Uăi, şi-ai făcut fa Raluca?

Ei, şi iaca poznă dragii moşului, cum şi-o vîrît necuratul coada şi aici! Că după ce-or isterizat o tară-ntreagă, hulind măscări la adresa împieliţaţilor şi îndemnînd lumea la furci, topoare şi cioburi, ăi cu #NUÎnseamnăNU, strînşi ca-ntr-un flash mob de suferinţa bietei fete descrisă de un ziar, rămaseră oarecum cu jalba-n praf, fluturînd a pagubă.

Asta fiindcă Raluca – mulţumiri lu Măruţă că ne-a ajutat la identificare – femeie straşnică, de la ţară, trece iute peste trauma psihologică majoră. Aia pe care i-o şi puneau deja în cîrcă atoateştiutorii, de ziceai c-ar fi fost toţi prezenţi la faţa locului cînd s-or săvîrşit faptele. Şi vine-acum dînd cu bombardeaua fix taman în mijlocul campaniei. Acolo unde e strînsă lumea mai multă, aşteptînd gură-cască deznodămîntul. Unul care iaca, se amînă şi începe să arate ca cel dintr-un episod al poveştirilor cu final neaşteptat din Twilight zone.

Asta fiindcă, potrivit România TV, “Eleva din localitatea vasluiană Văleni violată de şapte tineri cere clemenţă pentru unul dintre agresorii săi, Ioan Surleac.  Ea a declarat ca acestuia i-a fost milă de ea şi le-a cerut celorlalţi să fie lăsată să se ducă acasă. Cu toate acestea, băiatul pentru care fata cere acum clemenţă a fost ultimul venit şi a violat-o şi el. Fata susţine că băiatul a facut doar sex normal cu ea şi doreşte ca acesta să beneficieze de o pedeapsă mai mică decât restul agresorilor. Mai mult, familia lui Surleac a mers şi şi-a cerut iertare de la familia fetei.”

Deci cum s-ar zice prin Vaslui: “Domle judecător, Ionuţ o fost un domn, o făcut sex normal cu mini, le-o zis “ho, ajungî-vă, hierghelie” la şeilalţi, m-o adus ş-acasî cu maşîna ş-or venit ş-ai lui la mămica de-or zis pardon-scuzaţ-bonjur. Aşa cî daţî-i vă rog io o piedeapsî pientru domni, sărumîna!

Voi mai înţelegeţi ceva? Că eu sunt deja cu mîinile sus, înfrînt. Fluturînd o coală albă de hîrtie pe post de batistă. Rănit grav şi simţind cum toată logica se scurge din mine. Aşa şi-acum ce facem? A fost sau n-a fost? E viol sau sex normal, consimţit, doar un pic scăpat de sub control? La naiba, am semnat petiţii! Ne-am făcut tricouri. Am scris pe A4, de mînă ca la clasa întîi şi ne-am ascuns în dosul foii. Au crăpat servere de cîte mesaje am dat pe internet şi acum aflăm că e cam degeaba? Că dacă mai stăm puţin, parcă văd că aflăm şi că judecătorii ăia detestabili, le-au dat drumul tocmai fiindcă au înţeles din declaraţii cum se joacă sticla prin Văleni. Şi uite-aşa, adevărul ăla crud, de care era sigură toată lumea, îşi mai întoarce rîzînd o altă faţă către noi. Dînd acum bătăi de cap celor convinşi de chestii. Şi obligîndu-i parcă să-i strige bietei fete de la obraz: Raluca, nu-i frumos ce faci! Nu ne lăsa cu treaba în drum! Nu de alta, dar ne faci să ne gîndim la melodia cu acelaşi nume a lu Mărgineanu!

parcaafost

25 Comments

  1. dede cati

    Nu ca zic , dar daca se tot amana cu judecata, poate ii iarta Raluca pe toti ca pana la urma daca tot se duc unul cate unul cu jalba in protap si isi cer scuze sta fatuca si se gandeste ca poate cei din sat care le luau apararea celor implicati ar cam avea dreptate….De domne ce ti_ e si cu violul asta azi e maine nu_i..hocus-pocus…

    Reply
    1. krantz (Post author)

      De-aia zic, că prea ne-am dat toţi chibrituri cînd a scris un ziar o chestie.

      Reply
  2. racoltapetru6

    Poati c-o ie șî de nevastă Ionuț. Iar la nunta lor or să vie tăț șogorii din împrejurimi. Mulți di tât!

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Ş-o să ţină 3 zile şi 3 nopţi să se distreze toată lumea.

      Reply
  3. november morn

    Eh, sa fie-ntr-un ceas bun! Poate ca o ia si de nevasta.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Păi dacă se plac şi se şi înţeleg bine, de ce nu?

      Reply
  4. illusion

    Băi, deci subscriu și eu la chestia cu nunta. Altceva nu se poate 😆

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Păi zi şi tu: cum să nu iubească toată lumea o aşa fată? 🙂

      Reply
      1. illusion

        😆

        Reply
  5. calinakimu

    Uite vezi… o fata simpla de la tara, violata sanatos de 7 haidamaci in puteri si totusi stie ca preludiul si postludiul, este cel mai important intr-un raport sexual, fie el cu orgasme multiple, cel putin din partea baietilor. Si cum urma scapa turma…io zic s-ai lasam si pe ceilalti sa-si vada de tineretile lor…Faptul ca sexul clasic inca mai starneste ecouri ale normalitatii, ca este apreciat de un suflet curat, este inca un semn incurajator pe care fata ni-l da.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Ce-o fi acum în capul ei, doar ea ştie. Mă rog, şi “specialiştii” care ştiu tot.

      Reply
  6. fata veselă

    De-aia nu e bine să ne batem cu cărămida în piept! Pentru adevărurile altora…

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Păi cam așa am tot zis. Da deh, zi-le tu la ăia cu cioburile în mînă că greșesc…

      Reply
      1. fata veselă

        E cam dificil! Eu prefer să nu-mi dau cu părerea dar nici așa nu știu dacă e bine.

        Reply
        1. krantz (Post author)

          În sinea ta, tot ai o părere. 😉

  7. samewhiteblue

    Na, spectacol.
    Ține-ți logica, deoarece nu-i de vină ea. Trăim în țara, parcă spunea cineva, Absurdistul! Sau ceva de felul 😀

    Reply
    1. krantz (Post author)

      La naiba! Păi așa o s-o ţinen într-un “Petrică şi lupul” perpetuu.

      Reply
      1. samewhiteblue

        De-aș ști ce-i de făcut…ți-aș spune, dar cum habar nu am….nu știu încotro vom ajunge.

        Reply
        1. krantz (Post author)

          Sigur vom ajunge…acolo…

  8. Cronicarul

    Viol cu 6, placere cu al saptelea? Hmm…interesant.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Mă gîndesc că tre să-ţi placă măcar de unul. Altfel crede lumea din sat că eşti mofturoasă şi cu nasul pe sus.

      Reply
  9. razvan

    noroc că a fost ionut ultimul. altfel rămânea cu un gust amar.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Aşa-i dragostea. Şi dulce şi amară…

      Reply
  10. Pingback: Luaţi-i năframa de la ochi Dreptăţii! | Krantz blog

  11. Pingback: Pe mine m-a bătut taică-miu şi mai tare. Sîc! - Krantz blog

Leave a Reply to samewhiteblueCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.