Scurt pe doi şi-n patru (24)

Un cuplu de români a fost reţinut de poliţiştii spanioli la Valencia, cei doi fiind suspectaţi că, în schimbul sumei de 5.000 de euro, ar fi intenţionat să îşi vândă fiica în vârstă de doar o săptămână.
Unii spun că a fost păcăleală de 1 Aprilie, pentru vecinii lor. Se ştie că preţul unui copil român nu poate trece de 2.500 de euro.

*******

gigi2Gigi Becali a fost eliberat condiţionat, vineri, conform unei decizii a Tribunalului Constanţa. Gigi Becali a efectuat 1 an si 10 luni de inchisoare, dintr-o sentinta de 3 ani si 6 luni.

Se încheie astfel o pagină neagră din istoria televiziunilor noastre. Gata cu austeritatea! Se trece iar pe profit. Le-a promis şi Gigi că nu se mai duce la închisoare. Şi ştiţi ce serios este omu…

*******

ioan-niculae1-400x200Patronul grupului de firme InterAgro, Ioan Niculae, a fost condamnat joi, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti, la pedeapsă cu închisoarea în dosarul numit de presă „Mită pentru PSD” şi se referă la finanţările acordate în campania din 2009 pentru candidatul prezidenţial al Partidului Social Democrat, Mircea Geoană.

Deci am râs noi de Geoană şi de faţa lui dar uite că ne-a căzut râsul în vine. Păi dacă în doar câteva ore cât a fost el preşedintele ţării a reuşit să-l înfunde în puşcărie pe cel mai bogat român, vă daţi seama ce-ar fi făcut dacă era 5 ani? Eram acum… eram… da ce nu eram? Eram China şi America Europei la un loc! Cu zero corupţie. Vai, domnu Geoană, iertaţi-ne! Nu ne-am dat seama şi am fost înşelaţi de lacrimile marinarului. Vă rugăm, nu ne mai lăsaţi de capul nostru! Vă rugăm, luaţi-o şi pe doamna Mihaela şi luptaţi pentru noi! Haideţi că vă mai punem o dată în reluare rezultatele exit-poll!

*******

Comentând informația conform căreia ANAF urmează să scoată la vânzare proprietăţile unde funcţionează Antena 3, cocoţat pe propria statuie, Mihai Gâdea plusează, ca la o cacealma de poker: “O variantă pentru a înceta emisia este să ne lichideze. O altă variantă este să ne aresteze pe toţi. Dacă nu au curaj, eu aş vrea să fac o promisiune publică. Vă promit că ne mutăm şi facem emisiuni, aşa cum sunt ele, facem emisiuni unde găsim un studio din ţară care să ne placă mai mult. Regia, băieţii de la camere, eu nu o să mai am în spate un studio, o să am verdeaţă”

Ei uite că nu degeaba s-a rugat atâta timp cât a fost pastor. Dumnezeu l-a auzit şi iată, în fine, i-a îndeplinit vrerea. Îi deschide calea spre un loc luminat, un loc cu verdeaţă, un loc mai departe de durerea, întristarea şi suspinarea lu’ dom’ Profesor. Amin! Miru, nu uitaţi miru!

2 Comments

  1. racoltapetru6

    Bună dimineața și o Duminică a Floriilor minunată îți doresc!

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      La fel şi ţie şi tuturor celor ce ajung prin “lumea” mea. 🙂

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.