Onoare la MAXim

Am citit abia acum o ştire mai veche în news feed şi m-am luat de fălci, pe genul Hamangia. Gîndindu-mă că sigur, ca naţie, n-avem cum să ne facem bine cu aşa oameni păduchiţi în frunte. Ştirea era una tristă despre Max. Cum care Max? Cîinele ăla erou al Armatei române. Cel pentru care, generali ca alde Oprea & Co. nu mai găseau nişte firfirei pentru un tratament medical al bolii pe care o căpătase bietul animal. Dîndu-l nonşalant la “casare”, că aşa prevedea regulamentul în vigoare.

Noroc că s-a găsit cineva cu inimă mare, una mai fără viermi, cum o avea căţelul şi, se pare, forurile diriguitoare cu vipuşcă. O iubitoare de animale care s-a ambiţionat să-i mai dea o şansă la viaţă. Şi uite, cu efortul ei şi suferinţa lui, acum cîinii armatei au un alt statut şi alte drepturi. Dar a fost nevoie de scandal mediatic pentru ca cineva să gîndească cu mai multă logică decît prevede regulamentul militar.

Dar ce m-a făcut să mă uit şi mai cîş la ştire, de mi s-au strepezit dinţii, a fost modul în care a înţeles Armata că e normal să se comporte acum, după suflatul mucilor în fasolea de cazan. Sărind dintr-o extremă în alta, de parcă erau la instrucţie şi se dăduse comanda “Aviaţie inamică la joasă înălţime!”. Şi ajungînd exact la nivelul Oanei Zăvoranu care, deplînge cu demenţă specifică, moartea unei mîţe pe facebook. Cum adică “cîinele a fost înmormîntat cu onoruri militare“? Atît de ieftină a ajuns onoarea militară?! Sau asta oricum nu e pe bani, aşa că să se dea la toţi. Dar sigur e normal să fie pentru orice vietate? Şi ce mai trebuie făcut de-acum încolo? O să vină lumea la cimitir să-i aprindă lumînări şi, anual, o să i se depună jerbe şi coroane de flori la tristul său mormînt? Păi în ritmul ăsta, o să ajungem să onorăm şi bacteria Lactobacillus acidophillus că, vorba aia, moare şi ea sacrificîndu-se şi salvînd o groază de vieţi omeneşti în lupta cu terorista E.Coli.

maxgardamilitarabula

Am jurat cu mîna stransă pe căţel./ Bravi ostaşi cu pieptul de otel../ Am jurat că Oprea, cand ne va chema, / Îi vom spune: “Dă-te-n pana mea!”.

sursa foto

3 Comments

  1. racolța petru

    Auuuu… auu… Adică „Dumnezeu să-l odihnească în raiul cățeilor”. Sau să se reîncarneze într-un demnitar mai puțin câinos.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Nu,nu. Că şi lui i-a plăcut să roadă ciolanul. Deci are deja apucături nepotrivite.

      Reply
  2. Pingback: Nişte proşti de dau în gropi - Krantz blog

Leave a Reply to racolța petruCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.