Duminica, tara isi va alege liderul. Cel care, vrand-nevrand, va trebui sa ia matura si farasul pentru a strange cioburile unei imagini de tara trantita zdravan de pamant, sau, pentru cei sensibili la taieturi, sa ia acul si ata pentru a o carpi, desi la cate petice ar fi nevoie, va sfarsi aratand ca o clovnerie ieftina.
Ce e clar pentru toti, e ca tara are nevoie de haine noi. De unele care sa-i permita sa iasa la plimbare si pe strada principala, fara ca ceilalti, vazand-o cum arata, sa-i intinda, de mila sau din reflex cateva monede, rugand totodata politistul din colt s-o trimita undeva mai pe la periferie ca strica aspectul, miroase urat si sperie copiii.
Necazul cel mare e ca, de fiecare data, cei doi croitori dintre care trebuie sa-l alegem pe cel vrednic de o treaba atat de importanta, nu reusesc sa convinga ca materialul va ajunge pe maini bune si pricepute. Nici ultimii doi nu fac exceptie.
Unul e Viorel Peticel. E mai tanar si cu tupeu fantastic. Turuie intruna si e mereu cu sula in mana, gata sa intepe precum viespea. E o adevarata masina de cusut vorbe. Mai mari, mai mici… Conteaza doar imprejurarea si clientul. La nevoie, le si intoarce pe dos de zici ca-s noi. A reusit sa-si croiasca drumul spre varf cu o pricepere si vointa de nestapanit. S-a specializat pe petice, de unde si porecla. Mai un petec la pensii, o petecuta la alocatii, o carpeala mica la sistemul sanitar. Orice, sa tina doar pana trecem de iarna. A furat meseria de la maestrii croitori care, facandu-i loc, spera acum ca in cazul in care va castiga lucrarea cea mare, sa le asigure si lor cateva metraje de material. De preferinta cat mai mari. Ca loc la magazie este…
Celalalt e Klaus croitorul mut. E mai mare decat Viorel si mai ursuz decat un urs batran, tinut toata viata la Zoo. Pare un amator in meserie. Un carpaci cum se zice in bransa. A lucrat mai mult la un mic atelier de provincie. E drept, i-au iesit de pe mana niste chestii de artizanat deosebite. Dar nu prea stie sa-si laude marfa. Cand deschide gura ai impresia ca vrea sa anunte iminenta lui tacere. Se lauda ca le are cu lucrul bine facut dar totusi, ti-e si frica sa-i dai materialul pe mana. Nu ai certitudinea ca, la final, din mainile lui va iesi un costum elegant si nu un spilhozen nemtesc caraghios.
Chiar nu stim pe care sa-l alegem. Niciunul nu convinge pe deplin. Despre capacitatea ca unul dintre ei sa poata face sapte lucruri dintr-o lovitura nici nu poate fi vorba.
Asa ca, la fel ca de fiecare data, ne place sau nu, trebuie sa inchidem ochii si sa aruncam valul de material pe spate, precum buchetul miresei, cu speranta ca cel care-l va prinde e preferatul.
Desi stim ca exista multe cazuri in care pretendentii se cam calca in picioare pentru premiu…