Hai să dăm mînă cu mînă!

Ca bărbat, în foarte multe situaţii, sunt forţat de un reflex să acţionez în consecinţă. Reflexul e unul dobîndit, nu instinctiv. Iar acţiunea se referă la strîngerea unei mîini la întîlnirea cu alţii. Cercetătorii dau fel de fel de explicaţii gestului care se pierde în negura istoriei. Ideea e că dacă la origini, gestul chiar însemna ceva, în ziua de azi a devenit o chestie banală şi oarecum inutilă. O uzanţă convenţională, care practic nu înseamnă nimic. Doar un obicei deposedat acum de sens. Dar mergem în continuare aşa. Că doar de mici învăţăm şpilul. Mai ales din momentul în care afli de la cei din jur, la 4-5 ani, că “de-acum eşti bărbat şi trebuie să dai mîna!”

Prima dată ţi se pare ceva mişto. Crezînd poate că ai avea ceva de cîştigat din chestia asta. Oricum eşti la vărsta cu zburatul şi mîncatul. Şi-o apuci aşa uşor în viaţă, tot strîngînd la mîini în jurul tău. Cu sau fără importanţă. Cu cunoscuţi sau străini. Cu însemnătate sau fără. Treaz sau beat. Acasă la tine sau oriunde în lume. Cu bărbaţi, femei, copii. Unii chiar cu animale. Chiar nu mai contează. Ideea e să strîngi mîini. Te desparţi de cineva seara? Strîns de mînă. Te revezi fix a doua zi la prima oră? Strîns de mînă.

Bine că a dispărut moda aia cu strînsul şi pupatul mîinii la toate femeile întîlnite. Deşi mai văd şi azi pe unii dispuşi la astfel de gesturi.  Cred că mulţi din generaţiile care au prins-o şi-au blestemat zilele. Una-două înclinat-pupat, înclinat-pupat. Asta ca să nu pari nesimţit. Pentru că întradevăr, buna creştere stătea în mirositul, pe alocuri devenit libidinos, de mîini. Te respect, pupa-ţi-aş mîna!

La un moment dat, unii au început chiar să dea explicaţii psihologice acestui simplu gest. Puteai chiar să pierzi un eventual loc de muncă dacă la interviul de angajare nu nimereai exact forţa perfectă de strîngere. Una prin care angajatorul îşi dădea seama clar ce fel de om eşti. De parcă ai fi concurat pentru un post de cheie dinamometrică.

Greţos de-a dreptul mi se pare strînsul mîinii în politică. Un gest mai fals nici nu se putea. Pentru că e clar pentru oricine, că ritualul ăsta nu are nicio însemnătate. Totul e pentru poză şi aparenţe. Pe la spate, cu mîna rămasă liberă, se ascute cuţitul . Mai bine ai face din mînă. E un gest mai sincer şi mai potrivit pentru cei cărora le e adresat. Nu contează dacă vii sau pleci. E clar o despărţire faţă de ceilalţi.

Strîngerea mîinii în sport? Şi da şi nu. Pentru că se dovedeşte, de prea multe ori, că gestul acesta simplu care ar însemna o promisiune de fair-play, e mult prea slab în faţa puterii banului ce te face să uiţi de orice.

Aşa că stau şi mă întreb dacă chiar mai are rost să o ţin cu obiceiul ăsta. Mai ales dacă:

Caz 1. Ajungi în faţa unui grup în care nu cunoşti decît o persoană. Nu poţi spune un simplu: “Salut la toată lumea!”? Te apreciază cumva cineva mai puţin dacă te limitezi la atît?  Nu cred. Dar trebuie să iei la strîns toate mîinile celor de faţă. Nu contează că nu-i cunoşti şi poate nici nu-i vei mai vedea niciodată în viaţa asta. Dar vei rămîne cu amintirea de nepreţuit că v-aţi atins epidermele. Foarte matur şi logic.

Caz 2. Grup de cunoscuţi. La birou sau amici. Vine unul şi în timp ce vorbeşte cu altul, îţi întinde o mînă. Continuînd să-l privească pe celălalt. Tu trebuie să te concentrezi să-i strîngi mîna. Aia care se mişcă oarecum necontrolat. De atenţia acordată ţie pentru reîntîlnire se va ocupa mai tîrziu. Acum doar face turul mîinilor. Da, apreciez şi eu că te revăd! De ce nu-mi strîngi mai bine mîna la uşă? Că m-ar încearca acelaşi sentiment.

