Mai peste tot unde te duci în concedii, în marile oraşe ale Europei, principalul punct de atracţie turistică e centrul istoric. Acolo de unde se spune că a pornit toată treaba. Şi fix locul care ar putea s-o facă în continuare, din punct de vedere turistic. Pentru că nu e plăcere mai mare pentru lumea venită de aiurea să se înghesuie şi să-şi cheltuie banii taman acolo.

La noi, cu foarte mici excepţii, e fix altfel. Pentru că, indiferent de cîte vizite de lucru au trecute în decontări de serviciu jenanţii aleşi locali, un lucru e clar: s-au dus boi şi-au venit vaci. Nefiind capabili să înţeleagă esenţa turismului urban. Pentru că cei ce vin de peste mări şi ţări la noi, nu prea sunt interesaţi de arhitectura cubistă a lui Ceauşescu. O fi şi ea tot istorie, una tristă, dar nu dă nimeni un sfanţ să vadă nişte cartiere muncitoreşti. Şi e de o sută de ori mai interesant să marci banu, inhalînd duhoare, pentru o vizită în canalizările Londrei, decît s-o iei la pas pe bulevardul Unirii din Bucureşti, admirînd pergolele de lemn colorat ale lu Negoiţă cel Viteaz.

Şi în loc să te îngrijeşti, ca ciumec şef ce eşti, să iei ce-i bun de la alţii, verificat şi confirmat de zeci de ani, îţi cauţi doar un fotoliu mai moale pentru a-ţi mai atenua durerea din cur. Lăsînd la voia întîmplării chestii la care, o lege strîmbă ca mai toate de la noi, nu poate decît să stea preş. Sau capră. După buget. Şi orice nea Caisă care a pus laba pe comoară, nu face altceva decît să aplice o schemă şablon ce prevede următoarele acţiuni simple.

Deci te-ai pricopsit, prin moştenire sau retrocedare, cu casa lu tactu-mare, care arată ca dracu. De casă zic. Una istorică. E bine plasată în centru şi ai cam vrea să faci ceva nou pe acolo. Ceva drăguţ. Nu ca sărăciile astea oribile de alături, pe care Pazvante apucase să le vadă cu ambii ochi. Dar nu te lasă legea s-o dărîmi. Iar dacă vrei să-ţi faci culcuş acolo, tre s-o faci gigea pe banii tăi. Şi strîmbi din nas ca Samantha. Nu ca să faci vreo vrajă. Ci cînd vezi că te costă mai mult cu restauratul. Şi nici nu vrei să ai oglinda de pe plafonul din dormitor la 4 m înălţime. Că e degeaba şi nu mai vezi nimic cînd faci treabă.

Şi atunci, pentru că legea permite, inviţi politicos nişte familii de boschetari respectabili să-şi facă viza de flotant acolo. Le dai voie să facă focul în sufragerie. Romantic. Direct pe podea. Alături de şemineul dărîmat de istorie. Lemn, slavă domnului! E plină casa cu tocuri de ferestre vechi. Mai o cărămidă, mai o bucată de acoperiş dată cu împrumut la alţii şi în 2-3 ani, dacă te mai ajută şi zona seismică Vrancea cu ce are ea mai bun, casa în care stră-tataie îl croia la cur pe bunică-tu, că nu băga la cap un simplu “parle vu franse?“, e un morman de moloz, ce trebuie încărcat urgent în basculantă. Să facă loc la ceva superb, cu gresie şi balustrade de inox.

Şi uite-aşa, casa istorică din centrul istoric e deja istorie. Dar una de neprivit. Una de nepovestit. Că sperie copii. Şi rişti să te şi trezeşti din partea lor cu o întrebare directă şi sinceră: “Tati, da de ce ai fost aşa prost?

cladiriistorice

Sursa foto

Facebook Comments

2 Comments

  1. Poteci de dor

    Ce farmec ar avea fără bătaie de joc? Trist, foarte trist…

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Bine că bătaia de joc nu ne-o poate lua nimeni! Oricum ţinem cu dinţii de ea.

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

%d bloggers like this: