Roadele Fundaţiei

Nemulţumit pesemne de cîştigurile realizate din pescuit sau din ferma animalelor de la Cornu şi deranjat de cicălelala soţiei care nu se mai ajunge cu cheltuielile casei, bloggerul Adrian Năstase nu se ruşinează să-şi dea jos salopetele şi să îmbrace costumul de lucru cu cravată. Înhămîndu-se la corvoada unor prelegeri politice la catedra fundaţiei pe care o susţine. Că deh, prima dragoste nu se uită niciodată. Asta în ciuda bîrfelor că altul cică ar fi fost de fapt prima. Mă rog, gura lumii…

Ideea e că pe final, la obişnuita poză cu maimuţa, se poate observa viitorul luminat al ţării. Luminat de candelabrul impresionat din tavan. În rest, ca naţie, se vede clar că n-avem cum să ne mai facem bine. Şi asta pentru că în cadru, se înghesuie mult prea mulţi tineri. Unii care, deşi poate au ieşit acum o lună în stradă cerînd altceva, refuză să înţeleagă că prezentul lor este futut exact de unii ca cel în gura căruia se uită. Şi le mai ia şi banii pentru asta. Nu mai zic de gura altui vorbitor (lipsind din poza de grup pesemne din motive de prostată), Meleşcanu. Aia cu care diplomatul de carieră îndemna tinerii anul trecut, în Franţa, să se ducă la 300 de km depărtare de casă pentru a-l vota pe pupilul lui Năstase.

Voi lăsa aici poza asta pentru a vedea peste ani cine ne va da lecţii despre cum e bine de făcut în ţara asta. Că doar au făcut un curs. Şi au învăţat de la maeştri.

nastasecursb

Reproducere după tablouri celebre: (Mă)car cu (b)voi să facem treabă.

sursa foto

Facebook Comments

2 Comments

  1. calinakimu

    Rețin cu o trristețe iremediabilă afirmația :
    “În rest, ca naţie, se vede clar că n-avem cum să ne mai facem bine.”

    Reply
    1. krantz (Post author)

      E de la iarna mizerabilă care o să ne îngheţe curînd, nu?

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

%d bloggers like this: