Scurt pe doi (13)

Preşedintele francez François Hollande a tras miercuri, în fata Parlamentului European, un semnal de alarma în legatură cu un “sfârşit al Europei” şi o “revenire la frontierele naţionale“, dacă UE nu va face dovada de unitate în faţa crizelor, după cum relatează AFP.

hollandeIote fleoşc! Păi decît să tragă semnalul ăsta de alarmă, mai bine trăgea o băşină. Era mult mai potrivită cu rahatul făcut tot de ţara lui şi cele ale altor deştepţi ca el, care, deh, lăsat în drum s-a încins la soare. Şi acum pute de goneşte riveranii. Şi, vezi doamne, e musai şi urgent ca acum, toţi ceilalţi, care n-au avut nicio treabă şi nici vreun avantaj din asta, să facă unitate în faţa crizelor. Mai ales ale unora de ipocrizie ca aceasta. File dans ta chambre, băi musiu!

*******

Muştele, greierii şi viermii de mătase pot fi alternative sigure, hrănitoare şi mai prietenoase cu mediul decît carnea de pui, de vită sau de porc, este concluzia unei cercetări efectuate pentru Comisia Europeana, relatează Reuters. Comisia, care este executivul Uniunii Europene, a solicitat Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară (European Food Safety Authority, EFSA) o cercetare cu privire la siguranţa consumului de insecte.

Daaaa, Mulţumim UE pentru aceste gînduri nobile. Cred că o Europă întreagă deabia aşteaptă să fie obligată, de legi inteligent făcute, să mănînce numai insecte. Iar cei mai bucuroşi cred că sunt ospătarii de la terasele de pe noi. Cei care vor putea să facă bancurile alea cu: “Ne pare rău, dar în meniu mai avem doar greieri. Că muşti, p..a!

Sursa foto

6 Comments

  1. gheo

    Nu pot să cred așa ceva! A mai fost un nebun în China care a vrut să omoare vrăbiile, că cică mîncau orez și s-a terminat prost! Dă-ne sursa! Apoi să mai zică cineva că parlamentarii europeni sunt mai de doamne ajuta decît ai noștrii!

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Oricum de la ăia europeni se trag toate. Păi cînd îi trimiţi pe alde Becali, Eba şi Grapini la ce să te aştepţi?
      Dacă eşti pasionat: http://in.reuters.com/article/2015/10/08/eu-agriculture-insects-idINL8N1274CN20151008

      Reply
      1. gheo

        Mda! Niște tîmpiți! O să ne transforme în aborigeni, nu că ar fi ceva de “porc”, dar or’șcît! Aborigenii au tradiție! Asta îmi aduce aminte că în urmă cu ceva ani, un “cercetător britanic” a propus reducerea numărului de bovine deoarece acestea se bășeau și astfel creșteau noxele care distrugeau stratul de ozon!!! Ceva gen VW de azi!

        Reply
        1. krantz (Post author)

          Păi şi aici se luase în calcul aşa ceva. Că cică fermele de insecte (că vor să propună făcutul de aşa ceva) nu noxează ca vacile…

  2. Racolța Petru

    Să vezi atunci ce fericire pe capul oamenilor când vor veni roiuri de lăcuste. Se întoarce roata! 😉

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Exact. N-or să mai spună că-s pedepse de la cel de sus ci pomană pentru bună purtare.

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: