Andreea, tu ştii cum te cheamă?

Plecată cu sorcova ceva mai devreme decît prevede datina, deputatul dedicat 1000% politicii şi comunităţii (vai de capul celor care-au votat-o!) Andreea Paul s-a trezit, de bunăvoie şi nesilită de nimeni, scriind pe facebook o prostie cum numai în oracolele completate în clasa a 8-a mai vedeai. Mîndrindu-se că dorinţa de sacrificiu personal pentru nevoile alegătorilor o făcuse să nască într-o sîmbătă. Exact cît să mai aibă duminica la dispoziţie pentru un spălat pe dinţi şi pregătit pachetul pentru luni dimineaţa, cînd a şters-o englezeşte la lucru. Daaa, exact acolo unde o aşteptau în flăcări treburile cetăţenilor. Normal, lumea a rîs cît a putut, întrebîndu-se ce-a mîncat la ultima cină de-a apucat-o aşa ceva şi eventual cînd va începe să latre. Că simptome avea.

Şi cînd credeai că stratul gros de penibil care o acoperise avea s-o ţină liniştită o perioadă, marea amatoare de chifle se trezeşte să mai tragă una. Scriind în acelaşi loc (după ce a îngropat ca pisica rahatul iniţial), negru pe alb şi la fel de deconectată de la creier, că sîmbăta aia în care născuse era de fapt o zi de luni! Zdraaang!!

vass

Te mai speli o dată pe ochi, mai treci un beţişor cu vată prin urechi şi cauţi prin vecini un termopan sau o pată de igrasie cu chipul proapăt apărut a lu Arsenie să te închini. E clar! Postul lăsat liber de Vadim a devenit un adevărat Graal pe care mulţi se chinuie să-l atingă. Care de care mai interesat să ne arate că deraierea personală e cea mai spectaculoasă.

Sincer te şi sperii văzînd cine-i contestă pe masterclovnii Ponta, Zgonea şi Oprea. Şi mai ales gîndindu-te cum ar arăta o ţară condusă de o tanti care nu mai ştie nici zilele săptămînii. Sau pur şi simplu care minte ca să-i iasă rima la catren. O tanti la care ţipă cratiţele din bucătărie după ea şi care, prin declaraţiile ei iresponsabile, a creat un impact emoţional asupra propriului copil. Pentru că, na, după toată tevatura asta, inutilă ca madam Paul în politică, cum va mai şti acum săraca fetiţă care e adevărul despre naşterea ei?

Pe undeva, am un sentiment că povestea nu e gata. Că dac-o mai ţine tot aşa, tare mi-e că mîine-poimîne o să ne spună că de fapt nici n-a născut copilul, ci l-a adoptat. Pentru că, bineînţeles sacrificîndu-se pe altarul comunităţii nici măcar n-a avut timp să facă chestii cu bărbatul. Că oricum nu e nevoie. Pe ea o rezolvă doar grija pentru binele cetăţenilor.

Andreea-Paulbula

Sursa foto

2 Comments

  1. buzuc

    pacat de ea. cand a aparut in politica aveam o impresie buna despre aceasta doamna

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Se pare că în politică nu se aplică deloc aia cu “prima impresie contează”.

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.