Pentru că nu erau de-ajuns nişte bannere cinstite afişate pe blog, un deştept din industria de publicitate a inventat advertorialul. O creaţie abominabilă după părerea mea, o struţo-cămilă literară, cu care – credea el – cititorii celui care-l scrie vor fi imediat cuceriţi pe veci. Dînd apoi năvală să cumpere ca disperaţii chestia pentru care publicitarul a pompat cu deşteptăciune nişte bani. Cumpărînd facil imaginaţie şi talent literar. Că doar toate au un preţ, nu?

Nu cred că e cineva care să aprecieze sincer genul ăsta de abordare publicitară. Pentru că, orice ar spune autorii, e tot un fel de minciună ambalată frumos (nu că publicitatea ar fi altceva), dar care, scrisă de oameni cu adevărat talentaţi, vine să insulte puţin inteligenţa cititorilor. Pentru că, indiferent de poveste şi talent, legătura cu produsul, menţionat în clar cu subiect şi predicat, pare cusută cu o sfoară atît de groasă că-i simţi şi mirosul ăla de cînepă uscată amestecată cu ulei, răzbătînd din ecran.

Asta am simţit citind un astfel de articol de-al lui Andrei Vulpescu. Îl citesc cu plăcere pe om de ceva timp şi rezonez la multe din scrierile şi trăirile sale. Poate că, fiind şi din aceeaşi generaţie şi avînd rămas în gură acelaşi gust al amintirilor, m-am şi trezit cu ochii niţel transpiraţi parcurgînd articolul lui legat de momentele vieţii sale. Numai că finalul minunatei poveşti s-a dovedit a fi un coşmar din care te trezeşti urît, scuturat de un spasm puternic. Şi nici măcar nu era 1 Aprilie, să zici că a fost o păcăleală.

Termini de citit şi rămîi mut. Încercînd cu disperare să separi una de alta. Dar creierul refuză. Şi tot ce mai poţi spune după, e doar atît: Cacu-m-aş în iaurtul ăla cremos, Vulpescule! Doar un moment!

Moment-of-truth

sursa foto

Facebook Comments

17 Comments

  1. gheo

    Parcă advertorialele trebuiesc să fie însoțite de “p”mare între paranteze! Ce să faci, mănîncă și el o pîine! Bună, rea, cum o fi acolo! De altfel de-a lungul timpului toți cei care scriu s-au dedulcit la (P), chiar dacă la începuturi s-au jurat că nu o vor face niciodată!

    Reply
    1. krantz (Post author)

      P-ul nu e chiar obligatoriu prin lege. Iar pe blogul prsonal fiecare face şi scrie cum vrea.

      Reply
  2. Renata Carageani

    Cele mai tari advertoriale sunt ale unor dudui cu fundă-n păr (e posibil ca ele să pronunțe fondă) , care scriu despre Rotopercutorul Bosch, ca și cum și-ar amesteca zilnic frișca și zahărul în cafea cu el.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Ai dreptate. Poţi obţine ceva tare chiar şi numai lăsîndu-ţi imaginaţia să zboare.

      Reply
      1. Renata Carageani

        Am auzit că pe advertoriale de genul celui la care faci referire se iau bani puțini. Poate că bani puțini = articol prost, în sensul nicio legătură cu obiectul promovat, care intră fix ca oiștea-n gard, undeva la final.
        Adică mie, dacă-mi ziceau, ia scrie, fă, ceva care să conțină numele firmei și-ți dăm enșpe lei, să fumezi o zi pe gratis, cred că uite-așa doineam:
        Iubito care ești iubită,/ Fragilă ca o stalagmită,/ Sfioasă ca o căprioară/ Ce iese-n luminiș, pe seară/ Cu grația unei madone…// Haliți Danone!
        Pe bune! Îți ia patru minute să-ți faci tema și te accesează toate iubitoarele de poezie de dragoste. Și unde mai pui că trufandalele astea care mănâncă numai romantism și platonism pe pâine, consumă metri cubi de iaurt degresat.

        Dar, dacă te cheamă Cabral și negociezi la sânge, și capeți fumat pe gratis un cincinal, atunci nici nu te țigănești să aduci vorba despre produs în corpul textului. Scrii despre cu tooootul altceva, dar inserezi o fotografie. Și articolul e școală de mesaj subliminal. http://www.cabral.ro/nerevelatii/nu-poti-spune-ca-aveti-o-relatie-adevarata-pana-cand-nu

        Reply
        1. krantz (Post author)

          Omul Cabral zice că totul e ortodox (în sensul că nu e nimic neortodox), iar imaginea e doar o coincidenţă. Poţi să-l contrazici? Să-l mînii pe cel de sus?

