Nu fi Mustela putorius!

Acum, după ce am scăpat teafăr de acolo, stau şi mă întreb cum e o dimineaţă de vară pentru o angajată din primărie, la un birou de relaţii cu publicul. Deci se trezeşte cînd sună ceasul, face un duşuleţ, se îmbracă, se machiază, se parfumează şi apoi, fuga-fuga la serviciu. Grijulie ca nu cumva să întîrzie. Pentru a nu scăpa nimic din ce o aşteaptă acolo. Zilnic.

Pentru că da, ce-ţi poţi dori mai mult decît să fii în mijlocul unei săli, plină de suflete, care de care mai emanatoare de păreri, poveşti şi mai ales mirosuri proprii. Sincer le plîng de milă bietelor fete/femei care sunt nevoite să îndure un asemenea mediu de lucru. Şi nu înţeleg, pentru partea cu mirosul, de ce nimeni nu îndrăzneşte să le spună acelor persoane care miros insuportabil adevărul în faţă. Fără menajamente:

Stimată doamnă-domnule, îmi pare rău dar efectiv puţi! Du-te şi te spală! 

Ce e deplasat în a o trimite de unde a venit şi să revină atunci cînd civilizaţia a ajuns şi acasă la adresa ei? Că aia trece zilnic pe acolo. Ideea e să fii de faţă şi să faci minimul indicat de ea. Apă, săpun. Frecaţi. Clătiţi. Repetaţi dacă e necesar.

Am convingerea că dacă măcar se încearcă o astfel de abordare, sigur nu te poate acuza nimeni de vreo discriminare. Ci din contră, ar fi vorba de un îndemn la civilizaţie. Şi barem avem o şansă ca persoana aia să înţeleagă că are o problemă. Altfel va considera că e ok aşa. A te complace 8 ore în acel mediu e deja un mare semn de întrebare chiar şi pentru tine.

Eu personal, oriunde am lucrat, mă rog, în mediu de birou, nu am avut nicio reţinere în a spune direct persoanei cu probleme să facă ceva în acest sens. Transpiri abundent? Asta e. Dar vino cu un tricou/cămaşă de schimb. Avem grup sanitar, o spălare sumară e oricînd posibilă şi binevenită. Eşti naturist şi religia îţi interzice contactul cu deodorantul? Pui frunze de mentă în săculeţi textili şi-i ţii strîns la subraţ. Dar nu-mi stai mie ca dihoru pe coadă, mîndru că-ţi marchezi olfactiv teritoriul. Crezînd că astfel vei atrage cît mai multe femele. Pentru că nu ştiu cum naiba le-a aranjat natura, dar la om e taman invers ca la animale: Mirosul personal alungă în loc să atragă.

Aşadar, ca o concluzie, cine mai susţine că sectorul 3 e unul curat, să ştiţi că minte. Sau doar s-a obişnuit cu mirosul. Se aude dom primar Negoiţă?

dihor

Sursa foto

7 Comments

  1. racoltapetru6

    S-a auzit până în Maramureș, darămite în sectorul 3? În anii ’70, când am făcut școala pe Pantelimon, mirosea destul de frumos!

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Ei, păi nu era vremea cînd ţara noastră înflorea? Că cam aşa învăţam la şcoală.

      Reply
  2. fata veselă

    Of, a venit vara, sursa multor neplăceri! 🙂

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Nu putem să le avem chiar pe toate 🙂

      Reply
  3. calinakimu

    Este de discutat…Cei care pot atunca cu piatra…fara mustrari de constiinta, sau mirosuri….sunt foarte putini. Cel putin “la tara”, mirosul “naturel” este respectat cu sfintenie. Am ajuns sa cred ca este un afrodiziac pentru multi semeni, care chiar daca nu-si dau cu deodorant, fac parte din aceiasi specie, zis umana(?!). Se pare ca la Romani deodorantul…inca este un articol de lux… un moft, la o adica…?! Si pana la urma…de “gustibus” este …”non disputandum” si intr-o adevarata democratie…majoritatea decide mirosul. Cel putin in privinta asta democratia …jubileaza, chiar daca pentru minoritari este o suferinta. Democratia are costuri si mirosuri…

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Adevărul e că dacă te naşti şi trăieşti toată viaţa în acelaşi mediu, ţi se pare că aşa trebuie să fie nornal.

      Reply
      1. calinakimu

        Normalitatea…anormalitatii, adica. Fara sa fac un “studiu” de caz din aceast subiect, “mirosurile” corporale, sunt in cea mai mare parte dictate de natura alimentatiei si de modul cum ne “ardem” caloriile. “Mancatorii ” de carne, de proteina animala, au un miros mai “greu”(eufemistic spus), iar daca se face multa miscare, eliminarea toxinelor, adica a mirosului, se face gradual, nu apucam sa ne “imputim”…mai mult decat suntem…

        Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.