Bucureşti. Sfârşit de an. Oprit la stop, asteptand culoarea verde, privirea îmi e atrasă de doi ţigănuşi de 5-6 ani, aflaţi la “serviciu”. Echipaţi corespunzator, cu un miel la piept, ciocnesc cu câte o sorcovă multicoloră geamurile maşinilor. Repertoriul e scurt, să ajungă la cât mai mulţi. La una din maşinile sorcovite deja, geamul de la şofer se deschide putin, dându-i speranţe micului “urător”. Întinde mâna să ia şi are un mic şoc. Aproape că scapă din mână ce i se oferă şi parcă ar vrea să refuze. Şoferul insistă. După 2 secunde, acceptă totuşi darul şi uimit, priveşte în palmă… E un pachet de biscuiţi! Cu toată puterea lui, ridică pachetul şi-l trânteşte de asfalt, călcându-l în picioare. Trece rapid apoi la următoarea maşină. Seara, când va trebui să predea monetarul, nu e timp de explicaţii. Timpul e bani, ce naiba, nu biscuiti!
Îmi tot sună în cap sloganul cu: De Crăciun, fii mai bun! Dăruieşte! Dar ce ne facem cu cei care nu vor să primească?…