Întîmplarea face ca blocul în care locuiesc să fie la 5 minute de mers pe jos pînă la locul de muncă. Ce-ţi poti dori mai mult de la viaţă, dacă ai ales s-o trăieşti în Bucureşti? Doar dinţi puternici şi sănătoşi, cu care să ţii de serviciul ăla. Mai ales dacă şi merită.

Traseul e acelaşi de ani de zile. Aproape că pot merge cu ochii închişi. Iar băţul alb şi un Grivei antrenat ar fi cheltuieli inutile. Şi asta pentru că schimbările de decor sunt minime. Practic, de peste patru ani de cînd m-am mutat în zonă, singura modificare a fost pe străduţa pe care e blocul şi care dă în bulevard. Acolo unde a fost un petec de teren viran pe care s-a mai construit un bloc. Unul care a crescut ca Făt Frumos. Rapid. Şi galben la final. Doritorii s-au mutat imediat şi acum aşteaptă cu toţii fericiţi şi curioşi primul cutremur mai de doamne-ajută.

Doamne-ajută! zic şi eu, de fiecare dată cînd trec prin faţa lui, pe porţiunea de teren care a rămas liber şi care tînjeşte zilnic după un alt dezvoltator care să-i dea şi lui o nouă faţă. Parcă-l şi aud sub tălpi: “Adică ce, eu îs mai prost de nu vrea să construiască nimeni nimic pe mine?” Deocamdată cred că e doar mai scump. Că am tot văzut fel de fel de inşi aparent interesaţi, care tremurînd în zăpadă, care făcîndu-şi mîna streaşină la ochi, leşinaţi de caniculă, cu planuri în mînă şi cu agentul imobiliar lîngă. Dar se pare că nimeni nu se mai înghesuie la dat bani pe-o fîşie de pămînt avînd o formă şi un număr de laturi ce poate băga în boală orice lucrător la cadastru.

Şi ca de obicei, orice teren lăsat liber şi neîngrădit, capătă aspectul “sauvage” şi întrebuinţări multiple. La început, o bună bucată de timp a fost o groapă de gunoi pentru resturile de materiale de la blocul proaspăt construit. Apoi, pesemne forţat în vreun fel, cineva a curăţat toată mizeria de acolo. Lăsîndu-l numai bun pentru o potecă de scurtătură pîn la bulevard pentru noi cei din zonă. La fix! ar zice mulţi, mai ales că scurtezi drumul cu fix 58 de paşi. Mai puţin iarna şi cînd plouă pentru că zăpada pînă la genunchi şi noroiul te îndeamnă, inevitabil, la mai multă mişcare.

O vreme, petecul de teren a fost loc de parcare pentru maşinile din zonă. Dar pesemne că accesul oarecum dificil şi noroiul aferent i-au făcut pe şoferi să caute alternativă.

A urmat o perioadă în care proprietarii de cîini din zonă şi-au tot lăsat prietenii să-şi miroasă unii altora, plini de invidie, preferinţele pentru Chappy sau Pedigree. Motiv şi pentru noi, pietonii simpli, să slalomăm printre ei. Printre ei rahaţii, desigur. Dar a trecut şi valul ăsta şi azi aproape că nu mai vezi cîini prin zonă. Poate doar dacă e vreunul care nu se mai poate ţine pînă la primul copac.

Şi cînd credeam că le văzusem pe toate, primăvara asta a  adus odată cu topirea zăpezii o chestie nouă. Una încărcată de emoţie. De “sense and sensibility” cum ar zice literatura clasică. Una care a venit cu nişte răspunsuri legate de uimirea mea, la ceasuri tîrzii de noapte, cînd treceam spre casă cu maşina pe bulevard şi vedeam în dreptul maidanului apărut ad-hoc, dudui singure şi costumate corespunzător. Pentru că, deşi nu mă aşteptam la ghiocei ci mai degrabă la fireştii rahaţi cîineşti, zăpada a lăsat privirii un covoraş, ce se lăţeşte zilnic, de prezervative folosite. Cerculeţe-cerculeţe, ce tind să se unească mai ceva ca cele de pe steagul olimpic sau cele de pe botul maşinilor Audi. Unele rupte de gerul iernii, de dinţi sau de timp. Altele proaspete, ce par abia scoase din… cuptor. Toate, vorba cîntecului, răspîndind aroma dragostei. Că doar “Love” scrie clar pe pliculeţele roz împrăştiate în iarba verde ce se chinuie să dea zonei un aspect bio.

Nu ştiu cum o fi pentru locuitorii din blocul alăturat. Cei care au parte de abonament graduit la spectacolele triplu x nocturne. Sper ca măcar fetele să nu fie prea zgomotoase. Nu de alta dar nu prea ai cum să baţi în ţeavă şi nici să arunci cu un cartof ca după mîţele în călduri.

Mă gîndesc că acum ar avea şi petecul ăla de pămînt rămas o şansă la fericire. Să simtă şi el betonul atît de familiar al oraşului. Aşa că, dacă ştiţi pe cineva interesat de un loc de casă-n în Bucureşti, zona centrală, eu zic să-i spuneţi să nu rateze ocazia. Că unde mai găseşti aşa un teren liber, stropit, dacă nu chiar îmbibat, cu iubire? Chit că e din aia scurtă şi la metru.

prezerv1

prez4

prez3

Facebook Comments

12 Comments

  1. opantazi

    :))) Tot e bine, zic, cel putin aia care le-au aruncat nu se mai inmultesc…

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Ei, aş! Poate că nu atunci şi nu acolo.

      Reply
  2. Renata Carageani

    Să vedem și partea plină a paharului: bine că le folosesc!

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Oho! Pe vîrf şi îndesat!

      Reply
  3. racoltapetru6

    O fi vreun bordel improvizat prin preajmă.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Mai improvizat decît direct pe terenul ăla viran nu există.

      Reply
  4. gheo

    Nu pot sa cred asa ceva! Se “fac” ca ciinii, din picioare sau cum?

    Reply
    1. krantz (Post author)

      N-am văzut, dar aş merge pa varianta banchetei de maşină. Ai şi ce muzică vrei…

      Reply
  5. fata veselă

    Măi da’ cârcotaş mai eşti şi tu. Iarna s-au încălzit cum au ştiut şi ei mai bine, acum a dat colţul ierbii, i-a să vezi cum dispar. Prezervativele.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Eu zic că dragostea nu are anotimp. Şi mi-e greu să cred că dacă tot ai găsit un loc cu vad bun, vei ajunge să te doară-n cur (sic!) de el. Ar însemna că nu eşti profi. Cît despre balonaşe, cin să le ea? Poate doar trecătorii pe tălpi, cînd nu le-or mai putea ocoli.

      Reply
  6. Dede Cati

    Acolo este o mica parte a vestitei centuri ???:))))

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Doar dacă centura trece prin centrul Bucureştiului…

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

%d bloggers like this: