Scurt pe doi (20)

Slujba de Bobotează de la Catedrala Mitropolitană din Timișoara a fost un prilej numai bun pentru continuarea inițiativei prin care biserica cere modificarea articolului 48 din Constituție. Sute de credincioși au semnat pentru introducerea unei propuneri Mitropolitul Banatului la sfârșitul anului trecut. Aceasta prevede ca în Constituție să scrie clar că familia este formată dintr-un bărbat și o femeie, conform Sfintei Scripturi. (sursa)

Cred că la auzul acestei veşti, Mihaelei Rădulescu pur şi simplu i-a căzut din gură salamul pe care-l savura pe yahtul ei din Monaco. Un vis pe cale să devină realitate! Şi dacă se mai reuşeşte şi reintroducerea prin Constituţie a alimentaţiei ştiinţifice lansată de Ceauşescu, astfel încît fetiţele de 14 ani să arate ca ea după nişte multe operaţii şi mulţi bani tocaţi de la alţii, atunci se poate retrage liniştită la cimitirul siliconatelor scoase din uz. A învins!

********

Surpriză de proporţii la Constanţa! 150 de mii de sticle cu apă sfinţită nu au fost de-ajuns pentru şapte mii de creştini care au asistat la slujba specială. Asta înseamnă că, în medie, fiecare a luat aproape şapte litri de agheasmă. De fapt, unii au plecat acasă cu mai mult, pentru că au existat oameni care nu au mai apucat nicio picătură de apă. (sursa)

Nici nu vreau să mă gîndesc cam ce-ar fi în caz de secetă cu astfel de creştini. Cînd orice picătură de apă ar putea însemna o viaţă salvată şi nu material de gargară matinală, în acord cu ritmurile de trilu-lilu din cap. Noroc că n-a sfinţit popa şi Marea Neagră. Că de la atîta credinţă, enoriaşii ar fi fost în stare s-o ia pe toată în bidoane şi să lase vapoarele eşuate. Altminteri, mişto ortodoxismul. Se poate practica şi la sticlă. Ideea e să fii cît mai în faţă. Să te vadă Dumnezeu. Şi să-ţi bage în traistă.

10 Comments

  1. calinakimu

    Cu fiecare prilej ritualic… trebuie să-mi reamintesc în ce an suntem…Am neplăcuta senzație de regresie temporală…

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Au alţii grijă să rămînem acolo. E mult mai uşor de condus aşa.

      Reply
  2. dede cati

    Aici in Constanta , apa rece se opreste frecvent ,pensionari sunt multi pe cap de locuitor { pachetele lui Mazare imi da statistica } , cred ca si-au facut provizii cat pentru tot anul :))) .Apa de la calorifer pe care o folosec { nu eu } ,nu este sfintita :)))

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Ar fi o idee să se cheme un popă care să o sfinţească pe aia de la calorifere. Eventual să angajeze unul la centrala termică. N-ar mai fi aşa îmbulzeală pe stradă.

      Reply
  3. racoltapetru6

    După atâta rachiu, musai trebuie sfințit trupul cu o cantitate egală de agheazmă.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Un vasluian adevărat te-ar blestema pe loc pentru o asemenea blasfemie. Auzi la el, să speli gustul de rachiu cu apă… 😉

      Reply
  4. Poteci de dor

    Eu cred că noi suntem invidioşi că n-am ajuns la sticle. Altfel nu se explică atitudinea asta care ar face orice evlavioasă să dea din cap profund dezamăgită… 😀 😀

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Invidie zici? Pizmă de-a dreptul!

      Reply
  5. papagigli

    Din cite am vazut prin filme s-am auzit prin baruri si restaurante, apa sfintita ar fi vinul, ca cica in vin ar fi transformat-o Hristos, sfintind-o. Nefiind credincios, prefer apa sfintita-n scotch 😉

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Să simţi cum te ard focurile necredinţei, nu? 😉

      Reply

Leave a Reply to krantzCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.