Fabrica de scuipaţi

Aşa cum am mai spus-o şi cu altă ocazie, nu ştiu de ce, dar am convingerea că cei ce lucrează la o televiziune sau ziar nu pot avea cu toţii acelaşi crez. Mai ales în ce priveşte politica, de exemplu. Un domeniu unde e foarte probabil ca nici măcar să nu ai vreun interes prea mare. E aproape imposibil să ai toţi angajaţii din firmă mînaţi în luptă de acelaşi ideal. Ăla stabilit de patron şi de interesele sale personale. Nu cred că la interviul de angajare te verifică cineva la opţiunea politică. Ar fi culmea, discriminatoriu şi total neprofesionist. La urma urmei, ca şi proprietar de bussiness, vrei să angajezi pe cineva capabil să-ţi aducă profit. Cu orice preţ. Ce face şi ce crede el în particular e problema lui. Ideea e ca la serviciu, timp de 8-10 ore cît stă, să dea ce-i mai bun din el. Şi să respecte fişa postului.

Mi-e foarte greu să cred că alde Gâdea, Badea, Grecu, Stoicescu, Dumitrescu şi ceilalţi ce umplu platoul la Antena3, de exemplu, cred cu convingere ce spun seară de seară. Şi se duc apoi acasă la familiile lor, dîndu-se cu capul de toţi pereţii şi certîndu-se cu toată lumea pe scară. Mai ales că, nu de puţine ori, macazul s-a tot schimbat dintr-o parte în alta. Şi ce era cu plus ieri azi e un mare minus. Semn clar că interesul financiar al afacerii e mai presus de orice. Şi nu e deloc diferit de cel al oricărei firme din lume. Singura problemă e doar “produsul”. În cazul de faţă unul destul de ingrat. Întrucît e vorba şi de aparenta implicare a ta şi a imaginii tale ca persoană. Tocmai pentru a da o confirmare şi mai bună calităţii produsului vîndut. Dar e riscul pe care ţi-l asumi la angajare. Îţi place, continui. Nu rezişti, mergi la fabrică şi fii strungar. Nu te vede nimeni şi vei fi un anonim cu bască de la 8 la 16.

E produsul lor unul bun? Mulţi ar sări ca arşi. Şi singurele atribute disponibile pentru el ar fi cele din familia căcat, mizerie, latrină, hazna. jeg, vomă etc. Dar oare aşa e? Cifrele de audienţă spun altceva. Sunt pe locul întîi. Şi nu cu intervenţii ci doar cu forţă şi pricepere proprie. La şedinţele de redacţie pesemne că toţi îşi freacă mîinile fericiţi. Au găsit reţeta succesului. Sunt buni în ceea e fac. Produc bani. Vînd în draci. E cerere în continuare. “- Să mai comandăm la furnizori nişte containere cu înjurături şi jigniri! – Comanda e dată deja şefu! Am urmărit vînzările. Şi trendul se păstrează. – Bine băieţi. Ce vă mai cer e dacă puteţi să mai îngroşaţi flegmele. Să se simtă mai bine!”

E legal ce fac? Se pare că Da. Cît timp nu sunt sancţionaţi cu închiderea precum alt post, OTV, înseamnă că nu o încalcă. Cel puţin nu grav. Amenzi? Da. Fiecare dintre noi mai greşim şi le plătim. Deci strict din punct de vedere bussines, e un produs vandabil. De succes. Cerut de piaţă. Manipulare? Unii zic că da, alţii că nu. Cine are dreptate? Şi dacă e pe da, ce? Ţine la toată lumea? De ce să te laşi prostit? Sunt singurii care fac asta? E doar un instrument în această piaţă specifică. Vrei să cumperi şi să crezi? Sunt banii tăi, faci ce vrei cu ei.

Faptul că strîrneşte o ploaie de scuipaţi, asta e altă discuţie. Ce, prin analogie, Apple nu stîrneşte la fel cu produsele lor vîndute la preţuri nesimţite? Te simţi jignit de produsele lor? De ce le mai cumperi? De ce le dai atenţie?  Şi care e reacţia mai tuturor celor care îi contestă? Normal: ploaia de scuipaţi în sens contrar, înjurăturile şi mai multe. Matur, întradevăr. Uitînd sau ignorînd cu bună ştiinţă părerea celor care-i sunt consumatori fideli. Şi nu sunt puţini. Sunt ăia mai “proşti şi spălaţi pe creier”? Mulţi aşa-i consideră. Dar oare e adevărat? Poţi să-ţi consideri aşa părinţii, rudele, prietenii, doar pentru că agrează un alt produs decît tine?

Ca orice marfă din lumea asta, cît timp are piaţă de desfacere şi se vinde, producătorul prosperă. E un principiu simplu al pieţei. E doar cerere şi ofertă. Faptul că Badea face ca toţi dracii şi jigneşte la grămadă o categorie de oameni, n-are relevanţă. Asta trebuie pentru a avea succes? Asta face. Iar faptul că la final de lună, şeful îl trimite la casierie să mai ia şi un bonus, e meritul lui. A găsit cheia succesului. A făcut performanţă. Aia pe care fiecare ne-o dorim la propriul loc de muncă. Deci: Bravo Mircea! Ai făcut treabă bună! Nu uita să-ţi faci rezervare la avion pentru Las Vegas! Pleci în excursie pe banii firmei!

