Am fost ieri cu soţia la dentist. Nu, nu ca s-o ţin de mână ci doar ca şofer. O intervenţie banală, de cca 10 minute, o ajustare de arc la brackeţi. Am preferat să aştept în maşină. Cald afară, internet nelimitat pe telefon, bloguri gârlă, perfect coplanar pentru mine.
Mă sună a mea după vreo juma de oră şi-mi spune că mai durează ceva, că nici măcar nu e în cabinet pe scaun. Moment în care, oarece semne de întrebare încep să-mi tulbure cititul. Ce naiba! Cabinet particular, programare… Mă rog, trec peste şi fără să bag de seamă, după exact o oră de la despărţire, imi intră soţia val-vârtej în maşină. Neagră de draci. Şi plină de spume sub presiune, ca o doză de cola bine-bine agitată. Nu făcuse nimic! Zdrang! Adică pur şi simplu s-a enervat aşteptând şi a decis să plece. Asta pentru că fata de la recepţie nu a putut să-i spună decât că “mai durează”, fără a-i putea preciza exact durata. Şi că “nişte cunoştinţe” fără programare, au fost preferate la intervenţie înaintea ei. Deci teoretic putea să mai aştepte încă o oră.
Eu zic că a procedat perfect în astfel de cazuri, în ciuda rugăminţilor şi scuzelor bietei recepţioniste care era şi ea uimită că “sunteţi primul pacient care pleacă…” Păi du-te-n mă-ta-n cur de doctor, oricât de valoros ai fi tu! Cum pana mea îţi permiţi să-mi furi timpul cu atâta nonşalanţă şi nesimţire? Înţeleg dacă ar fi fost vorba de urgenţe deosebite, să fi murit unii de durere. Dar şi atunci, îi făcea un calmant şi putea să aştepte până găsea o mică fereastră de timp ca să-l rezolve complet.
Hai să zicem că la policlinica de stat e altceva. Nu plăteşti, nu vii cu programare, asta e. Stai ca răbdăul şi ţii pereţii să nu cadă. Dar la clinică particulară să stai mai mult de 15 min, ca şi întârziere de bunsimţ, e inadmisibil. Înseamnă pentru tine, ca doctor, că ori habar n-ai cum e treaba cu organizarea muncii tale, ori eşti un hoţ ordinar de timp şi trebuie să fii tratat ca atare.
Nu ştiu câţi pacienţi preferă o astfel de atitudine şi poziţionare faţă de acest tip de hoţi. 99,99% preferă, dacă tot sunt acolo, să aştepte oricît vrea nenea sau tanti cu halatu alb, decât să mai vină încă o dată. Pe banii şi timpul lor. Nerealizând faptul că dacă plătesc, cumpără de fapt nişte timp preţios. Atât de limitat pentru oricare dintre noi. Şi acceptă placizi, cum am mai povestit în altă parte, să plece făcuţi la buzunar de două ori. Sunt convins că dacă lumea ar reacţiona altfel, s-ar îmbunătăţi mult nivelul de percepţie al acestor doctori, avizi de bani, pe timpul nostru. Ca exemplu, seara, soţia a fost sunată de la cabinet şi i s-a făcut o reprogramare, cu jurăminte de mamă şi mâna pe cravata roşie, că acest lucru nu se va mai întâmpla.
Abia aştept data viitoare. I-am făcut instructaj soţiei ca în caz de repetare (prin absurd) să-i ceară plata benzinei pentru drumul făcut de pomană. Ca pentru taxi. 1,39 lei/km. Pornirea o suport eu. Da’i spun că vin de la Ploieşti…