Jocul s-a terminat. Tabla de joc a tarii, cu patratelele colorate de data asta, ciudat, in rosu – albastru, inca pastreaza emotia luptei dintre cei doi. Scrisa la cald, cronica partidei e usor de rezumat:
Jucatorul din stanga a inceput cu albele si s-a napustit asupra celuilalt intr-un atac furibund, convins ca tupeul, indrazneala si cateva ore petrecute in preajma marilor maestri intr-ale jocului, ii sunt suficiente pentru a castiga partida. A vrut sa castige in stil mare, cu mandrie. Era favoritul necontestat, ca pana si casele de pariuri au fost tentate sa-l scoata din lista. Atat de sigura parea victoria lui.
A atacat cu toate piesele mari pe care le-a avut. Cu cei doi cai, Tari si Mele, a incercat sa-si ameteasca adversarul prin salturile lor ciudate. Tari, ametit de atatea sarituri bruste, a ajuns la un moment dat chiar pe un pod gresit. Cat despre Mele, acesta a sfarsit trist, ca o gloaba, sacrificata la abatorul istoriei.
Cele doua turnuri TV aservite, au incercat, din rasputeri, sa incline balanta victoriei, dar au sfarsit si ele fumegand de ciuda si chiar a paguba.
A incercat chiar si cu cei doi nebuni de PRM si PPDD sa faca ceva, numai ca, obisnuiti sa vada viata numai in dunga, acestia si-au aratat imediat limitarea.
Regina cu mustata a incercat si ea totul, miscandu-se pe tabla in toate directiile, tacuta si cu gratia obisnuita, dandu-i mereu asigurarea ca victoria e aproape.
Uimirea de final a jucatorului din stanga a fost cu atat mai mare cu cat, in plin avant si sigur de victorie dupa ce-si inghesuise adversarul intr-un colt, s-a trezit ca a fost facut sah-mat de un pion, o piesa atat de neimportanta, pe care de obiciei o sacrifici fara regrete, poporul.
Cat despre jucatorul din dreapta, se poate spune doar ca si-a gandit foarte bine mutarile, dovedind inca o data, ca tacerea e de aur si uneori chiar un raspuns. Si desi partida e gata, paradoxal pentru el, adevaratul joc abia acum incepe…