        2. Renata Carageani

          DA. Poți.
          Problema e nu ce crede el că poți, ci ce crezi tu că poți.

        3. krantz (Post author)

          Ai văzut multe la viaţa ta, este?

        4. Renata Carageani

          Am simțit multe la viața mea. Picioare, pumni… Mă și mir că dinții din față sunt încă ai mei, fără ajutorul stomatologului. 🙂

      2. mihai

        Această discuţie m-a făcut să mă frec la ochi. Articolul aşişderea. Krantz, am să-ţi dau link către el de fiecare dată când voi vedea un advertorial la tine pe blog.
        Iar Renata este de o naivitate înduioşătoare. “A auzit” ea că se iau bani puţini şi mai bagă şi poezeaua aia.. era să scriu stupidă. Sunt de acord că pentru fiecare “puţin” înseamnă altceva. Dar ca să vă faceţi idee şi să nu mai fabulaţi în necunoştinţă de cauză, la cum se prezintă situaţia la Vulpescu, suma a fost de câteva sute. Euro. Acum vreau să mai aud o dată cum scria Renata nu ştiu ce poezie. Geez.

        Reply
        1. krantz (Post author)

          Mihai, eu unul am mai spus-o şi prin alte părţi: dacă e să mă considere vreun publicitar numa bun de reclamă, prefer bannerul pe blog în locul advertorialului. Dar asta e doar părerea mea. Fiecare face ce şi cum vrea el acasă pe blogul personal. Nu dau cu pietre în alegerile fiecăruia. Poate şi fiindcă nu ştiu (încă) cum e treaba în branşă cu aşa ceva. E posibil nici să nu aflu vreodată. Dar nu fac din asta o tragedie.
          Articolul descrie ce am simţit eu la finalul celui citit la Andrei pe blog. N-am comentat la om acasă, mi s-ar fi părut chiar aiurea, am făcut-o la mine.
          În orice caz, Mihai, chiar dacă mirosul banilor e acelaşi, fiecare îl simte într-un mod propriu, nu?

        2. mihai

          Tu şi restul celor agasaţi de faptul că blogger-ul ăla încearcă să mănânce o pâine.

        3. Renata Carageani

          Hait! L-am supăratără pe Maestru…
          Să-i explicăm, dară… Poezeaua e stupidă. Exact așa și trebuia să fie: stupidă. Dacă nu era stupidă, eram ridicolă, pricepi?
          Vasăzică te-a mâncat suficient și articolul lui Krantz, și poezeaua mea (asta dovedește că e… sublimă pentru un advertorial, dacă a reușit să te enerveze), ca să bagi un comentariu aici.
          Băbăiete, eu, dacă aș fi atât de nedemocratică încât să dau ban cuiva pe blogul meu, fiindcă a avut tupeul să nu mă pupe în cur suficient, lat să-l văd, pe linia ferată, cu trenul gâfâind spre el, și tot nu l-aș mai băga în seamă. Ceea ce și domnia matale ar fi trebuit să faci, în ceea ce mă privește. Că puteai să-l urechezi pe prietenul Krantz, ignorându-mă pe mine foarte ușor.

        4. mihai

          Renata, nu pot, prostia mă agasează rău. Iar matale baţi toate recordurile. Prost şi naiv este o combinaţie la care nu pot rezista. Sunt un suflet mare, ce să-i faci?

        5. Renata Carageani

          Așa se explică de ce ești atât de lipsit de substanță: fiindcă ești, tot, numai suflet! 🙂

        6. mihai

          Da, exact aşa se explică. Dar macar nu sunt prost. Well, o să-ti povestesc într-o zi cum este senzaţia asta.

        7. Renata Carageani

          Firește că nu ești prost! Nu mi-aș permite niciodată să fac pe cineva care nu e prost – prost -, doar fiindcă n-am o replică potrivită pentru el. Ești un tip inteligent. Doar că prea sigur pe el. Ești un știe-tot. Foarte sumar. se numește autosuficiență. Nu e o jignire, ci o constatare. Dacă te-ai extrage o secundă din propriul contur și te-ai privi ca și când ai fi cel mai bun prieten al tău, mi-ai da dreptate.
          p.s.: Cu Barabancea, așa e: de un cinism impardonabil pentru o persoană publică. Dar e posibil ca cinismul ei să se fi născut din cumplitul complex fizic cu care se luptă, cred, și-n somn.

Nu că zic da' vreau să spun că

%d bloggers like this: