Hai să facem un guvern!

Anunţat cu surle şi trîmbiţe ca fiind cel mai tare din sistemul nostru solar, guvernul de “specialişti” propus de tehnocratul şef se dovedeşte a fi o cacealma. Fiind de fapt mai degrabă unul chinezesc. Ieftin şi cu probleme de calitate. Făcut, vorba poetului, “din bube mucegaiuri şi noroi“, pe genunchi în cala vaporului, din petice reşapate sau materiale noi cu oarece suspiciuni de rebut. Mare lucru că nu scrie pe el “Guvermul Ronâmiei

Reţeta e simplă:

Se iau vreo 35.000 de oameni şi se agită bine-bine prin stradă. Se pune şi puţină drojdie de Facebook pentru creştere nemulţumire şi eliminare orice urmă de agăţaţi din fostul guvern.

Se presară peste tot aromă de preşedinte care să dea o notă de seriozitate şi implicare. Se lasă la dospit cîteva zile, timp în care lumea se poate relaxa şi urmări un serial TV interesant: “Consultarea”.

Se scoate apoi din cutia frumos ambalată la Bruxelles un prim-ministru desemnat. Se scutură puţin de praful agricol depus pe el de ceva timp şi i se învîrte cheiţa. Apoi i se leagă o batistă la ochi şi, pe acorduri de periniţă, e trimis de la un sediu de partid la altul pentru ingredientele noului guvern.

Fiecare partid adaugă, după gust sau obligaţii, elementul secret pentru savoare. Savoarea descoperirilor de presă, evident.

Se întinde apoi totul pe o hîrtie unsă cu toate alifiile şi se lasă pînă a două zi, urmărind reacţiile ce pot apare.

Se scot cu o lingură imediat ce apar la suprafaţă urmele de chiloţi ale unui imberb imatur politic. Se ignoră cu bunăştiinţă penibilul unei justiţii făcute cu o persoană avînd studiile lui Zorro. Se caută explicaţii logice pentru numirea la interne a unuia demis altădată pentru incompetenţă. Se încearcă ştergerea de pe eticheta celui de la dezvoltare a rîndului cu: “Pentru alergici: Atenţie! Conţine urme de PSD”.

Se bagă apoi in cuptorul parlamentului şi se serveşte cald. Gata!

Acuma dacă stai şi priveşti la rezultat, cam toată lumea ar trebui să fie mulţumită.

Populaţia a vrut alt guvern. Rezolvat.

S-a dorit un guvern cu specialişti. Rezolvat parţial. Cel puţin pînă la proba contrarie.

Iohannis a vrut prim-ministrul lui. Rezolvat.

PSD a vrut o felie mare de prăjitură. Rezolvat.

Oprea a vrut omul lui la interne, că doar tot el l-a propus data trecută în funcţie. Rezolvat.

Cioloş a avut şi el nişte obligaţii faţă de colegii de la Bruxelles. Rezolvat.

Per total, clasa politică poate răsufla uşurată: Hai că le-am copt-o şi de data asta! Mă tem de un lucru: că prăjitura făcută acum să nu aibă scris pe ambalaj: “Termen de valabilitate: 01.12.2015”.

ciolosguvernb

Dacian Cioloş, acest prinţ Semipur venit călare pe mătură de la Bruxelles, hotărît să umple ţara de vrăjeală.

Sursa foto

5 Comments

  1. renata

    Iar ai îmbunătățit ceva?
    Biiiine!

    Termen de valabilitate 1 decembrie 2015? 2015?! doomiicinșpe? Adică paispe zile? Știi tu ceva ce eu nu?

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Am îmbunătăţit pe naiba! Mi-au blocat cei de la firma de hosting un fişier, că cică figura la ei ca şi portiţă de atac informatic şi mi-au dat peste cap toate configurările.

      Legat de termen nu ştiu nimic. Dar se agită lumea cu marea întîlnire în stradă de la acea dată. Şi cine ştie ce le mai trece prin cap?

      Reply
  2. calinakimu

    Maria asta a noastra are atatea palarii…cate ii pui. Trece de la sapca la basma, de la paie la fetru…Este cea mai versata si versatila politiciana. Amu ii tehnocrata, cel putin dupa palarie. Problema este Maria…nu palaria si Maria nu si nu, nu pleaca acasa…iar in speranta puscariei, este si asta pe ochi frumosi.
    N.B.
    Vad ca ti-ai restructurat blogul…acum arata mai “bine”. Sper sa nu devina …”serios”. Eu am cam iesit din peisaj, dar mi-a trecut.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      După ce-am citit la tine, Măria asta e exact cum trebuie să fie, nu?

      Legat de “obsevaţie”: M-am jucat şi eu de-a designerul de bloguri. Mai serios de atît nu cred că va putea fi vreodată. Nu m-ar caracteriza. De “muşcat”, “înţepat” şi “ars” cred că nu mă voi lecui nici “dincolo”.

      Reply
      1. calinakimu

        Cu siguranta ASA ESTE, vorba filosofului bulgar : ce este este si unde este multa lume este aglomeratie.
        Arde, inteapa si musca…dar cu greu vei face fata la cat este de ars, muscat si intepat. Succes… eu tin aproape.

        Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: