Monumentul eroului necunoscut

Suntem o ţară de fraieri. Categoric şi irevocabil! Pentru că indiferent de cât de bune par cărţile pe care le avem în mână la alegeri, invariabil peste câtva timp, tot Păcălici rămânem. Excepţională observaţia, cu haz de necaz, din bancul ăla cu ţara noastră excepţională căreia Dumnezeu îi tot dă, în compensaţie şi cu semn minus, conducători pe măsură.

În ciuda speranţelor investite la ultimele alegeri, actualul preşedinte ne dovedeşte, pe zi ce trece, că nu-şi poate depăşi condiţia de profesor de provincie, pentru care directivele de la inspectorat sunt sfinte şi imediat de dus la îndeplinire. Am crezut la început că, deh, şi-a făcut echipa cu cine l-a sprijinit în campanie, dar acum ne demonstrează că tot ce face sunt parcă nişte mutări primite în plic, pe care se grăbeşte să le oficializeze public. Mi-e greu să cred că este incapabil să găsească şi alţi oameni de specialitate, în funcţii cheie, pentru care să nu existe nici cea mai mică suspiciune. Care e logica numirii unui politruc la SRI sau SIE? Ce caută politica acolo unde nu ar trebui să existe diferenţiere? Ce facem, îi urmărim numai pe-ai lor nu şi pe-ai noştri?

Vedem aceleaşi mutre, învârtite prin toate ministerele şi funcţiile, plini de suficienţă şi râgâind competenţă, deşi faptele lor de până acum au demonstrat că nu sunt capabili nici măcar să pună două paie în cruce, gata să preia din nou hăţurile puterii. De parcă asta e tot ce a putut da România în materie de resursă umană bună pentru conducere. Totul e doar o învârteală de caricaturi umane fără noimă, în cazanul sub presiune al politicii, la care s-a mai dat de curând drumul la supapă, aşa pentru a mai detensiona atmosfera şi a răcori populaţia.

Colac peste pupăză, a început şi atacul pentru luatul ţării înapoi. De parcă ţara trebuie să aibă neapărat o culoare, musai acceaşi peste tot, că altfel nu ne putem înţelege. Acum se vrea mânjit totul cu albastru. De zici că în actualul PNL, o corcitură nefirească cu foştii mandarini ce cred că li s-au prescris faptele, ar fi numai feţe de sfinţi şi arhipricepuţi în toate, gata să-şi suflece mânecile pentru a lua la frământat trebile ţării. Or fi ei gata suflecaţi dar nu pentru treabă, ci pentru milioanele de euro, care stau deocamdată, degeaba, în no man land -ul oarecum impus de frica de DNA.

“Aţi fost nişte eroi” zicea parcă preşedintele în seara rezultatelor la alegeri. Normal şi corect, la timpul trecut. Stau acum şi mă întreb pentru ce şi mai ales pentru cine au stat atât în frig şi ploaie, ore întregi, nişte oameni. Doar pentru ca aceeiaşi nechemaţi să-şi mai pună o cărămidă la baza monumentelor de incompetenţă ce sunt? Doar pentru ca aceleaşi panarame politice să mimeze că ne reprezintă interesele? Doar pentru ca marii hoţi să se poată fofila din faţa anchetei penale, prin cocoloşirea colegilor? Mi-e greu să cred că pentru asta.

Dar poate că asta e soarta eroului necunoscut. E doar modelul după care se face statuia, în dosul căreia parveniţii puterii îşi fac nevoile. Având grijă totuşi să depună la baza ei, din când în când, câte o coroană de flori. Şi nu neapărat pentru onor. Ci pentru a mai atenua mirosul…

2 Comments

  1. mihai vasilescu

    Daca intra udrea si basescu la puscarie eu sunt multumit. Poa’ sa-i bage si in aceeasi celula.

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      Da, sigur. Bine ca te-a apucat economia…

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: