Nu vă supăraţi, dansaţi?

Amuzanţi cum îi ştie o ţară întreagă de blogări, cei de la tvdece.ro ne oferă o soluţie ingenioasă la problema cu vecinii gălăgioşi. Mă rog, soluţia e găsită de un nene, care se dovedeşte a fi şi mai amuzant prin ideea propusă. Mai ales că după toată munculiţa lui, cu confecţionat dispozitive artizanale, conectări, programări şi mutat mobile prin casă, plus timpanele sparte de o muzică ţicnită dacă eşti de faţă, rezultatul e doar o altă durere în cur a vecinului. Deci, să fim serioşi! Nu, nu asta e soluţia. Cel puţin dacă nu vrei să rîdă lumea de tine pe youtube.

Rezultate concrete se pot obţine mult mai simplu. Iar o amică de-a mea nici măcar nu s-a chinuit prea mult. Fata locuia singură într-o casă cu curte comună. Ştiţi genul. Ăla cu de la trei la en-şpe case, înşirate ca trenu şi lipite una de alta. Cu o singură intrare din stradă. Vecinii, deh, nu ţi-i poţi alege. Mai ales dacă acolo i-a trimis primăria. Că doar n-o să-i cazeze ca în Bucureşti, în blocuri construite pentru cazuri sociale în centrul oraşului. Ideea e să mai simtă şi ei altceva deasupra capului. Altceva în afară de coviltir.

La început, cînd s-a trezit cu ei mişunînd prin curte, amica mea a pus totul pe seama setei de cunoaştere a noilor vecini. Chiar dacă asta începuse să se manifeste şi prin tropăieli prin podul casei ei. Acolo unde, ca orice om, mai ţinea una alta, care să asigure peste ani şi ani nevoia de vintage a nepoţilor. A încercat să le explice cu vorba bună că există o delimitare clară între case, inclusiv cea a podului. Dar, din păcate, diferenţa de limbă s-a dovedit a fi un mare obstacol în calea înţelegerii. Asta deşi toţi au răspuns în cor că : “Nu noi, doamna Mioara! Să moară mama!

Problema s-a rezolvat brusc, abia după ce vreo doi dintre ei şi-au prăjit niţel zgheretele, atunci cînd au dat peste nişte fire legate la curent şi lăsate la îndemînă prin pod. Dovedind astfel că, uneori, legile naturale ale fizicii pot deveni cel mai pun profesor. Chiar pe muţeşte.

Apoi a venit şi momentul cînd fericita familie şi-a luat sculă de ascultat muzică. Amica mea n-a îndrăznit să întrebe de la cine. Aproape că nici nu mai conta. Şi cum orice ţigan care se respectă, ţine la valoarea lui şi vrea s-o arate la tot cartierul, nimic n-a mai stat în calea decibelilor lăsaţi liberi şi la maxim. Arătînd tuturor ciudatul apetit al ciorilor pentru salam.

Prima noapte zici că aşa a fost să fie. S-au bucurat şi ei ca nişte copii care au primit un dar. A doua şi a treia, hai că aşa o fi la ei o petrecere de udat o sculă nouă. Ţine trei nopţi. Dar cînd şi a patra a început la fel, ceva trebuia făcut. Tiparul era clar. Oamenii petreceau noaptea şi dormeau ziua. Taman invers pentru amica mea care nu lucra în ture şi avea doar program de zi.

Diferenţa de limbaj s-a dovedit din nou un mare handicap. “Da ce-are doamna Mioara? Mai petrecem şi noi. Lăsaţi-ne să ne simtem bine! Haideţi, nu dansaţi cu noi?” Aşa că “doamna Mioara” a lăsat din nou fizica să vorbească. De data asta aplicînd principiul acţiunii şi reacţiunii. I-a lăsat să petreacă, ca de obicei, pînă în zorii zilei şi, pe la 4-5, cînd au obosit şi au intrat la somn, a reacţionat. A scos în curte şi a orientat către casa lor două boxe. La fel de puternice ca ale lor. Şi a dat Play, setînd la maximum volumul.

În 5 minute, amica mea a văzut doar negru în faţa ochilor. Şi asta de la familia numeroasă, cu tot cu rudele rămase după petrecere, ce au umplut curtea. Speriaţi şi debusolaţi de sunetul înfiorător, pentru urechile lor, al unor concerte de vioară de Rahmaninov. Au încercat s-o înduplece să înceteze, dar nimic. “Ce, nu vă place? Mai petrec şi eu! Mă simt bine!“. Concertul a ţinut pe reply pînă la 8 cînd a trebuit să plece amica mea la serviciu.

