Prin nu ştiu ce aliniere ciudată de planete, cred că universul a decis să rîdă puţin de mine în acest weekend. Trimiţîndu-mă la Salonul Auto Bucureşti. Că prea mă amînasem pînă azi şi nu fusesem niciodată la un asemenea expozeu. Mă rog, acum, după ce am făcut-o şi pe asta, aş pune totul mai degrabă în seama oxiurilor. Că prea m-a mîncat în cur ambiţia mea de a bifa şi experienţa asta.

E drept, nemaivăzînd pînă acum aşa ceva, aş putea spune că nu am un termen de comparaţie. Dar asta nu mă împiedică să pun puţin în paralel cele văzute la celelalte saloane auto din lume, la televizor sau pe net. Nu ştiu cum au fost precedentele ediţii din anii trecuţi, dar ce mi-a fost dat să văd sîmbătă, mi-a întărit convingerea că totul la noi e o vrăjeală ieftină, făcută doar să ia banii la fraieri. Eu avînd chiar şi cioc. Căci nici vorbă de un salon auto. Ci mai degrabă de un showroom comun cu maşini. Unele pe care, cîţiva dealeri au hotărît să le scoată din magazie și să le lase călărite de lumea venită acolo cu cățel și purcel. Să simtă și ea sub fund măcar o dată în viaţă, pielea fină a unui Maserati și să se pozeze inutil cu o mînă pe Jaguarul ăla de peste 100.000 de euro.

Nu tu prezentări individualizate, nu tu prototipuri, nu tu modele concept. Nu tu lumini şi spectacol. Nimic din ce ar putea da cu adevărat numele de Salon Auto. Semn clar că nu contăm nici în piaţa asta. Şi nu merităm nici măcar o prezentare mai acătării. Doar o înghesuială penibilă de maşini obişnuite, ce pot fi văzute la orice oră şi gratuit în orice showroom din oraş.

Nu ştiu cine au fost îndrăzneţii care au găsit numa bun prilejul de a cumpăra pe loc unele dintre maşinile expuse acolo, pe care se pusese deja o hîrtie în geam cu “vîndut”. Şi cu ce inimă ai lăsat maşina aia cumpărată la dispoziţia zecilor de copii, aduşi de taţi mîndri pomenind întruna cunoscuţilor întîlniţi acolo: “să vadă şi el maşinile“, care, scăpaţi înăuntru, apăsau cu disperare furibundă pe toate butoanele, trăgeau de toate manetele şi claxonau cu poftă.

Nimic neobişnuit nici la atmosfera tipică de afară. Una care venea să întregească tabloul de bîlci cu pretenţii, de la care lipsea doar scrînciobul. Ici-colo cîteva gherete cu comerţ ambulant şi trist. Toate învăluite în mirosul de kurtoş şi langoşi şi acoperite din cînd în cînd, funcţie de cum bătea vîntul, de fumul inconfundabil de la micii sfîrîind pe grătare.

N-am mai văzut nici măcar celebrele hostese, atît de pozate în alte ocazii. Acum, ici-colo cîte o fetişoară, încotoşmănată din cauza curentului de la intrare şi a frigului din hală, care te ischitea cu o înscriere la un test drive cu maşini de epocă. Sigur că da! E tot ce-ţi puteai dori. Ia-ba-da-ba-duuuuuu!

Salonauto2015

7 Comments

  1. fata vesela

    De fiecare dată când aud despre astfel de eveniment, am în cap doar imaginea unui “june prim” care m-a marcat printr-o replică de atunci rămasă celebră pentru mine: “În maşina asta, poţi f… orice p…!” Era vorba de un bolid de vreo 300 000 euro, cu geamuri fumurii.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Deci imaginea rămasă e a junelui nu a maşinii. Hmmm, interesant ar spune un psihanalist, notînd ceva în carneţel. 😉

      Reply
      1. Fata vesela

        Atunci da, mi s-a părut prea franc pentru gustul meu. Acum aș reține cu siguranță mașina. 😀

        Reply
  2. Guta

    Fata vesela 🙂 toate operatiile de a scoate din capul unei femei asa au fost sortite esecului

    Reply
    1. Fata vesela

      :))) nu ești primul care spune asta!

      Reply
  3. dede cati

    Sa inteleg ca ai fost intr-un service auto ???

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Ei nu chiar. Că nu era nimeni mînjit peste tot de vaselină.

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: