Totul pentru Victor(ie)!

Ţanţoş şi învărtoşat de băţul pe care şi-l bagă în cur de fiecare dată cînd iese şi face declaraţii publice, lache-looser-ul liberalismului românesc, Călin PopTărnaş, iese iar ca molia la bec şi se dă a toate cunoscător. Fornăind cuvinte mari şi goale, cu siguranţa unuia care ştie măcar pe ce planetă se află. Numai că acum, nu mai încurcă podurile pe care păşeşte, ci absolut tot ce înseamnă principii ale statului. Ordinul e simplu şi e unul singur: Totul pentru front, totul pentru Victor(ie) cum s-ar spune.

Acum e clar că nu poate, precum celebrul Bastos, să muşte mîna care i-a dat de mîncare. Deşi, în nemernicia lui, tare ar mai face-o dacă ar avea un os mai plin de carne, pus la dispoziţie. Dar ia osul de unde nu-i! Că şi ăsta pe care-l suge acum, fiindcă l-au cam lăsat dinţii odată cu vîrsta, pare a fi ultimul. Cîntecul jalnic, de lebădoi trist, căzut în dizgraţie, pe care şi-l tot cîntă fără să vrea, aproape că i-a luat minţile. Ştie şi el că a jucat la cacealma data trecută şi a pierdut. A pariat ca fraieru pe un pur sînge, cică, dar care s-a dovedit a fi un cîrlan jegos, cu blana plină de scaieţi şi rîie. Unul care i-a promis că-l reface un top-model, o tempora!, al politicii româneşti. Dar care, iată, l-a păcălit şi l-a adus în stadiul de a se izmeni public, obligîndu-l să-i lingă blana puturoasă.

Azi, rîgîind prostie crasă şi impardonabilă, bipedul amintit apucă să susţină că e aberant ca Victor Ponta să fie acuzat de conflict de interese şi se întreabă ”dacă este normal ca într-o ţară democratică un procuror de 27 de ani să răstoarne două guverne în două luni”, apreciind că e o ”încercare de lovitură de stat”.

Mă apucă groaza cînd mă gîndesc că acesta e al doilea om în stat. Unul care, mînat de interese meschine şi abjecte, se apucă cu disperare de orice-i cade în mînă. Trăgînd la fund, odată cu el, în zeama aia infectă a politicii de interes în care se scaldă cu cîrlanul păgubos, noţiuni, lozinci, instituţii ale statului, verdicte, păreri proprii fără relevanţă în problemă. Considerînd că ar trebui discutat “fără ipocrizie“.

Omul încă se ia în serios. Crezînd poate că reporterii îi înfing microfoanele în faţă, curioşi să afle ce crede el. Neputînd accepta că aceştia, de fapt, pun întrebări unei funcţii din stat şi nu lui. Pentru că el e acum doar un strigoi al liberalismului. Ăla original, de stînga. Un strigoi ce bîntuie de colo-colo pe culoarele parlamentului. Mîndru de el, la costum, cravată şi încheiat la ultimul nasture. Şi poate că n-ar strica să-şi arunce ochii într-o oglindă. S-ar putea să vadă şi el, în sfîrşit, adevărul. Ăla care ar trebui să-l liniştească şi să-l facă să-şi cate de drum cum se spune. Pentru că, de fapt, nu va vedea nimic. Nici măcar o reflexie.

Sursa foto