A doua dimineaţă la fel. La ora 4, concert pe muzică de Bach. La propriu, nu lectură din Papadat-Bengescu.  A urmat iar o ieşire în trombă a magraonilor cu ochii crăpaţi, care tot nu înţelegeau ce se întîmplă. Şi după încă două dimineţi în contrapartidă la Supermanele vol.217 cu Paganini şi Mendelssohn, au înţeles că trebuie să înceteze cu paranghelia lor nocturnă. Apoi, chiar şi după două nopţi liniştite, au mai urmat încă două dimineţi cu Brahms şi Wagner. Asta spre disperarea unor colocatari aproape înlăcrimaţi şi îngenunchiaţi, cerşind de zor îndurare că “nu mai poate puradeii să doarme şi ei puţin“. Dar suficient cît să le intre definitiv în cap şi să priceapă pe româneşte expresia aia cu “You just fucked with the wrong guy!“. Asta deşi Mioara e o doamnă…

salam

 

sursa foto

8 Comments

  1. Renata Carageani

    Pfuaaai!
    Super-text, și dacă-i adevărat, și dacă-i ficțiune.
    M-am pus în pielea prietenei tale atât de abitir, că la sfârșitul lecturii am ascultat nițel Mendelssohn, că mi se făcuse dor de el. Ce cred eu: că noi, ăștia care n-am prea dormit sub coviltir, dar nici sub tavanul placat cu oglindă și spoturi – iar din oglindă curge un candelabru gen ”să moară mă-sa, dacă nu e dîn zvarovzki!” (descriu un plafon de dormitor dintr-un palat țigănesc, dacă nu m-am făcut înțeleasă), avem capacitatea să suportăm, prin ziduri, Salam la maxim, fiindcă avem antrenament de la vecinul celălalt, care a bormașinat cu percuție la orice oră, vreo două săptămâni. Adică Salam e o puțulică de zgomot, pe lângă scula lui Bosch! Dar să-i pui pe fanii Salamului să asculte Mendelssohn cu volumul dat la refuz…
    Trag nădejde că nu e ficțiune! Și dacă e, nu-mi spune.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Te asigur că nu e ficţiune. Şi e povestită la prima mînă cum s-ar zice. Fix de doamna Mioara.
      Dealtfel nici nu prea mă pricep la ficţiune. Am observat că nu am imaginaţia suficient de zburdalnică. Prefer relatarea jurnalistică a realităţii. Cel mult cu un praf de flori pe deasupra. 😉

      Reply
  2. calinakimu

    Adică …cui pe cui se scoate…este drept că unul era din fier ruginit și celălalt din aur…

    Reply
    1. krantz (Post author)

      …chiar din haur dacă privim mai atent.

      Reply
  3. racoltapetru6

    Cam așa am reacționat și eu, la bloc. Vizavi de mine, un țigan asculta toată ziulica manele la un casetofon dat la maximum și instalat pe balcon. Mi-am scos și eu magnetofonul și am dat drumul la muzică ușoară, tot la volum maxim. Două zile a durat confruntarea, timp în care vecinii s-au împărțit în două tabere, cu înjurăturile de rigoare. Țiganul s-a retras, dar și magnetofonul meu a cedat. Cu toată paguba, tot am savurat victoria.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Am zis eu că asta e soluţia…

      Reply
  4. diabolic

    Mno’ , pățeală de genu’ ăsta am avut și eu cu madama administrator, care locuiește fix deasupra mea. Plodu’ din dotarea dânsei prinsese obiceiul să doarmă ziua și să ne fută nouă nopțile cu orăcăielie și zbenguielile specifice unui copil de 2-3 ani. Până când am început să mă satur și să dau drumul la tv la volum mare începând de la frumoasele ore ale dimineții(5-6), până m-am trezit cu madama la ușă că nu poate boracu’ să să doarmă. I-am explicat elegant, că nici eu nu pot să dorm din cauza lui, noaptea, când e normal, și că-i fac eu chef să doarmă noaptea dacă ea îl lasă să doarmă ziua. Și așa am rezolvat problema, mai cu un tv dat tare, mai cu puțină rokcăreală la stația audio, chestii “amicale” 😀

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Cum spuneam, fizică elemntară: principiul acţiunii şi reacţiunii.

      Reply

Leave a Reply to calinakimuCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.