Sunt un obsedat al sunetului de calitate. Bine, recunosc, nu atît de obsedat încât să-mi vând un rinichi ca să-mi umplu casa cu aparatură de la Bang&Olufsen sau Marantz. Că nu-s vreun baron local ca să-mi permit asta, din încasări sau vânzări succesive. Dar aş face-o cu plăcere. Mă refer la achiziţia aparaturii, nu la devenirea  mea ca baron. Şi fără faza cu rinichiul. Una peste alta, încerc să dau muzicii şansa de a se auzi cât mai bine în urechile mele. Până şi la achiziţia maşinii personale de anul trecut, un element foarte important al deciziei în privinţa mărcii, a fost calitatea şi acustica sistemului de sunet. Nu contează că nu merg zi de zi cu maşina aia fiindcă o folosesc pe cea de serviciu. Piticul meu trebuie să fie mulţumit. Cu un sunet clar, chiar şi ştirile despre morţi sună bine.

Obişnuiesc şi îmi place să ascult muzica tare, cu başii şi înaltele reglate corespunzător, mai ales în maşină. Asta când sunt singur, ca să nu deranjez pe alţii. Şi da, de fiecare dată, geamurile sunt închise complet. În casă e mai greu cu volumul, din cauza egoismului meu feroce. Recunosc, nu vreau să dau muzică la tot cartierul. Fiecare să şi-o asculte pe-a lui! Ce ai, aia să asculţi! Nu veni la mine cu urechile pâlnie că nu pupi nimic!

Din când în când, ca să nu zic a naibii de foarte rar, mai ies în lume, în locurile făcute să se asculte muzică. Un concert, un club, o manifestare publică, o “zilele oraşului”… Şi nu ştiu cum se face, dar mai peste tot unde am ajuns, sunetul ce se vrea de calitate, ţinând cont de sculele şi aparatura în care s-a investit la greu, ajunge să fie setat la un nivel la care audiţia pentru mine (şi nu numai) devine execrabilă. Înclin să cred că DJ-ii sau sunetiştii au de fapt pe cap, nu căşti, ci nişte antifoane foarte performante şi fac experimente ciudate pe auditoriu. Supunându-l cu sadism la puterea maximă a boxelor, care încep să mişte freze şi organe interne. De parcă lumea abia aşteaptă să vadă cum îi stă cu ficatul pe stânga.  N-am să înţeleg niciodată acest exces care trece pragul unei audiţii de calitate, la volum maxim. Şi deşi blestem de fiecare dată sunetistul, să stea toată viaţa lui, cu urechile goale, lipit de boxa setată de el, Doamne-Doamne râde de mine şi-mi trimite un altul, făcându-mă să-l regret pe anteriorul. Parcă şi aud o voce de sus:”Băiete, tu nu ştii ce-i maximul!”

Ultima ispravă de acest gen, mi-a fost hărăzit să o ispăşesc la revelionul trecut, pe care l-am făcut într-un club. Începuse bine, chiar super ok. Muzica, suficient de tare cât să te facă să te simţi un Fred Astaire de rit nou într-un club. Bass-ul bun, vibe-ul exact pe gustul meu şi nu numai. Ne simţeam ca lupii de pe Wall-Street, aveam masă rezervată, mâncare şi băutură la discreţie şi se întrevedea o distracţie pe cinste. Piticul meu chiar mă pupa fericit pentru alegere, cu basca scoasă în faţa mea. Chiar te puteai înţelege, cu mici dificultăţi şi la a doua recitare, cu cel aflat la 20 de cm lângă tine, fără să fii considerat un surdo-mut. Apoi, după ora 12 noaptea, brusc, am intrat într-o altă dimensiune, deşi mă aşteptam doar la intrarea în 2015. Părea un fel de bonus, ca la fostele vânzătoare de seminţe de la stadion: “Luaţi cu suplement, băieţi! Cu suplement!“. Se dăduse liber la draci! Boxele au fost date toate pe “Are you nuts?” şi sunetul a devenit o rezonanţă continuă. Venise şi un fel de band care credea că dacă dă boxele la maxim şi cântă live, ai succes garantat. S-a dovedit că nu e aşa, mai ales că la un moment dat, întrebau asistenţa, penibil şi ca nişte lăutari de gară, “…şi ce vreţi să vă mai cântăm?”, deşi corect ar fi fost “ţipăm”. Dar nu conta. Lumea era hotărâtă să petreacă, indiferent de cine şi ce făcea pe scenă. Ţipam ca descreieraţii unii la alţii în ureche şi toţi dădeam din cap că “da”, deşi nu auzisem niciunul nimic. În jurul meu totul părea ok. Era cool. Şi mult alcool… Puteam să-l înjur de mamă pe oricare şi aş fi primit înapoi doar zâmbete cu aprobare. Ideea era să-ţi arăţi dinţii, semn că ai zis ceva megamişto. De colecţie… Colac peste pupăză, era şi o animatoare cu un microfon, ce mai intervenea peste muzică, înţepând cu sadism parcă, timpanele tuturor cu ţipetele ei stridente, de cretă şi unghii scăpate pe tablă. Simţeam că realmente mi-e rău fizic. Piticul meu, voma întruna şi nu-l puteam opri în niciun fel. Ţipa la mine cât putea şi abia am reuşit să-i citesc de pe buze că dacă mai stăm mult, îl ia şi cufureala. “Boom, boom, shake, shake the room!!” Priveam în jur la lumea care se simţea bine. Cum ai fi putut fi altfel, când muzica aia divină parcă se unduia pe sânii goi şi cracii de top model ai animatoarelor cocoţate pe un podium, la nivelul ochilor? Vibrau boxele, vibrau pereţii şi canapelele, vibrau sticlele de pe masă. Vibrau până şi sânii animatoarelor şi celuluita pe care n-o aveau, antrenând o altă vibraţie, aia de dorinţă, a faunei obişnuite pentru astfel de locaţii. Se făceau poze, selfie-uri, filme cu telefonul. Am făcut şi eu unul de curiozitate. Nici acum nu ştiu ce am filmat. O distracţie în club sau lansarea, cu publicul aproape, a unei rachete.