Mai toţi vrem televiziuni cu abordări civilizate. Dar neapărat în concordanţă cu părerile noastre. Dar sigur asta ne dorim? Şapte canale plicticoase şi terne? Cu abordarea subiectelor zilei pe genul Telejurnal de pe timpul lu nea Nicu? Mi-e greu să accept aşa ceva. Pentru că, în realitate, fiecare trebuie să recunoaştem că asta se caută. Scandalul cu orice preţ. Contradicţiile din orice. Asta vinde. Hai să fim realişti: Oare chiar ne-am dori în studiouri oameni plicticoşi şi interesanţi ca paginile unui caiet maculator nou nouţ? Nu s-ar uita nici dracu la emisiuni de genul ăsta. Asta e specificul acestei pieţe: controversa. Că se depăşesc anumite limite ale bunului simţ? Irelevant. Piaţa ar trebui să le regleze. La urma urmei, aceşti oameni “trăiesc” la TV doar dacă vrem noi. Un simplu click pe telecomandă îi face să dispară imediat. Cu tot cu produsul lor. Nu e nevoie să le răspunzi la înjurături sau să scuipi înapoi. E ceea ce cred mulţi că ar fi soluţia problemei. În realitate, nu vei face nimic altceva decît să creşti interesul pentru produsul lor. Asigurîndu-le un cîştig fianciar şi mai mare. Orbiţi şi avizi de atîta religie, prea se crede că cu un simplu “ptiu drace!” chiar dispare cineva.

După ploaia de înjurături şi ameninţări atrase, ar părea că toţi cei de la Antena 3 ar trebui să aibă soarta celor de la Charlie Hebdo. Vînaţi de toţi cei care le-ar face şi le-ar drege. Dar uite că nu se întîmplă aşa. Şi nici nu e cazul. Oamenii o duc bine mersi alături de familiile lor. Semn că în spatele camerelor, cînd nu sunt în salopeta de serviciu, sunt oameni obişnuiţi. Nu am auzit să-i ia nimeni cu Huo! pe stradă sau să-i scuipe în public. Pentru că rezolvarea problemelor societăţii nu e în mîna unor televiziuni. Nu producătorii de emisiuni ar trebui fugăriţi pe stradă. Ci “aleşii neamului”. Ăia care se cred superiori tuturor. Furnizorii de materie primă pentru SC Gâdea & Co.

P.S. A nu se înţelege că iau apărarea celor de la Antenă. Încerc să privesc cu detaşare şi fără patimă un produs care mie îmi displace şi atît. Personal, am refuzat de mult să le mai cumpăr produsele. Mi-e ciudă puţin că uite, am aruncat şi 50 de bani pe o legătură de ştiri din care a ieşit scrierea asta. Eh, acum o să zic şi eu că i-am pierdut pe stradă.

Gadea-Voiculescu-Badea-Antena-3

5 Comments

  1. calinakimu

    Singurul meu crez politic se reduce la… : “MARŞ …JAVRELOR”.

    Reply
  2. racoltapetru6

    Nu-i de vină cine vinde un produs nociv (?), ci mai degrabă cel care-l cumpără, mai ales că e la vedere și nu poate fi tras la răspundere. La așa cerere, așa ofertă.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Cam aşa zic şi eu.

      Reply
  3. Renata Carageani

    Firește că te-am citit la cafeaua de dimineață. E atât de echilibrat articolul tău, că ce-aș fi avut de comentat?
    Dar dacă m-ai zgândărit…
    Sunt convinsă că într-o televiziune toți respectă politica firmei. Dar tot așa de sigură sunt că nu poți juca într-un rol pe care îl detești 100%.
    Antena3 e din ce în ce mai greu digerabilă din pricina „părințelului”, cum îi zice ALM, pe blogul meu. E corolarul prostiei inocente coroborată cu arivism de cea mai joasă speță, Unii oameni se nasc cu sânge albastru. (citește coloană vertebrală) Alții cu sânge de slugă. Când se combină sângele de slugă cu absența totală a simțului ridicolului generat de prostie nativă, rezultă Gâdea.

    Nu știu cum e Badea în civilie. Poate enervant, poate haios… Mă deranjează că e „rasist” în ceea ce privește aspectul fizic. Pătrățele pe abdomen și alte căcaturi de-astea. Și că, în timp ce lătra de la mesuță împotriva celor care au contracte cu Statul, editura maică-sii avea NUMAI contracte cu Min. Învățământului.,.

    Ce nu voi înțelege niciodată: cum a ajuns Zeul Somnului să se tragă de șireturi cu el, cu toată afecțiunea. Fiindcă pe Ursu l-am cunoscut, în particular, și nu părea genul care uită.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Ehe, dacă apărea în vreun ziar central sau blog mai citit, să vezi tu ce-ţi citeau ochii la comentarii.
      Cum spuneam mai sus şi în televiziune e ca-n orice firmă. Înghiţi pînă pleci. Sau continui cu zîmbetul pe buze.
      La Gâdea e de înţeles. Una e să vorbeşti teoretic, ca pastor, despre Dumnezeu şi minunile lui, şi alta e să-i simţi fizic piciorul. Te transformi instant. Îl pipăi şi urli: Este! Urmat, firesc, de Jos Băsescu!
      Despre Ursu, ce să zic. Toate în lumea asta au un preţ. Chiar şi uitarea.

      Reply

Leave a Reply to calinakimuCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.