Pinnochio şi Geppetto

Ei şi cum minţea el aşa zi de zi, în stînga şi-n dreapta, chiar mai des decît respira, de-a început să scoată ochii tuturor cu nasul lui, Pinnochio se trezi că n-ar strica să mai arunce încă un nor de praf fin din rumeguş în ochii lumii. Pe asta n-o mai încercase pînă acum. Cică îl durea o articulaţie. O durere ce apăruse brusc la joacă. La joaca aia de-a prim-ministrul. Ei şi-al naibii şurubel de lemn trebuia neapărat uns sau chiar înlocuit fix în Ţara Minunilor. În Turcia. Că auzise el acolo de nişte meşteri dibaci. Pricepuţi nevoie mare într-ale lemnului. Pe lîngă ei, ai noştri i se păreau doar nişte bieţi lingurari. Cioplitori artizanali. Plus că aici la noi, chiar exista riscul de a nu mai avea lemn la cît ştia el că au cărăbănit oamenii lui de încredere.

Cum era de aşteptat, meşterii din Turcia i-au pus două comprese cu gheaţă, i-au dat un piramidon şi l-au trimis acasă. Totul a fost floare la ureche. O frecţie simplă la un picior de lemn. Ce-i aşa mare inginerie? Dar cum să plece el aşa rapid? Unde să se întoarcă aşa devreme, acolo unde un uşor zdrăngănit de gratii şi cătuşe de metal începe să se audă discret? Asta pe lîngă acel Huo! naţional care începe să cuprindă ţara din ce în ce mai mult. N-ar fi mai bine să mai rămînă puţin prin Antalya dacă tot a plătit bilet pînă aici? Cinci stele, ultra all-inclusive. Cascade de baclavale, cataif, halva. Şi mult, mult rahat că tare-i mai place să-l mănînce.

Aşa că ce-ar fi dacă ar mai trage o minciună? Una la care se pricepe atît de bine. Una care să îngheţe tot în plină vară. Zis şi făcut. Şi dîndu-se rănit pînă peste poate, trimise repede către casă o depeşă în care, pe stilul Sergentului lui Alecsandri, plînge cu jale despre lunga cale către casă. Incluzînd şi dorinţa de zbor. Dar, uite a dracu, rana nu îl lasă.

Doamne şi cîtă treabă avea! Treabă mare nu glumă. Şi pentru că nu putea lăsa ţara la greu, a mai lăsat să-i scape un porumbel pe gură. Ăla care a venit cu vestea că-l lasă în locul lui cît ţine cura cu rahat la turci pe… Pe….Pe sprijinul său într-ale politicii. Că vorba aia: scapi de dracu, dai de tac-su! Da, pe Geppetto. Cunoscut în tîrg ca meşterul limbilor de lemn. Ză mazăr end ză fazăr al marelui interes naţional. Ăla fără de care, nici soarele nu îndrăzneşte să strălucească pe cerul României.

Luată oarecum prin surprindere, deşi mai toate cărţile de tarot spuneau clar că ne iese în cale un spînzurat într-ale politicii, lumea şi-a făcut conştiincioasă setul de cruci. Scuipînd în jur şi aşteptîndu-se la ce-i mai rău. Oricum, pînă aici ne-a fost. Mai jos de atît e doar Groapa Marianelor din Pacific.

De voie de nevoie, Geppetto s-a luat în serios. Şi-a mai dat o dată cu pieptănul prin sprîncene şi a tras tare de colţurile gurii. Semn că vrea să facă şi el treaba aia mare. Ameninţînd stînga-mprejur ca un mare general ce este, că e decis să dea armata jos din pod. Mulţi prinzînd a rîde, la gîndul că singura armată pe care chiar o poate conduce e cea de soldăţei, indieni şi cowboy de plastic, care i-au dat în copilărie senzaţia că poate fi cineva cînd va fi mare.

Acum nimeni nu ştie ce se va întîmpla. Mai mult ca sigur ţara va merge din inerţie. Aşteptînd pe undeva miorlăitul pisicii care e scurtată de coadă. Că prea s-a smîntînit peste tot, băgîndu-şi botul prin toate oalele.

De pe malul celălalt al Mării Negre, Pinnochio stă cu mîna streaşină la ochi, tot aşteptînd parcă o barcă salvatoare. Una care se pare că nu va mai veni. Pentru că cel de sus i le-a tot trimis şi el le-a tot refuzat. Una cîte una. Preferînd să creadă mîndru, că e campion naţional la înot. Acum ar cam da semne de oboseală. Mai ales că, de ceva vreme,  apa s-a cam transformat, ciudat, într-o mare de rahat. Una care te trage la fund. Ca o mlaştină.

Din depărtare, pare că-l aude pe Geppetto care-i strigă: “Curaj Pinnochio! Dă din picioare! Nasu sus!“. Şi în timp ce se zbate, apucă să-l vadă pe bătrîn transformîndu-se în temutul sforar Mangiafuoco. Cel ce prinde a rînji pe sub sprîncene, zicîndu-şi în barbă: “Du-te cîrlane la fund! Că ca tine mulţi am tot cioplit!”

pontaoprea

Sursa foto

9 Comments

  1. dede cati

    Ar fi bine daca Pinnochio asta ar ramane mai mult pe la turculeti, sa aiba parte de un tratament bucalo-anal cum bine stiu turcii sa faca pe aici cu fetele noastre.Dar nu cred ca avem noi norocul asta si iar ne trezim cu el pe cap mai mincinos si mai kkacios dupa tratament.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Cum ne-o fi norocul! Bucuroşi le-om duce toate… 🙂

      Reply
  2. calinakimu

    Cum s-o numi un popor care are in frunte un asemenea Pinochio…?! Pinochioman ?! Pinochiotist ?! Pinochioteu?! Pinochiovax?!…

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Absurdistan.

      Reply
  3. fata veselă

    Ai un farmec aparte in a povesti politica noastra. De-aia am si rabdare sa citesc un astfel de post. Sa mai zic ca mai si rad? :))))

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Încerc şi eu să cred că poţi găsi farmec în orice. Ţine de fiecare să-l scoată la lumină.
      N-ai cum să nu rîzi. Cum ţi-am mai spus: ai mai fi fata veselă dacă nu?

      Reply
      1. fata veselă

        🙂 e o calitate pe care nu multi o au!

        Reply
  4. racoltapetru6

    S-au văzut împărați care și-au exilat fii, pentru a nu le periclita tronul. Nici Geppetto n-o fi mai prejos, mai ales că prunci din lemn se mai pot ciopli.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      La turci chiar erau omorîţi. Alte vremuri, alte obiceiuri de consum…

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.