Jmecherie, te halesc!

Trebuie să recunoaştem că, în sinea noastră, fiecare ne dorim o apreciere din partea celorlalţi. Cine nu-şi doreşte să fie “dat dracului” în ochii lumii? Fireşte, cu sensul ăla pozitiv. Numai că, se pare că şi treaba asta nu e chiar pentru oricine. Şi e nevoie de mult antrenament, dacă nu cumva de talent înnăscut. Dar un lucru e clar! Oricît de mult ţi-ai dori să fii şi tu un Darth Vader, nu se poate! Cel puţin nu pentru toată lumea. Nu poţi trece de partea întunecată a forţei doar aşa, peste noapte, că vrei tu şi ţi se pare că ţi-ar sta bine în negru, vorbind puţin horcăit. Nu! E doar pentru cei aleşi. Că deh, are şi dracul pretenţiile lui.

Să zicem că eşti un tip absolut normal, crescut şi educat aşa cum zic toate cărţile moderne de parenting. Totul pe plus. Cu valori morale şi creştine care, aşternute pe hîrtie, abia mai pot fi citite de pe foaie de cît alb pur e în ele. Şi într-o zi, n-ai ce face şi te-apucă schimbatul. Pur şi simplu, ca o femeie care, din plictiseală, se decide să umble ceva mai mult pe la coafură.

Şi, amăgit de atîta bine ce se scurge din orice produs Apple, te hotărăşti să faci şi tu un pas către ele. Unul mic, pentru că valorile alea sănătoase inoculate în cap, te fac să fii mai rezervat cînd deschizi portofelul. Refuzînd să plăteşti doar pentru huzurul altora, care vin la final de an şi raportează profituri de catraliarde. Nu neapărat din volume incomparabil mai mari ca ale celorlalţi, ci din preţuri cu grad ridicat de nesimţ. Scuzaţi arătura pe unde am luat-o. Revenim.

Deci intri pe un site de specialitate şi cauţi un model de iPhone ceva mai bătrîior. Unul care i-a rămas mic lu altu. Găseşti ce cauţi, te întîlneşti cu omul, bateţi palma şi vă despărţiţi prieteni. Vii acasă şi te pui pe butonat. Eşti fericit. Mă rog, semi, avînd un regret în subconştient că nu e nou şi nu are chiar toate chestiile alea teribil de excepţionale, abia apărute, care oricum nu-ţi folosesc, dar vrei să le ai. Numai că pe măsură ce butonezi, semifericirea se mai împarte încă o dată la doi şi descoperi că eşti 1/4 fericit. Asta deoarece observi că acumulatorul telefonului te ţine cît să dai o fugă de la o priză la alta. Adică e mobil, dar ar cam trebui să ţii aproape de casă. Cum treaba se petrecea cu ceva ani în urmă, cînd schimbatul acumulatorului era aproape echivalent cu schimbatul telefonului, mesajul primit era clar: Luaseşi o mică ţeapă. Aproape că te consolaseşi cu gîndul că asta e. Te-a păcălit, a lu ăla să fie păcatul! Tu vei avea mai multe pe lumea ailaltă. Ei şi-aici intervine dracu. Mă rog, mai mult dorinţa ta de a da de el. Pentru că mînat de gura soţiei, ceva mai ancorată în lumea de aici, trebuie să faci chestii. Să arăţi lumii că nu eşti ultimul fraier.

Şi intri din nou pe site-ul ăla cu vîndut ţepele de la unul la altul. Dorind să joci şi tu în altă ligă. Costumat frumos, în negru. Ai părea şi mai suplu, deci clar, un chilipir. Ce, să rămîi tu mai prost? Dă-o dracului de treabă! Şi conform principiului că în fiecare secundă apare pe planetă un fraier, îţi găseşti imediat perechea. Tipul vrea clar telefonul. Normal, îi ascunzi detaliul naşpa care te face să-l vinzi. Stabiliţi să vă întîlniţi a doua zi într-o parcare publică. Stabiliţi şi preţul: 300 euro. Bani buni la vremea aia. Insişti să vă întîlniţi la prima oră, să ai telefonul încărcat la maxim. Să ţină măcar la demonstraţie. Crezîndu-te băiat deştept, să poată spune ăla în clar, dar nu ţie direct, după ce descoperă chestii: “Fir-ai a dracului!“, numărul de telefon de pe care ai sunat, e unul de la o cartelă de unică folosinţă. Vă întîlniţi. Un oarece fior te trece la vederea lui. E unul din băieţii ăia specializaţi, care te abordează ei prin parcări dacă nu vrei să cumperi un iPhone. E clar de partea întunecată a forţei, doar privindu-i ceafa şi tenul. Mă rog, era singur. Schimbaţi amabilităţi. Omul, cunoscător, începe să-l frece pe toate părţile. Te ia puţin cu transpiraţii şi îi sugerezi discret că te cam grăbeşti la serviciu. Într-un final, pare mulţumit şi faceţi schimbul. Mai încearcă el puţin o negociere ad-hoc, dar te ţii ferm pe poziţii. La naiba, tot atît ai dat şi tu pe el. Nu laşi nimic. “Nici un penny” vorba lu Voiculescu.

Bateţi palma şi vă despărţiţi prieteni. Fiecare în drumul lui. Te gîndeşti că cu banii luaţi, chiar poţi merge acum să-ţi iei un telefon nou nouţ care să facă aceleaşi chestii simple de care ai nevoie. Ştii deja ce model vrei. Te duci chiar acum la magazin. În drum, opreşti la o casă de schimb să iei lei. Şi fix acolo, în faţa gheretei micuţe, simţi că ai trecut de partea întunecată. Pentru că tot ce mai vezi în jur e negrul din faţa ochilor. Banii primiţi pe telefon erau falşi. Toţi!

Sursa foto