Ajutaţi-mă şi pe mine…

Zilnic, indiferent că e la radio, tv sau în ziare, e imposibil să nu auzi vorbindu-se despre “sărăcie”. A ajuns să fie în tot şi în toate, mai ceva ca Doamne-Doamne. Bineînţeles că e dezbătută şi întoarsă pe toate feţele, cu scopul de a găsi vinovaţii pentru aceasta. Bineînţeles, vinovaţii sunt identificaţi uşor şi arătaţi cu degetul. Întotdeauna sunt “ăia” sau “alţii”. Analiza e sumară şi diagnosticele puse imediat. Într-o oră de emisiune tv sau un articol de ziar, e gata! Dar adevărul, ca de fiecare dată, eu zic că e altul. Iar în cazul ăsta nu e nici măcar la mijloc.

În România, ca peste tot în lume, nu există sărăcie decît acolo unde individul o acceptă şi se complace în ea. Pentru că dacă ar vrea să-şi utilizeze creierul, măcar la minim, sărăcia ar dispare. Sau cel puţin ar trece la un alt nivel pentru că această stare e diferită şi percepută de fiecare individ în parte. Dar parcă e mult mai simplu să stai cu mâinile în sân, sau strânse pe paharele de băutură, şi să accepţi fatalitatea statisticii şi nepăsarea conducătorilor aleşi, culmea, tot de cei săraci. Mai ales că scrie şi la gazetă despre asta şi se spune şi la tv. Multora le e lene până să se şi asocieze unii cu alţii sub balconul puterii, zi de zi dacă e cazul, pentru a obţine ce vor. Nu mai bine să se lupte alţii pentru mine ca să scap de sărăcie? Ia să stau eu cuminte şi să îngroş statistica. Hai noroc vecine! Dai şi tu o vodcă? Aş da-o, da-s cam sărac pân’ pe 15. Ei, hai atunci că vorbim cu dna Puşa să ne treacă la caiet!

Deşi mulţi nu realizează, ei sunt proprii artizani ai sărăciei în care se complac. Nu-i înţeleg de loc pe cei care par să iubească la nebunie replica: “Ei se fac că mă plătesc, atunci şi eu mă fac că muncesc“. Atât de mare e dragostea, încât pare să devină motto-ul preferat în viaţa lor. Şi se luptă, zi de zi, făcând eforturi disperate să rămână aşa. Considerând într-un fel, că astfel ar avea ceva de câştigat cu adevărat. Sau de demonstrat cuiva ceva. Oare cât borş poate ieşi din tărâţa folosită pentru acest raţionament falimentar pentru toată lumea, dar mai ales pentru tine, ca individ? Un individ care refuză din start orice urmă de gândire. Refuză să protesteze, dacă este cazul. Refuză să-şi caute alt loc de muncă mai bun. Refuză să elibereze postul pentru un altul care poate ar fi mulţumit cu salariul respectiv. Preferând să-şi bombăne nemulţumirea pe la colţuri, de regulă cu alţii ce gândesc exact la fel. Şi nu face nimic care să-i schimbe starea de nemulţumire, aşteptând de la angajator să o facă. De parcă acesta ar avea vreo obligaţie în acest sens. Vrea nu vrea, poate nu poate, angajatorul trebuie să-i satisfacă dorinţele. Ca să scape şi el odată de sărăcia asta nenorocită!

Toţi vor să scape de sărăcie. Dar mulţi preferă să acţioneze ca în cazul unei simple răceli. Stau în casă, fac o frecţie, iau o pastilă şi gata! Am scăpat de ea. Ei bine, reţeta nu e asta. Şi deşi realizează într-un final că nu va ieşi nimic bun de aici, preferă să creadă în miracole. Sau, după caz, complăcându-se în chestia aia cu “am fost blestemat” şi nu pot face nimic.

Cu toate astea, există totuşi momente când “săracii” parcă uită de sărăcie şi se solidarizează. Sunt cele de sărbători, sau de promoţii tembele la tigăi şi motocoase. Atunci când toţi dau năvală, deşi nu le trebuie atât sau aşa ceva, scoţând la iveală adevărata sărăcie a omenirii. Cea “cu duhul”.

6 Comments

  1. mihai vasilescu

    Treci mă la muncă, lasă vrajeala! 🙂

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      Îndemnul tău e confuz pentru mine. Eu sunt vrăjitor de meserie. Nu înţeleg ce vrei: să mă apuc de treabă sau s-o las? 😉

      Reply
      1. mihai vasilescu

        :))))))) Vezi că “vrăjeală” nu e acelaşi lucru cu “vrăjitorie”. 😉

        Reply
      2. krantzro (Post author)

        Adică ştii tu mai bine ca un profesionist? 😉

        Reply
  2. Alexandra Tătaru

    problema este o chestiune siociala mult mai complexa decat cea expusa de tine. Ai dreptate, insa doar pentru un anumit segment. CAuzele vin din profunzimea timpului, din erori de administrare pe cele doua niveluri reversibile, iar efectele se tot resimt, din aceleasi indepartate timpuri. Asa cum ai specificat cumva, saracia este o perceptie subiectiva, dar atingerea pragului de saracie mai este conditionat si de alti factori, nu numai de vointa sau energia depusa de a nu/l atinge. Ar mai fi multe de zis, dar am deja 10 ore de munca pentru 2 lei si o galeata de praf in ochi!

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      Ce să fac? Observ şi eu porţiuni. Ăla care crede că a găsit leacul pentru toată sărăcia e un mare mincinos 🙂

      Reply

Leave a Reply to krantzroCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.