Ciripit de păsărel

Aflat pesemne încă sub euforia unei nopţi de sîmbătă petrecută în club, capul de la tineret-speranţe al PSD, Mihai Sturzu s-a trezit duminică dimineaţa să-i tragă un perdaf cu manta proaspătului ales tătuc suprem. În plin congres. Ceva pe genul papagalului din bancul acela, care îşi băga singur chestia în propriile pene, nemaipăsîndu-i de ameninţare. Crezîndu-se şi el un pui de Constantin Pârvulescu, ce se luase de nea Nicu în plen. Că tot era în Sala Palatului. Dar pentru că istoria se repetă, orice moment de glorie de acest gen trece repede. Şi cît ai zice psd, te duce clar pe linie moartă, marginalizîndu-te subit. Iar Sturzu s-a trezit a doua zi uitîndu-se uimit la marginile sediului central de partid, pe care cică portarul, sanchi, îl pusese să le privească mai cu atenţie. Nu de alta, dar părea un tip străin de cauză şi înăuntru n-avea ce să caute. Moment în care Sturzu s-a trezit nechezînd nervos ca mînzu la cameramanii din poartă şi pe Facebook-ul personal. Să afle masele cum se luptă el.

sturzu

Apoi, după cîteva discuţii în privat, totul s-a lămurit. Arătîndu-ne un Sturzu transformat la faţă, exact ca şi Negoiţă după ce se luase curajos de il Padrino, care le-a arătat clar cine e şeful bucatelor. Semn că masterchef-ul are competenţe şi în reflexoterapie şi ştie clar pe ce puncte să apese ca să te liniştească. Transformîndu-te într-o legumă, capabilă doar să aplaude, să-şi pupe greţos liderii şi să răspundă la comenzile care fac banii să curgă.

Normal, orice problemă dispăruse. De fapt nici nu fusese vreuna. A fost doar o neînţelegere. Din partea sturzului, fireşte. Şi din tot tărăboiul de dinainte, abia se mai auzeau nişte chirăituri de piţigoi. Exact din dreptul celui care nu înţelesese că în biserică nu se fluieră. Şi mai mult, se intră umil, cu basca în mînă. Sărutînd inelul de pe dreapta părintelui care ştie cum să aducă la strungă oiţele rătăcite ale domnului. Ale domnului Dragnea.

8 Comments

  1. Renata Carageani

    Mie-mi place Dragnea! Are față și apucături de vechil. Cizme și biciușcă îi lipsesc deocamdată, dar trag nădejde c-o să-i cumpere toa’șii de ziua lui.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Sper că e doar o plăcere vinovată. Că altfel mă sperii.

      Reply
      1. Renata Carageani

        Glumeam, bre! Cât de nebună să fii, să-ți placă Dragnea?

        Reply
        1. krantz (Post author)

          Păi era o sală plină cu din ăştia. Aia mare a Palatului. Plus încă 400.000 care l-au votat să le fie baci.

        2. Renata Carageani

          Adică Dragnea are tot atâția admiratori ca Sânziana Buruiană?!

        3. krantz (Post author)

          Păi ce te miri? Nu-i politica o curvă?

  2. Racolța Petru

    Eu aștept și alte neînțelegeri de acest gen, cu personaje mai îndrăznețe. Cum ar fi Ponta. Distracție cu scântei garantată!

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Scînteile pot cauza explozii, deci mare atenţie. Cît despre Ponta, tare mi-e că deja cîntă ca lebăda.

      Reply

Leave a Reply to krantzCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.