Moartea din Carpaţi

Deşi un mapamond întreg se zbate să limiteze cât mai mult flagelul fumatului, iată că la noi se face la greu lobby pentru neinterzicerea lui în spaţiile publice. Şi se face la nivel de senator. Asta pentru că madam Anghel, această Foamea de Carpaţi, se crede îndreptăţită să poată sufla liberă, fumurile ei de parvenită, în nasul tuturor. Ăla peste care ne dă cu un alt exemplu al zicalei cu: “Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti“. Mă gândesc acum, după ce ne demonstrează că vocea şi talentul său nu o recomandă cu nimic, că ar fi fost mai bine să vorbească limitat de pe un pat simplu de spital, doar în interviurile de la Antena 3, unde am fi putut schimba canalul, fără a fi afectaţi din punct de vedere legal. Arăta şi ea mai slăbuţă, mai finuţă. Că se vede cum viaţa plină de huzur din parlament a cam rotunjit-o. În ciuda faptului că nu are, aşa cum ar vrea, maşină personală la scară, că deh, acum e ditamai senatoarea şi lumea i-a rămas mică.

Cu tupeul dat de nepriceperea crasă într-ale politicii, se agaţă de microfonul senatului, gâjâind tabacic aberaţii şi analogii despre vicii, speriindu-şi colegii cu posibilitatea ei de a intra în sevraj datorită lipsei de nicotină. Dovedindu-ne astfel că a atins un grad de dependenţă care îi poate induce oarece dificultăţi în luarea unor decizii lucide. Unele care să ne facă viaţa mai bună tuturor, nu numai celor cu vicii. Dar uite, n-ai cu cine dom’le să faci legi. Că după priceperea ei, o astfel de lege e o “mizerie”. Votată fără prea multă gândire şi analiză de nişte colegi care nu înţeleg. Nişte ţărani, cum s-ar spune…

Zice ‘mneaei: ”Dacă stai zece ore în această instituţie, sunt zile când am stat şi 12, sunt zile în care am stat foarte puţin, unde să fumez? Chiar nu pot să am un loc amenajat într-o instituţie publică, unui mic, să fumez o ţigară, pentru că (…), atunci când devii dependent de tutun, e tot un fel de drog. Nu poţi să omori un om cu această lege. Lasă-i un locşor, acolo, de fumat!”. Adică recunoaşte că “stă” şi se droghează, şi în loc să ceară sprijin, ea cere doze. Interesantă viziune. Dar nu mai mişto decât aia cu ea, stând zgribulită de frig, vânt şi ploaie în faţa uşii de intrare, cu ţigara între două deşte, ca o corporatistă pur sânge. Ehe, se duc vremurile când avea scaunul ei rezervat la bufet, unde, nevoită să aştepte maşina de serviciu comună o juma de oră, vă daţi seama, 3 ţigări se duceau ca popa…

Mă gândesc că toată zbaterea asta a ei e cauzată de faptul că, realizînd că viitorul politic îi este practic încheiat, se pune bine cu companiile de ţigări, doar-doar or observa-o careva şi-i vor oferi vreun post de PR-istă. Asta în ciuda standardelor impuse acolo…

Una peste alta, tanti asta vrea să nu avem aer cît de cât curat în spaţii publice şi vrea să mă oblige să-i suport viciul, gândind egosit doar la plăcerea unora. Nu-i pasă dacă altuia nu-i place sau îi poate afecta sănătatea. Păi dacă vrei să te duci dracului, du-te singură femeie şi nu insista, obligându-mă să te ţin de mână. Clar nu eşti genul meu!