce vorbeste parca mult prea incet pentru o batalie atat de mare.
Artileria grea e destul de mica. Nici tunurile nu mai sunt aceleasi.
Cavaleria e formata mai mult din baronii aliatilor de conjunctura. Destul de subtire si rasfirata, fiind nevoita sa incalece acum ponei sau catari.
Pe dealul de comanda, Locotenentii Samuraiului nu par foarte hotarati desi foamea si amintirile zilelor bune de odinioara le ridica putin nivelul de adrenalina si-i face sa-si ascuta totusi sabiile.
Samuraiul incearca sa-si infrunte destinul mai mult singur. Nu a acceptat alte aliante, nu a negociat nimic si stie doar ca trebuie sa-si urmeze Calea. Inca mai spera sa-i atraga de partea sa, in al doispelea ceas, pe cei hotarati sa “participe” la lupta din fotoliul de acasa cu ajutorul telecomenzii. Si sunt atat de multi…
Iscoadele ambelor tabere se jura pe ochii lor cum ca au vazut batalioane de zombi simpli, fara creier, umbland de colo-colo, dispusi contra platii pe loc sa atarne balanta intr-o parte sau alta. E mai mult o loterie si nu te poti baza complet pe ei, si totusi, in ciuda riscurilor ca ar putea fi descoperiti, ambii locotenenti sefi accepta sa cumpere cat mai multe bilete la un spectacol sinistru si fara onoare. Dar comandantii nu trebuie sa stie de acest lucru. Nu acum. Abia la momentul decontului, poate.
Ambii conducatori s-au studiat indelung. Au incercat chiar sa se intalneasca intr-o batalie directa, doar ei doi, ca pe vremurile din trecut, pentru a scuti pierderile de trupe. Si unul si celalalt s-a temut insa ca locul ales de adversar ar fi o mlastina plina de pericole si au renuntat la idee. Deocamdata.
Fiecare are atu-urile sale.
Generalissimul Rosu are de partea sa cunoasterea pana la perfectiune a tacticilor de razboi politic. A inceput de jos si a parcurs rapid toate etapele devenirii. A invatat de la maestri si a fost in permanenta in contact cu viata din capitala. Unde nu s-a priceput, a mai si copiat. Totul pentru cauza…. E atat de aproape acum de a ajunge Imparat si de a intrerupe hegemonia celui care l-a ridiculizat continuu… Nu, NU poate rata sansa ce i se ofera.
Samuraiul Albastru are de partea sa doar codul Bushido. Si desi multi ii sugereaza sa se adapteze la noile realitati, se incapataneaza in traditie. Vine direct din provincie unde aceasta e mai putin alterata.
Din varful palatului sau, hegemonul actual pentru al carui scaun se lupta cei doi, asteapta resemnat deznodamantul. Si-a inceput domnia in plina glorie, ca fiind un adevarat Shogun, si acum sfarseste trist, ca un Ronin caruia i s-a taiat suvita. Si desi Generalissimul a lansat un zvon, nu s-au gasit dovezi certe de simpatie cu vreuna dintre parti. Se forteaza oarecum perceptia. Masele armatei rosii trebuia sa aiba o tinta in plus.
*************************************
Gazetele din viitor au adus deja vestea privitoare la batalie. Au chiar si un mic filmulet in care, prin fumul campului de lupta, Samuraiul Albastru, rapus si insangerat de gloantele rosii, priveste cazut pe spate cerul senin, acoperit de o ploaie roz de flori de cires, recitandu-si cu o ultima suflare, haiku-ul perfect care sa-i confere desavarsirea.