Caz 3. Îţi întinde unul mîna şi simţi o senzaţie oarecum cunoscută. Dar improprie mometului. Şi imediat vine şi confirmarea din partea lui: “Mă scuzi, tocmai m-am spălat pe mîini!” Fără să vrei, îţi trec atunci brusc prin cap şi momentele anterioare spălării. Deci pe ce-a pus mîna, unde s-a şters etc. Ceva de vis! Lasă-te pradă imaginaţiei!

Caz 4. Ajungi într-un loc unde lumea munceşte. Şantier, service, orice similar. Şi-ţi iese în cale un meseriaş. Ăla cu care ai treabă. Care îţi întinde imediat o mînă, plină de pămînt sau vaselină, îndoită din încheietură. Obligîndu-te practic să-l strîngi de antebraţ. Asta fiindcă: “Scuze, sunt murdar“. Păi atunci de ce mai întinzi ceva ce mă face să cred că eşti ciung? Cum crezi că mă simt eu scuturînd penibil ceva ce aduce cu un ciot?

Caz 5. Momente ciudate cînd unii întind un deget sau o mînă flască, aşa în silă. Să simţi şi tu senzaţia că ai apucat un mort. Sigur, e exact forma de “respect” de care aveam nevoie! Chiar mi-a plăcut! O mînă sau un deget mai rece n-ai?

Caz 6. Momente şi mai ciudate cînd unii îţi iau mîna şi ţi-o strîng tare, ţi-o întorc într-un fel de ritual, eventual atingîndu-vă şi coatele. Şi deşi nu vrei aşa ceva, te trezeşti o secundă două cu mîna captivă într-o menghină rotitoare. Obligatoriu la pachet cu un zîmbet de băiat dur. Minunat! Mai vreau o dată!

Într-un singur loc mi se pare binevenit şi util strînsul unei mîini. Atunci cînd închei o înţelegere cu altcineva. Una la care chiar n-ai nevoie de niciun contract. Acel Gentlemen’s agreement. Dar din păcate şi acolo însemnătatea s-a pervertit în timp. Rămînînd, de multe ori, un simplu gest. Unul încadrabil la oricare din cele şase cazuri de mai sus.

shakehand

Sursa foto

12 Comments

  1. july

    Si taranii, nu doar gentlemenii, cand incheie o intelegere bat palma, e drept dupa ce scuipa in ea ,ca un schimb de stampile. :))))

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Asta e. La ţară se păstrează mai mult tradiţiile.

      Reply
  2. samewhiteblue

    Ce bine că nu sunt băiat. Muhaha lung!
    P.S. Nu îndur pupăturile pe obraz caracteristice fetelor pițigăiate ale zilelor noastre. Râd!

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Aha, deci le aveţi şi voi pe ale voastre…

      Reply
      1. samewhiteblue

        În general fetele se pupă de zor..și sunt niște pițigăiate nesuferite. Eu cred că mi-s hibrid! Râd!

        Reply
  3. calinakimu

    Stransul mainii, “atingerea” dintre oameni este benefica…De fapt aceasta “atingere”, nu neaparat o stransura skandenberg, face ca apropierea dintre oameni sa capete o tandrete, o intimitate o empatie, cel putin la nivel fizic…Din pacate, ne-am fragmentat intr-o asemenea masura incat strangerea mainii, gesturile tandre, intime, au cazut in derizoriu…Oricum…chiar daca ne strangem mana, in celalta mana se afla o …arma.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Păi tocmai de pierderea adevăratului sens vorbeam…

      Reply
      1. calinakimu

        Nu am făcut decât să accentuez tuşele…

        Reply
  4. racoltapetru6

    Strângerea de mână – vrem nu vrem – este un mic examen pe care-l dai adesea în viață și pe baza căruia poți fi judecat de cunoscuți, angajatori, psihologi… Personal, am observat că oamenii care-ți strâng mâna cu putere sunt cei mai optimiști și paroliști.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      O fi şi cum spui. Dar oare e valabil întotdeauna?

      Reply
  5. Renata Carageani

    Stai, să pui și io un pai pă foc!
    Strânsul mâinii, ca salut, are niște reguli, bre. Între bărbați, întinde mâna primul ăla mai mare în grad, în post. Dacă nu există o ierarhie a funcțiilor, întinde mâna primul ăla mai bătrân. Dacă te afli în fața unei femei și ești bărbat, aștepți să-ți întindă ea mâna. Și nu i-o pupi! Asta a căzut. Dacă-i melteancă și ți-o întinde cu poignetul în sus, gata frântă cu sugestia pup-o!, mai ales atunci să nu i-o pupi. Că e prost crescută. Dar în gând îi zici ”Suge-o!” Că parcă luptăm pentru egalitatea sexelor, nu?

    Dar n-ai dreptul să te plângi, fiindcă, în calitatea norocoasă de bărbat, prin strângerea de mână nu trebuie să schimbi decât jeg, micoze și poate ceva urme vagi de enterococcus faecalis, de la un tip cu mâna fermă și perfect uscată, despre care n-ai cum să bănuiești că tocmai s-a șters la poponeață dar NU s-a spălat pe mâini, după.

    La femei e durere. Femeile se pupă. Dacă în cameră sunt 20 de femei și o cunoști pe una și pe încă două din vedere, trebuie să le pupi pe toate, ca să nu creadă că ai ceva cu ele. Dacă ești rujată cu un ruj gras și de proastă calitate, la sfârșitul rundei de pupat nu mai ești rujată, au ele ștampile pe obraji. Nu te apuci să le ștergi delicat cu degetele mari de la mâini după ce le-ai ștampilat, fiindcă nu le ei doar rujul, le iei și machiajul,, care înseamnă cremă ușoară, hidratantă, ca bază de machiaj, fond de ten lichid, pudră compactă, fard de obraz pe pomeți. Și chiar dacă și-au trecut un cubuleț de ghiață la sfârșit peste față, ca fixator, astea-s povești de prin revistele pentru femei. Fardurile femeilor, până și alea water proof, de șterg la iuțeală când vrei să fie rezistente. Singurul moment în care se încăpățânează să stea lipite de piele ca marca de scrisoare, e atunci când vrei să te demachiezi minuțios, cu fix demachiantul recomandat , Până la urmă scârbele alea de farduri rezistente la apă ies numai cu apă și săpun și te ustură ochii de faci pe tine și ți se face pielea ca călcâiul, dar rămâne curată.
    Am făcut o paranteză ca să-ți cresc nivelul cultural.
    Altminteri, ca să conchid, pupatul cel obligatoriu și ipocrit la femei, e un bun prilej de-a mirosi parfumuri care/ți dau stomacul peste cap sau perfumuri care îți plac, dar nu ți le permiți, sau niscai miros de ceapă (aia o să stea cu pliscul făcut pâlnie, și-o să se scuze printre dinți că a mâncat ceapă) de parcă tu n-ai fi adulmecat-o deja, o să pupi coșuri și cratere bine camuflate cu cele trei straturi despre care ți-am vorbit mai sus. și la sfârșit, pe la spate, e imposibil să nu fie una care să nu zică: pe mine m-ai pupat numai pe-un obraz.
    Așa că aș schimba oricând, cu dragă inimă, obiceiul pupăturilor cu strânsul de mâini, bărbătesc. Ce pot să risc? Să dau mâna cu una care și-a schimbat tamponul dar nu s-a spălat pe mâini, Până la sfârșitul întrevederii o să și știu care e aia, că se dă singură în gât, povestind ce dureri atroce are de ovare, cum țâșnește din ea, arteziană și imediat o alta o să vrea să știe dacă e cu cheaguri sau nu.

    Nu că-i mai bine bărbat strângător de mâini, fie ele și ude, fie și mânjite cu vaselină?

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Ei poftim! Ce paie că ai băgat ditai căchiţa! Deci am făcut un 2 în 1 cum s-ar zice. Şi ai un stil de a le zice Renato…
      Concluzia deci? Nu-i mai bine să ne salutăm cu necunoscuţii sau cu cei semi doar simplu , din vorbe?

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.