Ză list

Pentru a arăta ţării că nu sunt doar nişte atîrnache la buget şi că-şi merită banii de uniforme şi maşini inscripţionate pompos, vajnicii recuperatori cu mănuşi de la ANAF, inventează periodic nişte acţiuni. Unele de forţă, menite să pună naibii odată lucrurile în ordine, dar cu care reuşesc în final să bage spaima şi minţile în cap doar vînzătoarelor de pătrunjel.

Excursia în grup organizat, făcută anul trecut pe vremea asta la mare, care a dat startul la o campanie de tip Bau-Bau, a avut un efect maxim doar în ratingul televiziunilor şi a share-urilor de pe Facebook pentru momentele de penibil. Apoi, după firescul duratei pentru cele trei zile ale oricărei minuni de la noi, totul s-a fîsîit. Exact ca o băşină scăpată într-un autobuz aglomerat, ce face lumea să privească nedumerită şi scîrbită în jur, căutînd din priviri făptaşul. Fiecare bănuindu-i pe toţi ceilalţi dar sfîrşind prin a înghiţi tot, că oricum n-ai ce face şi nici unde te duce pînă la prima.

Multă lume a rîs şi a dat cu huo spre Iohannis, vis-a-vis de exprimarea cu heirupismul afişat de anaf-ilactici, dar omul avea oarecum dreptate. Nu de alta, dar e ciudat să ieşi pe teren cu legea în mînă şi în acelaşi timp cu creierul uitat la birou.

Acum recuperatorii se bat cu cărămizi în piept (pesemne şi alea confiscate) că au crescut încasările de taxe. De parcă ăsta ar fi un motiv de laudă şi nu de acuză că pînă acum au lăsat fără mentă fabricile de ceai. Iar după o afirmaţie de genul celei prin care: “ANAF admite că nu poate recupera datorii de 62 miliarde de lei. Fiscul nu poate recupera banii de la firme din cauza „constrângerilor legale“, normal ar fi ca bătaia acelor cărămizi să urce şi mai sus, undeva în dreptul capului.

Ultima mişcare din piaţă, ce se vrea isteaţă foc şi degrabă lovitoare pe parte sentimentală, e cea cu publicarea listei datornicilor la stat. Pe persoană fizică. Aia pe care unii au numit-o “Lista ruşinii” deşi, în realitate, aceasta e de fapt “Lista durerii în cur“. Sau, ca să completăm comparaţia de mai sus, lista despre cum şi cine mai exact s-a băşit în autobuz. Normal, lumea poate striga acum firescul “Nesimţitule!“, dar cam asta e tot ce poate face. Că în rest, doar bascheţii celor de pe listă mai simt o vagă durere, acum că ştiu şi eu şi tu că unora le place s-o ardă grosier pe datorie, mai ales că merge şi nu se întîmplă nimic. Bine, nu se întîmplă nimic dacă eşti “cineva”, care are pe cineva, care ştie pe cineva. Pentru că dacă lumea te strigă pe stradă “băi nimeni”, poprirea pe contul de salarii se face instant, pentru o amendă de circulaţie neplătită.

Normal, presa a căutat la prima mînă numele sonore. Iar surprizele nu au întîrziat să apară. Mulţi au şi sărit de cur în sus contestînd valorile şi dînd vina fix pe sistem. Ăla din care au facut sau fac parte. Fiecare cu explicaţii aferente, care de care mai savante, din care să răzbată firescul impuls de disculpare: “Nu, nu! Nu eu am tras-o!“. Asta deşi în multe cazuri, stropii din jur înlătură orice dubii. Plus că aici principiul: “Cine se scuză, se acuză” nu are cum să fie greşit.

Îmi şi închipui acum cam care e discursul celor prinşi la înghesuială. Cel real. Că ăla de pe facebook e plin de Givenchy.