Se pare că eu eram cel “defect”. N-am mai insistat şi am decis să mă retrag, cât timp sunetul nu-mi stâmba şi picioarele în X. Cu paşi bine calculaţi, să nu mă deraieze de la traiectorie “muzica” ce se izbea de toţi pereţii, m-am îndreptat spre ieşire. Ajuns afară, am început să-mi caut explicaţii pentru “expirarea” mea atât de timpurie şi de lipsa de rezistenţă la acest tip de atac extern şi extrem. Nu mă mai deranja nimic din sunetele de afară, întrucât nu mai auzeam deloc. În capul meu, liniştea de mormânt îşi rescria superlativul. Mi-am pipăit totuşi cu precauţie urechile să văd dacă le mai am şi dacă nu sângerez. Păreau la locul lor. Scăpasem…Stăteam şi mă gândeam din ce material or fi făcute timpanele celor care stau seară de seară în acelaşi mediu. Kevlarul mi s-a părut atunci un răspuns ok. Altă explicaţie nu reuşeam să dau acestei rezistenţe. Oricum nu mai puteam gândi la fel în acele momente. Milioane de neuroni tocmai muriseră inutil, în încercarea lor de a face câteva sinapse.

Acum, mă gândesc că poate că o fi fost şi de la băutură. De obicei, beau atât cât să nu-mi las creierii acolo pe unde o fac. N-am schimbat reţeta nici în seara aia. Cred că asta e până la urmă explicaţia fizică. Lichid mult, vase comunicante, egalizare de presiuni… Ceva parcă s-ar lega. Mă rog, tre’ să recitesc fizica, dacă vreau să mai calc vreodată pe acolo, fără a mai veni apoi acasă unde, timp de câteva zile, să-mi port conversaţiile doar cu: Îî? Îî? ca primii oameni de grotă.  Şi nici n-aş vrea să-mi bată vecinii în ţeavă, crezând că ţip întruna la soţie…

Facebook Comments

11 Comments

  1. upprann

    Acum vreo 5-6 ani plecam cu un prieten de-ai mei la Oslo la un concert Rammstein. Ajunsi acolo, auzise dudul ca a doua zi dupa Rammstein era concert Sunn O))) si voia sa ne luam bilete. Am zis pas, nu ma omoram dupa genul lor. Omul si-a luat bilet, s-a dus la concert, eu am luat orasul la pas sa fac fotografii. Pe la 2 noaptea ma suna prietenul ca are o problema, sa ma duc urgent sa-i duc haine de schimb… inclusiv boxeri.
    Imagineaza-ti ca majoritatea celor care-au stat in apropierea boxelor (inclusiv asta al meu) s-au cacat pe ei din cauza vibratiilor. Dar cica sunetul era de o claritate fara cusur. 🙂

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      :)))))))))))))))))))
      Se pare că era făr’ de cusur, da’ şi fără chiloţi în cur… 🙂

      Reply
      1. upprann

        Genul de muzica era relativ nou… drone metal… de acolo si vibratiile. Dar nah, majoritatea fanilor stiau si purtau scutece pentru adulti. Asta al meu mai fraier ascultase ceva dar in casa, cu volumul pe mediu. Ce-i drept, il cam trecea cufureala dar mereu in preajma budei. :))

        Reply
        1. krantzro (Post author)

          Deci ar cam trebui să am grijă ce-mi doresc. Una peste alta se pare că am scăpat ieftin de la revelion.

        2. upprann

          @krantzro, putea fi un revelion de cacao… s-o zicem ad litteram.

        3. krantzro (Post author)

          Am vorbit cu piticul meu. Mi-a confirmat şi el că am scăpat ieftin…

    2. krantzro (Post author)

      Am dat şi eu acum o căutare pe Youtube după ăia. Aia chiar e “muzică”?! Mie mi se pare că au dat drumul la un gater electric şi tot bagă unu buşteanu. Unu gros, e drept…

      Reply
      1. upprann

        da bassul pe mediu si baga tremble la maxim…. Ia vezi… ceva disturbance in the force? =))

        Reply
        1. krantzro (Post author)

          Mă, tu vrei să mă cac pe mine neapărat?

        2. upprann

          nu neaparat. doar daca vrei sa experimentezi. :))

        3. krantzro (Post author)

          Cunosc senzaţia că doar fiecare am experimentat-o ani buni.
          Prefer să mă consideri reticent la nou. Mă gândesc şi la vecini… Suntem umanişti, ce dracu!

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: