Scurt pe doi (6)

Fără să-l fi întrebat nimeni ceva, ci doar chemat şi el în oastea domnului, să-şi mai aerisească cariile, Ministrul Justiţiei, adică fix vărul lu Ponta prin alianţă, se trezeşte şi el cocoţat pe gard, strigînd la lumea ce începe să fiarbă de draci în piaţă: “Ca ministru al justiţiei mi se pare inadmisibil şi contrar practicilor democratice constituţionale ca PNL să folosească un act de procedură al unui procuror pentru a cere demiterea unui guvern legitim şi a crea instabilitate politică majoră. Atrag totodată atenţia liderilor PNL că organizarea de manifestări politice ilegale în scopul împiedicării exercitării puterii de către Parlament sau Guvern poate atrage răspunderea penală”, se arată într-un comunicat al ministrului Justiţiei.”

ponta-cazanciucDeci dom ministru, cum ar fi după spusele matale, se cam interzic orice proteste ale populaţiei care au ceva de zis împotriva lu imaculatul tău văr. Aoleu! Păi ce facem? Că în ritmul ăsta, te pomeneşti că, în scurt timp, nu mai avem voie să ieşim din case, pe la terase, după lăsarea întunericului. Păi spuneţi domle direct, să ştie şi ţara ce are de făcut. Că uite, se apropie perioada de concedii şi tre să vedem cum ne planificăm. Deci, cu minerii aţi vorbit? Hai că-s o groază care stau pe bară şi abia aşteaptă să mai simtă un lanţ întins frumos, pe spate de student. Rămîne tot pe 13-15 iunie? Dacă-i aşa, puteţi începe fără mine. Că exact în perioada aia am bilet în Halkidiki.

*******

Aflată se pare într-o perioadă de post-lehuzie întîrziată, tanti Firea iese şi ea în prag ca ţaţa, cu mîinile în şolduri, gonind oamenii de sub geam, că cică-i trezesc copilul: “Isteria celor din Partidul Național Liberal a depășit de mult granițele unui comportament normal pe scena politică. Normalitatea a devenit la PNL să ceară schimbarea unui Guvern altfel decât în Parlament sau prin alegeri democratice. Un Guvern și o majoritate nu se pot schimba, nedemocratic, doar pentru că PNL este ahtiat după putere”.

Dna Gabi, hai, liniştiţi-vă! Nu, serios, da nu mai bine vă făceţi repede un ceai de tei? Şi treceţi pe programul relax. Sau zen, că tot am văzut că aveţi casa plină de chinezării. Întindeţi-vă în pat şi puneţi şi o compresă pe cap! Nu de alta dar păreţi afectată rău. Vă pocneşte, doamne feri, vreo venă şi lăsaţi orfani pe lume. Sau şi mai tragic, lăsaţi un partid fără un aşa valoros purtător de cuvînt. Da acuma, fie vorba între noi: cam cum e gustul puterii? Aia de care PSD nu este ahtiat deloc. Bun, nu? Da ce zic eu bun. Nectarul zeilor. Este?

Sursa foto

4 Comments

  1. calinakimu

    Trebuie intarita dictatura clasei politice. Asa nu se mai poate. O sa se ajunga sa nu mai poata fura oficial, sa trebuiasca justificate averile, sa nu mai poti fi hot in tara ta?!…Este inadmisibila o asemenea situatie. Sper ca parlamentul sa reglementeze cat mai curand Legea furtului la vedere.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Ia legătura cu parlamentarul care cică, sanchi, te reprezintă, şi fă-i propunerea asta legislativă. Îi spui că aşa vrea ţara 🙂

      Reply
  2. racoltapetru6

    Doamna Firea are prea multă energie și trebuie să și-o consume în fața națiunii, că în familie n-are cine s-o contrazică. Papucul ei calcă prea apăsat.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Bine că s-a năşit acum cu Becali. O să aibă ce vorbi…

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.