Mături uşor. Mături cu spor!

Deşi ştim cu toţii că, ciudat lucru, e cel mai important post dintr-o firmă iar lipsa se observă imediat, nu cred că e o mare fericire să fii angajat ca şi “femeie de serviciu” în România. Că dacă n-ai prins un post prin vreun minister sau pe unde se mai scapă nişte sporuri de la stat, să-i faci în ciudă unui profesor cînd vă întîlniţi la ATM, salariul minim scrie pe fruntea ta. Şi asta în cazul fericit, în care angajatorul nu se consideră un negru.

Dar cu toate astea, bag de seamă că viaţa socială a unei femei de serviciu e în multe cazuri una foarte activă. Mai ales de cînd cu telefoanele mobile. Şi asta fiindcă, au n-au bani, le-ajunge de mîncare sau nu, de-un abonament cu nelimitate tot s-or găsi cîţiva euro. Că vorba aia, mai bine rabd de foame o zi decît să-mi tacă gura şi să fac treaba cum trebuie.

Nu ştiu cum se face, dar cred că în 90 % din cazuri cînd îmi intră în raza vizuală, atît cea de la serviciu cît şi cele de la bloc care se tot schimbă, sunt cu telefonul la ureche. Sporovăind întruna vrute şi nevrute. Neapărat cu voce tare, să audă cei din jur că au personalitate şi opinii foarte ferme. Bine conturate şi greu de contrazis. Transmiţîndu-i exact persoanei de la capătul celălalt cam cum ar trebui să procedeze şi ce să spună în situaţia relatată. Dîndu-le astfel celor prinşi în zonă sentimentul că, de fapt, obiectul lor principal de muncă e cel de consultanţă. Ceea ce fac cu mătura e mai mult un hobby. Iar trasul pubelei de colo-colo ţine loc la exerciţiile de fitness pentru care nu mai au timp de mers la sală.

Cred că, pe undeva, cei de la companiile de telefonie ar trebui să le facă o statuie în semn de respect. Nu de alta dar, în multe cazuri, n-ar fi exclus ca la sfîrşit de lună, comparînd  facturile cu totalul minutelor vorbite, să vedem femei de serviciu capabile să umple de invidie chiar şi un agent de vînzări.

Şi asta nu e tot. Pentru că e a naibii de amuzant şi intrigant în acelaşi timp să le vezi cum se chinuie să facă treaba cu o mînă. Şi ce momente de contorsionism sunt în stare să arate, cu telefonul prins între obraz şi umăr, cînd chiar e nevoie de două mîini pe mop. Dar n-ar întrerupe conversaţia, neam! De parcă ar fi vorba de indicaţii date pentru aterizarea unui avion rămas fără pilot şi cîrmit de vreun pasager mai curajos. Chiar nu mai contează că în urma ei rămîne o dîră de treabă făcută în dorul lelii. Ideea e să nu se piardă magia unei conversaţii de care ar atîrna viitorul omenirii.

De-aia zic că poate n-ar strica să le vină societatea puţin în ajutor. Să le mai îndulcească puţin amarul unei munci chinuitoare, scăpîndu-le de grija telefonului. Şi să le putem pune la dispoziţie un mop cu wireless. Sau, de ce nu, mătura cu bluetooth.

udreamopb

sursa foto

Facebook Comments

5 Comments

  1. Renata Carageani

    Io cred că tu o cunoști pe Mariana și nu vrei să spui! 🙂
    Mici rectificări: nu se chinuie să facă treaba cu o mână. Se prefac că fac treabă cu mâna aia liberă de telefon. O fîlfâie pe deasupra rafturilor, cu laveta în ea. Sau mângâie gresia cu mopul, tot cu o singură mână.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Poate vrei să spui doamna Mariana. Că am mai observat ceva: toţi ne strigăm pe nume dar cînd ne adresăm ei, din doamnă nu o scoatem. Mă rog, la mine e Rodica. Doamna Rodica.
      Şi nu-i aşa că nu-i poţi face niciun reproş la adresa muncii ei că imediat se supără?

      Reply
  2. Renata Carageani

    Nu. Nu se supără. Doamna Mariana plânge și își ia medical.
    Doamna… corect! Uitasem.

    Reply
  3. racoltapetru6

    La mine e doamna Florica și se comportă exact cum ai descris-o. Nu credeam că toate-s la fel.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Da. Ciudat lucru. Mai ales că nici nu fac studii sau cursuri pentru aşa ceva să poţi spune că fac cum au învăţat. O fi pesemne ceva instinctiv. Nişte autodidacte, ce mai! Bine că nu realizează că împreună pot fi o forţă. Ar mătura cu noi pe jos! 😉

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

%d bloggers like this: