Raiul coanei Mitza Biciclista

Cred că vă e cunoscută tuturor melodia aia cu “There are nine million bicycles in Beijing…” La auzul cifrei, ceva oficial la momentul lansării, chiar şi cîntată, nu ai cum să nu rămîi impresionat. Dar cred că cei care au compus-o nu ajunseseră în Amsterdam. Pentru că, după o săptămînă petrecută acolo, ai impresia că pe străzi sunt cel puţin un miliard de biciclete. Călărite de ei şi ele, tineri sau bătrăni, într-o frenezie totală. Toate roind în jurul tău, un biet pieton cu hartă în mînă, ameţindu-te cu clinchetul soneriilor şi viteza de deplasare. De parcă nu erai suficient de dezorientat, căutînd puncte de reper între străzile atît de asemănătoare între ele, stînga casă – dreapta canal, şi cu nume atît de uşor de reţinut cum ar fi Egelantiersgraht, Teerketelsteeg şi Nieuwezijds Voorburgwal.

Cred că oricît de mult ai citi, ai vedea la tv sau ţi-ar povesti cineva despre cultul biciclismului în Amsterdam, nu poţi realiza adevărata dimensiune a acestuia decît ajungînd în mijlocul lui. Fiindu-ţi atunci absolut clar că bicicleta este acolo o prelungire absolut firească a corpului pentru olandezul de rînd. Una de care se dispensează temporar doar pentru a mînca, a dormi sau a o lua pe canal cu barca.

Şi pentru că ciclismul e dus acolo la nivel de nevoie de interes naţional, totul e şi construit în consecinţă. Oriunde ai coti-o, vezi piste de biciclete, separate pe absolut orice stradă, oricît de îngustă ar fi.  Avînd prioritate în faţa pietonilor, dacă acestea sunt trasate pe trotuare. Cu semafoare proprii la intersecţii, respectate de orice alţi conducători de auto şi tramvaie.

Ca pieton trebuie să fii într-o continuă alertă, să nu te afli pe banda aferentă pistei. Pentru că, invariabil, de undeva din asfalt, din pista verde, trebuie să apară un biciclist sau unul cu scuterul care te face să-ţi muţi rapid curu din drum. Oriunde ai îndrepta ochii, e imposibil să nu vezi cel puţin zece bicicletele în jurul tău. Am intrat în parcuri, unde am crezut că am putea găsi o oază de linişte. Ei aş! Veneau pe alei mai ceva ca la startul pentru turul Franţei. Şi acolo nu mai erau piste trasate. Dar prioritatea în faţa lor era acceaşi. E drept, în ciuda vitezelor de deplasare, nu am văzut vreun accident. Pesemne e rezultatul anilor întregi de pedalare care au ascuţit la maximum reflexele.

După cîteva zile în acest mediu, ca pieton şi mai ales ca turist ajuns în Amsterdam, rişti să dezvolţi o teamă. Pentru că la cîte biciclete vezi şi ocoleşti la tot pasul, ajungi ca pînă şi în muzee să arunci o scurtă privire stînga-dreapta, cînd treci dintr-o sală într-alta. Aşa, de control.

Şi uite-aşa, am aflat şi explicaţia pentru care nu am văzut oameni graşi cît am stat pe acolo. În ciuda rîurilor de bere băute şi a brînzeturilor şi caşcavalurilor cu gust delicios înfulecate zilnic. Lumea dă la pedale de mic şi nimeni nu concepe viaţa fără bicicletă. Şi cred că primele cuvinte ale fiecărui copil sunt versurile alea din alt cîntec celebru zis de Queen: “I want to ride my bicycle, I want to ride my bike…”

 20150704_172022

Facebook Comments

9 Comments

  1. fata veselă

    Sunt de acord cu tine, pentru noi, turiştii români, e obositor să te tot fereşti sau să ai grijă pe unde calci. Pe mine m-a marcat o fătucă super elegantă, cu pantofi cu toc, pedala cu o viteză şi o siguranţă care făcea invidios cel mai bun ciclist de la noi. Ei au în tradiţie bicicleta de cel puţin 100 ani. Aşa că nu rămâne decât să-i admirăm…

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Mda, şi vom rămîne mereu aceiaşi gură-cască la alţii… 🙂

      Reply
  2. Renata Carageani

    O fi mergând Raiul Biciclist la Amsterdam. La București nu merge, că românii țin minte mai ales al doilea vers: ăla cu „A căzut și…”

    Reply
    1. Renata Carageani

      Dar nu cred că numai de-aia ți-a plăcut la Amsterdam!…

      Reply
      1. krantz (Post author)

        Mi-a plăcut de multe altele. O să încerc să le mai strecor pe ici pe colo dacă va fi cazul. Că nu mă consider vreun Vlahuţă.

        Reply
    2. krantz (Post author)

      Nici n-are cum să meargă. Că noi abia dacă avem străzi. Şi alea rupte precum chestia Mitzei. Apropo, tu de ce crezi că a căzut madama?

      Reply
      1. Renata Carageani

        De dat în gropi. Sau poate că n-a găsit un pretext mai bun să se împiedice.

        Reply
  3. calinakimu

    Occidentul este potolit…si ca foame de mancare si ca foame putere. Apele sunt in matca, fara sa insemne ca sunt la locul lor. Cursul apelor este dictat tot de catre altii, de catre cei cu bani.
    La noi inca este o foame de mancare(multa si proasta) si de putere(pentru putini si prosti)…

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Am luat startul mai tîrziu. Am fost şi mai moi…

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

%d bloggers like this: