Sugestie de prezentare

Pe vremea cînd am făcut eu liceul, nu existau telefoanele mobile. Aşa că profesorii erau foarte relaxaţi şi nici nu luau în calcul vreo şansă de a ajunge filmaţi şi luaţi la rangă de o ţară întreagă, pentru metodele didactice folosite. E drept că multe dintre acestea erau doar motiv de hăhăială pentru toţi elevii şi nici nu puneam noi la suflet, aşa cum ar face-o acum, după spusele psihologilor, generaţia de sensibili ai ţării. Ideea e că aveam un profesor de matematică ceva mai slobod la gură, mai ales cînd elevul scos la tablă pentru a aduna 1 cu 1 rotea ochii către bănci, cu speranţa unei suflări a rezultatului. Iar replica lui favorită era : “Băi copile, ce-ai în cap? Balegă sau rahat?”

Văzînd mişcările de încălzire ale partidelor de pe la noi în vederea alegerilor, cred că aceeaşi întrebare li s-ar potrivi mănuşă şi lor. Cînd vezi oferta celori împinşi politic din spate să ne zîmbească tîmp de pe afişe, n-ai cum să nu-i dai dreptate profesorului. Monumentele de incompetenţă administrativă ridicate la rang de strategi ai urbanismului de capitală aduc în pragul AVC orice om normal la cap şi omoară de rîs toate curcile.

Sincer, nici nu ştiu de ce se mai chinuie atît cu campania. Mormane de bani cheltuiţi prosteşte pentru un singur mesaj, mai degrabă potrivit la un concurs de Miss: “Ba al meu e mai frumos!“. Eu aş propune ca afişele să fie cît mai simple şi în concordanţă cu realitatea. Ceva în genul de mai jos. Poate că aşa nu ne-am mai simţi nici noi ca alegători prostiţi pe faţă. Ştim exact ce votăm.

În caz că nu v-aţi dat seama din cauza asemănării izbitoare, cu roşu e candidatul PSD. Cu albastru, normal, cel al PNL. Chiar, tu cu cine votezi?

mopuri

6 Comments

  1. calinakimu

    Presupunem că trăim(?!) în epoca lui ”ne facem”…Ne facem că muncim, că guvernăm, să suntem serioși, că spunem adevărul, că râdem/plângem, că…că…Nici măcar ceea ce chiar facem, nu suntem în stare s-o facem serios. Cănd mințim, când furăm, cănd violentăm, o facem într-un așa hal, încât suntem de toată scârba … Este adevărat că este vorba în special de conducătorii nostril, dar oamenii care acceptă să fie conduși de asemenea specimene…sunt complici…

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Noi, cei obişnuiţi, suntem cu “ne facem”. Ei, ăia mai cu tupeu, sunt cu “îi facem”. Per total, iese semnul egal. Şi chiar şi atunci cînd mai apare o mică diferenţă, se corijează imediat de zici că nici n-a fost.

      Reply
  2. racoltapetru6

    Niciodată nu am votat pentru vreun partid, ci m-am uitat la omul care candidează. Mai ales la alegerile locale.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Asta merge acolo unde toată lumea se ştie cu toată lumea. La oraşele mari, eşti pus în faţa celor scoşi din pălărie de marii scamatori.

      Reply
  3. Renata Carageani

    De data asta n-o să-mi exercit dreptul democratic pentru care”au murit degeaba oamenii ăia, în 89”. Fiindcă au murit degeaba, cu excepția crăpelniței din magazine.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Stai că poate trece legea aia cu votul obligatoriu. Să vezi tu cum faci frumuşel o coadă. Aşa de aducere aminte a vremurilor din 89. 😉

      Reply

Leave a Reply to krantzCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.