Scurt pe doi şi-n patru (39)

Curtea de Justiţie din New York a decis că doi cimpanzei au aceleaşi drepturi ca şi oamenii şi nu pot fi ţinuţi în captivitate fără voia lor. Un judecător a decis că o pereche de doi cimpanzei care sunt la Stony Brook University , pe post de cobai pentru cercetare, au aceleaşi drepturi ca şi oamenii.

cimpaMda, decizia asta nu numai că bulversează lumea psihiatrică, ce va trebui acum să-şi revizuiască testele pentru judecători, dar trimite şi cercetătorii iar la muncă. Păi dacă ştiam că omul se trage din maimuţă iar maimuţa e de fapt tot om, din ce ne mai tragem acum? Vă daţi seama şi ce dileme vor începe să aibă cimpanzeii? Ce-aţi făcut dom judecător? Bag seamă că n-aţi mai apucat banane la supermarket şi aţi intrat în sevraj, nu?

*******

Preşedintele Klaus Iohannis i-a trimis o scrisoare gimnastei Andreea Munteanu, în care i-a transmis felicitări pentru medalia de aur obţinută la recent încheiatul Campionat European. printre altele acesta i-a scris: “Sacrificiul personal este astfel răsplătit, iar dumneavoastră primiţi respectul cuvenit din partea comunităţii.

Păi cum vine asta domnu preşedinte? Faceţi deja discriminări? Păi şi noi ăştia din ţară merităm scrisori de felicitare. Toţi. Cum pentru ce? Pentru sacrificiul personal de a trăi conduşi de această clasă politică infectă şi hoaţă. Şi vorba aia, ne tot sacrificăm de 25 de ani, nu ca fetiţa asta, de 4-5 acolo. Păi se poate?! Deci aştept, da? Haideţi că mi-am îndreptat şi cutia poştală îndoită de ani de zile.

*******

Senatorul republican american John McCain a postat o fotografie, pe contul său de Twitter, în care apare alături de copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, aflată într-o vizită în SUA, despre care spune că este „un mare lider pentru următoarea generaţie“. În întâlnirea pe care au avut-o, Alina Gorghiu şi John McCain au discutat, printre altele, despre lupta anticorupţie şi reformarea clasei politice. Pe contul ei de Facebook, Alinuţa s-a grăbit să scrie că s-a discutat pe chestiuni militare şi de securitate internaţională – despre nevoia ca România să fie un factor de stabilitate în regiune, în contextul crizei ruso-ucrainene, despre parteneriatul ţării noastre cu NATO şi despre parteneriatul strategic cu Statele Unite.

646x404Trimisă de şeful ei dl.Iohannis, să pună la punct preluarea pardesiului prezidenţial la urcarea în maşină cu ocazia viitoarei vizite în SUA, Alinuţa a avut cică timp de-o cafea cu un licurici bătrân. După ce citeşti comentariile aferente şi mai vezi şi poza, mie îmi pare că  mai degrabă a nimerit la un muzeu Madame Tussauds, unde s-a grăbit să se pozeze pentru fanii de pe facebook. Şi ia zi măi Alinuţa, ce mai spunea statuia aia de ceară? Chestiuni militare, securitate naţională, parteneriat strategic…Te-a făcut un “mare” lider pentru următoarea generaţie. Păi ce-ai fi vrut să spună când te-a văzut că erai cu jumate de cap mai înaltă? Sper că nu l-ai crezut, da?

*******

Fostul premier şi ministru de Externe Adrian Năstase, care are două condamnări la închisoare cu executare, a revenit la Guvern, mai exact la Ministerul Afacerilor Externe. El şi alti zece fosti miniştri de Externe au participat vineri, la sediul Ministerului Afacerilor Externe, la Consiliul Consultativ al MAE la nivelul foştilor miniştri ai afacerilor externe ai Romaniei, reunit la invitaţia ministrului în exerciţiu, Bogdan Aurescu.

Ia uite domle de câte eşti în stare să faci pentru a ajunge cavaler de Cornu! Păi dacă mergem pe aceeaşi gândire, invităm puşcăriaşii cu peste 20 de ani vechime să dea girul pentru noile închisori ce trebuie făcute, le dăm cuvântul violatorilor şi pedofililor feroci la congresele împotriva acestui flagel iar preşedintele comisiei de malpraxis pentru doctori va fi dr. Ciomu.

Bun aşa domnu Aurescu. Spălat e ca nou, nu?

6 Comments

  1. Silvia Duma

    bun!

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      Sper că nu de aruncat 🙂

      Reply
  2. calinakimu

    Nastase este exponentul a celor ce s-au petrecut de dupa lovitura de stat. Hotia ridicata la rang de demnitate.Minciuna ca adevar suprem. Onoarea dama de bordel…

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      Aşa să-i rămână numele! 🙂

      Reply
  3. racoltapetru6

    Să nu uităm nici de delfini. Și ei trebuie eliberați, după părerea lui Remus Cernea.

    Reply
    1. krantzro (Post author)

      Aşa e. Uitasem. Că doar “e oameni” şi ei 🙂

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: