Cînd să bla bla, iaca buru-buru

Aproape că n-ai nicio explicaţie pentru faptul că aşa, din senin, te-apucă dorinţa de pionierat. Vrei şi tu să încerci ceva nou apărut pe piaţă. Şi doza aia de curiozitate te-mpinge să faci nefăcute. Sperînd că va fi bine şi plecînd de la premiza că lumea din jur e serioasă şi dispusă să te-ajute. Că doar oameni suntem!

Să spunem că te-ai decis să pleci la mare. N-ai maşină personală disponibilă şi tre să alegi o variantă alternativă. Una care să-ţi îndeplinească şi unele condiţii. Trenurile au mersul lor şi nu prea te coafează, microbuzele pleacă prea tîrziu faţă de cum ţi-ai propus. Alte variante? Noroc cu Sf. Google! Care-ţi scoate iute-n cale o ditamai pleaşca. Proaspăt apărută în peisaj şi clar la limita legii. Asta dacă nu chiar în afara ei. Blablacar.ro. Pe acelaşi principiu cu mai celebrul Uber, numai că pe distanţe mai lungi. Un fel de “ia-mă nene” adus de-afară, spălat, dat cu parfum şi urcat pe net, ca să poţi face o programare din timp. Că de aia suntem în 2015 şi avem calculatoare. Nu mai dăm din mînă pe marginea drumului ci doar din deget acasă. Cît să faci un click-două.

Deci intri pe site, îţi găseşti perechea ideală şi intri în contact la telefon:

• Bună ziua! Vreau să ajung mîine la Constanţa. Cît mai devreme posibil. O plecare din Bucureşti la 5:30 ar fi ideal.
• Nicio problemă. Acesta e şi scopul meu. Vin de la Petroşani, deci pe la 5:30 sunt în Bucureşti. Costă atît cît face.

Faci nişte calcule simple. Îţi dă bine. Faci o cruce şi te apuci de bagaje. Spre seară, sună telefonul. E nea şoferul.

• Mă scuzaţi dar cred că mîine e posibil să ajung cu o juma de oră mai devreme. E posibil să vă încadraţi?
• E perfect! – zici tu, mulţumit că vei mai cîştiga nişte timp de bronzat.

Stabileşti din nou ultimele detalii şi închizi. Faci restul bagajelor într-un picior, pentru că pe celălalt ţopăi de bucurie. Vine omul să te ia din faţa casei. Ca taxiul.

Nici nu ştii cînd trece noaptea şi te trezeşti că sună ceasul pe la 4. Scoli rapid tot familionul şi fix într-o oră, fiecare ţine în mînă cîte-o valiză, aşteptînd startul. Te uiţi pe geam din 10 în 10 secunde, să fii sigur că omul nu va aştepta după tine deloc. Îl trimiţi şi pe ăla micu jos în capătul aleii să stea cu ochii după un Opel albastru cu numere de Cluj.

Pe la 5:05, ţi se aprinde beculeţul galben de la propriul sistem de alarmă. Şi simţi cum o picătură de sudoare ţi se prelinge pe tîmplă. O ştergi discret, punînd-o pe seama emoţiei reîntîlnirii cu marea. Încerci să fredonezi în gînd: Mă-ntorc la tine iar şi iar maaaare-albastrăăăă! N-apuci să termini primul vers, că soţia îţi întinde deja telefonul.

• Ia sună-l şi vezi unde e. Poate s-o fi rătăcit şi nu nimereşte strada. Ţi-am zis să fi ieşit noi la staţia de metrou. Dar, nah, ai vrut să fii tu boier! Să te ia caleaşca de la scară.

Insişti să mai aştepţi 5 minute. La naiba, vine omul cu maşina, pe străzile din Ro, nu cu trenul japonez. Pe la şi-un sfert, deja ai intrat şi tu la bănuieli. Sumbre. Ăla micu a venit şi el în casă, zgribulit de răcoarea dimineţii.

• Hai măi tată, sigur vine? Eu cred că-i ţacă! Şi m-ai şi pus să mă scol cu noaptea-n cap.

Pui mîna pe telefon şi suni. Şi suni. Şi suni. Nimic. Nu răspunde nimeni. Deja nervii ţi se aranjează frumos, la vedere. Baxuri-baxuri. E deja şi jumate. Insişti cu telefonul. În sfîrşit răspunde:

• Alo, da! – auzi o voce guturală şi nervoasă, proaspăt sculată din somn.
• Bună dimi! – zici timid după ce ai mai aruncat o privire pe telefon să te asiguri că n-ai greşit numărul. Domnul Cornel?
• Da! Cine-i?
• Păi ştiţi, suntem familia cu drumul la Constanţa.
• Da domle. Dar eu am o cursă la Constanţa pe data de 9 august.
• Păi azi e 9 august
• Şi cine sunteţi? Familia din Petroşani?
• Nu. Cea din Bucureşti. Am vorbit ieri că luaţi pe cineva din Petroşani, îi aduceţi în Bucureşti şi ne luaţi pe noi după aia pînă la Constanţa.
• Păi da. Dar la ora 5.
• Păi e 5 jumate deja.
• Păi nu dimineaţa. Dupăamiază.

Îngheţi brusc, deşi în cameră se făcuseră 38 de grade. Îi smulgi tableta lu ăla micu şi te conectezi la site, crezînd că ai bifat tu greşit AM cu PM. Aiurea. Site-ul e cu formatul normal. 5 dupăamiază e clar 17. Iar tu ai primit confirmare pentru 5.

• Domle, scrie şi pe site. Confirmarea de la dvs e pentru 5 dimineaţă.
• Ăăăăăă…. auzi de la capătul celălalt. Îmi pare rău, dar cred că e o încurcătură.
• Da mersi.

Închizi şi priveşti în jur. Ăia mici deja s-au întins în paturi, încercînd să recupereze somnul pierdut. Căzută pe-o valiză, nevasta îşi muşcă buzele plină de draci şi e un cazan sub presiune. Ar zice multe dar nu prea poate. Ea a găsit soluţia şi ea a insistat să o încercaţi. Deşi instinctul tău de conservare îţi zicea altceva.

Telefonul sună iar. E domnul Cornel care, trezit complet din somn, îşi cere un milion de scuze. Aproape că îl vezi cum îţi vorbeşte stînd în genunchi, cu lacrimi în ochi şi baloane de muci la nas. Dar tot ce mai poţi auzi e doar un bla bla bla…

Sursa foto