Ghinion! Încă un preşedinte cu probleme la coloană.

Deşi o lume-ntreagă îl blamează că abia deschide gura, al nostru preşedinte ţine cu tot dinadinsul să ne demonstreze că nu e cazul de aşa ceva. Pentru că atunci cînd o cască mai larg, pe lîngă zîmbetul de blend-a-med, lasă să-i scape nişte ziceri care, dacă nu te adorm instant, te fac să-ţi dai palme peste mîna aia în care ai ţinut ştampila de vot.

Pentru că încet-încet, poleiala aia nemţească începe să se ducă. Lăsîndu-ne în faţa ochilor un fel de cocleală şi făcîndu-ne să ne întrebăm dacă nu cumva a fost schimbat la naştere iar singurele lucruri made in Germany rămase la el, să fie numele şi ceasul ăla vechi, moştenit cică, sanchi, de la bunică-su. Altfel nu poţi să-ţi explici luarea de poziţie în problema refugiaţilor clandestini.

A început încălecînd pe-un vîrf de băţ şi lăsîndu-se uşor pe el, ca să stea drept, pronunţînd în clar un număr fix. Cu rigoare germană, ca şi cum ai comunica o latitudine exactă pe GPS, să nu bîjbîie nimeni. Punînd şi accent pe “atît“. Noroc că cifra nu era cu virgulă. Că sigur o preciza şi pe aia. Riscînd să blocheze fluxurile de ştiri de pe mapamond. Lumea s-a mai calmat, s-au făcut calcule la shaormeriile din apropiere, s-au întins la mişto cîteva corturi şi s-a mai dat o mînă de var prin nişte săli de sport umplute de igrasie. Ne mîndream că avem un preşedinte ferm. Dispus să fie şi el ciotul acela din Scrisoarea a treia, în care se împiedică orice aliotman.

Şi cu toate astea, la nici o săptămîna după acel “Pe aici nu se trece!”, varianta pronunţată lent, generalul Ghiţă Pristanda trimis la Bruxelles să refuze “cu demnitate” chestii, se întoarce vacă şi raportează senin că a plecat cu decizia noastră şi-a venit cu a lor.

Pe vremuri, la orice domnitor mai îndrăzneţ, un sol întors cu astfel de răspuns era tras în ţeapă pe loc. Dar vremurile s-au schimbat şi odată cu ele au dispărut şi lucrurile bune. Acum, preşedintele o întoarce ca la Ploieşti, dovedindu-se unul neaoş, românesc. Sucit de orice pală de vînt şi înclinat brusc de-o criză de cifoză spre vîrful papucului de casă al unei bunicuţe cu oarece simptome de senilizare. Dînd de înţeles că accepă mioritic fatalitatea şi regretînd doar situaţia, ca greierele lui La Fontaine la vederea toamnei. Adică: “Javohl mein commandant! Bitte scohn pentru kaine problemen. Las c-o rezolvăn eu, că doar sunt professor!” Mai ales că acum e în joc şi ospitalitatea românească, brandul ăla naţional cu care ne lăudăm inutil şi prosteşte peste tot.

Parcă văd că dacă o ţinem în direcţia asta şi nimeni nu strigă Bingo! la malurile mării, toată daravela se va transforma într-o tocmeală, ca la piaţă. Că dacă privim problema aşa cum o văd marii dregători din cancelarii, toţi amărîţii ăia au devenit o marfă:

• Hai bre că ţi-i dau ieftin! Mai las eu de la mine 100, mai pui tu de la tine 200. Vi-i trimit mîine cu camionul frigo. Să fie toţi fresh, la prima oră. Să aveţi doar doi-trei băieţi, să ajute la descărcare. Hai că uite, îţi mai dau şi ca supliment ăştia 30 de puradei cu muci. Proaspeţi. Să fie rotund. Hai că doar ăştia au mai rămas pînă vine barca următoare. Rămîne aşa?

Sursa foto