Hai România!

O ştire venită de la vecinii noştri de la sud de Dunăre, pune pe gânduri toată suflarea naţiei noastre. Cică “…în Bulgaria corupţia a atins un nivel critic care are impact negativ asupra vieţii fiecărui cetăţean”.

Ce, cum?! Ne-au luat-o bulgarii în faţă şi la corupţie? Aoleu, apăi chiar că suntem slabi şi ne merităm soarta… Fii atent ce perfizi şi bulgarii ăştia! Ne-au lucrat pe la spate şi acum culeg toate laudele americanilor la această probă, la care părea că n-avem rivali în UE. Atîţia oameni de bază de la noi s-au spetit ani la rândul, pentru medalii şi ne trezim acum ca totul a fost degeaba!? Colac peste pupăză, au apărut acum şi mascaţii ăştia, care parcă lucrează pentru alţii, nu pentru interesul naţional în această direcţie.

Da’ eu zic că nu e anul încheiat şi, cine ştie, dacă ne mobilizăm puţin echipa naţională, poate mai avem şanse la locul unu. Să le arătăm noi lor ce înseamnă aia sufocare naţională, mama lor de castraveţari. Hai băieţi, hai că putem…

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.