Scurt pe doi (11)

Prinsă de reporteri pe hol, unde ieşise să bea o gură de apă, că i se uscaseră buzele de la şedinţa fulger de pupat şeful în fund, madam Vasilescu, această campioană a unei mari iubiri de la Craiova, lasă să-i scape o fîsîită, obligînd lumea să se ia de nas:

Mi se pare o mare mizerie ce i se întâmplă. Este clar cel mai bun prim-ministru de după 1989. Să vii cu o prostie de acum 10 ani ca să schimbi guvernarea care funcționează bine pentru că nu poți să o faci altfel, politic, în Parlament mi se pare o mare mizerie“.

Deci doamna Olguţa, ca să vă explicăm ca la proşti, să înţelegeţi: păi pe principiul ăsta, ar trebui să vă lăsăm să faceţi ce vreţi în ţara asta (nu că n-aţi face-o). Şi dacă mai trec şi 10 ani, gata tată! Nu m-ai prins, asta e!  Sîc! Dar toată lumea ştie că prostia şi domnia trebuie plătite. Şi apropo de ştiut: dacă matale “ţi se pare” o mare mizerie, noi avem certitudinea că dacă vii cu astfel de argumente, chiar eşti una. De politician. Aşa că, vorba juveţilor înfierbîntaţi de pe stadion: “Ieşi afară, javră ordinară!

*******

Proaspăt întors dintr-un concediu exteren, unde pesemne şi-o fi vizitat conturile alea ascunse peste care n-au apucat să dea procurorii, Adrian Năstase încearcă un set de flotări diplomatice pe blogul propriu, vis-a-vis de încordarea muşchilor de la graniţa cu Ungar(d)ia. Numai că, un titlu precum “Obrăznicia, ca diplomaţie“, citit de orice om cu oarecare memorie şi o brumă de raţionament, stîrneşte doar hohote de rîs şi ceva compasiune pentru un om posibil lovit de un început de Alzheimer.

Deci domnu Năstase, s-o luăm uşor, să nu stricăm şi mai mult: la un moment dat, pe cînd eraţi prim-ministru şi lumea începuse să se prindă că prea miroseaţi a găinaţ amestecat cu Hugo Boss, aţi venit în sala Parlamentului şi v-aţi exprimat atît de preţios, că s-au blocat toate fluxurile de ştiri din lume de la atîta diplomaţie. Auzi la tine, cocoşel obraznic ce erai: “Îl invit să-mi numere ouăle“. Ăîî? Cum e? Aveţi vreun flash, ceva? Diplomat, nu-i aşa? Exact ca tortul ăla cu acelaşi nume, pe care îl meritaţi în faţă pentru asemenea chestii, obrăznicătură mică ce sunteţi!

Sursa foto

4 Comments

  1. racolța petru

    S-au micșorat ouăle lui Năstase și s-a făcut ca alea de prepeliță. Doar că nu-s sănătoase.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Păi da, că la rece, ştie toată lumea că chestiile se contractă.

      Reply
  2. dede cati

    Bombonel mai are oulete ,sau le-a pierdut pe la puscarie ???

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Acolo depinde de cît de tare în gură eşti. Că altfel te fură toţi.

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.