Din fundul temnitei, acum parca si mai rece din cauza sezonului, batranul Dom’ Profesor incearca sa-si dea singur fiori care sa-l mai incalzeasca. Scrie petitii si incearca sa atate focul deja stins al unei revolutii personale. Desi intrase fluierand la inchisoare, crezand ca va avea soarta contelui de Monte-Cristo, istoria i-a jucat un renghi. Sacul in care credea ca se va baga pentru a iesi pe ascuns, legea amnistiei si gratierii, n-a mai ajuns la inchisoare si acum da semne de nervozitate, cand realizeaza cat de usor a renuntat la Mercedes. Priveste acum trist, printre gratii, catre baronii care l-au abandonat la indemnul “Uzurpatorului”. Pana si matelotii lui de pe corabia Antena, satui de-atata asteptare, par pregatiti sa puna cap-compas catre alte zari.
Desi nu prea vrea sa accepte, isi da seama si el ca totul e pierdut si va sfarsi precum abatele Faria, scriind si povestind de zor despre taina comorii lui cea mai de pret: “demnitatea”. Creduli, sunt o groaza…