Capu la listă, regele actual al bordurilor de juma de metru din Bucureşti, Robert Negoiţă. Privind la suma de 51 de milioane de euro datorii la stat ca persoană fizică, realizezi că mai mare de atît e doar tupeul cu care candidează iar la primărie, deşi demonstrează cu acte în regulă, că se pricepe la afaceri ca broasca la spart nuci. N-a spus nimic pînă acum, dar sigur o muscă din spatele perdelei de la primărie ar putea auzi: “Ce datorii, domle? Păi ce facem, ne jucăm cu banii? Ce rost are să-i mai mut de colo-colo, ca să-i iau iar după ce ies primar din nou? Mai înalţ o dată bordurile cu grădini şi gata! Ba chiar, dacă mă enervez, le fac suspendate, dă-te dracu de Semiramidă!

Şi dacă tot vorbim de regi, ceva mai jos pe listă, apare însăşi faţa regală. Aia oficială. Normal, cele 4 milioane de lei au fost deja contestate în instanţă. Păi cum naiba s-a mai pomenit aşa ceva? Unde vreodată în istorie un rege a plătit biruri şi taxe? Firesc e taman invers. Iar jignirea e atît de mare, încît ţăranii care au afirmat că cetăţeanul Mihai I are datorii, ar trebui puşi cu capul în fum de ardei iuţi. Altminteri, poate că e momentul ca Duda să revină la prima lui dragoste, actoria şi, cine ştie, cu un impresar bun, un casting norocos şi două-trei filme reuşite, ar putea să-i achite datoria lu tata-socru care, deh, la un moment dat l-a luat în spaţiu, i-a făcut viză de flotant şi l-a scos din foame. Că din afacerea cu ciocolata n-a rămas nimic altceva decît nişte pete de cacao iar din aia cu saltele doar unele suspect de galbene.

Prigoană şi Becali apar şi ei la grămadă cu nişte milioane bune, arătînd lumii că pînă şi gunoaiele pot face datorii.

Nici Avocatul Poporului n-a scăpat de ruşine. Arătîndu-ne clar unde e slănina şi unde e făina, nea Vasile a tras o ciorbă de limbă în faţa camerelor, jurînd pe cea mai strîmbă ramă de ochelari din lume că el şi nevastă-sa, Lacrima, vor face toate eforturile ce sunt omeneşte posibil să achite datoria. Mai ales că nu e una mare. Doar vreo juma de milion de lei. Cum va face, numai el ştie. Poate-şi mai ia un job de avocat. Deşi, la valoarea aia, ar cam trebui să fie Avocatul Poporului chinez.

În rest, valori relativ mici.

Udrea plînge de-şi întinde rimelul c-ar vrea să plătească, dar vezi doamne, chiar statul o împiedică. “Şi mîine aş vira banii, să n-am parte de PET-ul din closetul arestului, dar uite că DNA-ul mă obligă să trăiesc doar cu banii de-mi ajung pentru un scurtat de breton şi o pungă de stiksuri“.

Predoiu taman ce-a fost la fisc acu o săptămînă, motivîndu-şi astfel absenţa sublimă din campania electorală, cînd a aflat că vor ăştia să pună lista la avizier. Se dă corect, dar doar aşa, cu jumatea aia de gură cu care ridică platitudinile pe noi culmi, menţionînd repetat data plăţii, deşi lista apare ca fiind scoasă cu situaţia la 31.03.

De la Băseasca mică, ce ne spune că s-a încurcat în adresele de la casele luate de tac-su, n-ai ce pretenţii să ai. Vanghelie se dă uimit de o asemenea datorie, considerînd pesemne că, la valoarea aia era doar o cardeală ieftină cu care nici nu-şi bate capul, că se face de ruşine în sector. Pe ceilalţi, mai necunoscuţi, deocamdată nu-i întreabă nimeni. Dar cu aşa păsuieli la plată, n-ai cum să nu te gîndeşti că sigur sunt “cineva”.

Ce se va întîmpla în continuare şi de ce a ales ANAF-ul această dare în stambă nimeni nu ştie exact. Ce rămîne acum e doar privirea tîmpă a unei instituţii, pe de o parte mulţumită nevoie mare de mărgica făcută şi pe de cealaltă întrebîndu-se antologic: “Şi cu asta ce-am făcut?

agentianafb

foto

8 Comments

  1. opantazi

    Exact! Lista durerii in cur… Desi, daca ma gandesc bine, cred ca pe-astia nu-i doare nici la basca de noi.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Păi la cît sunt de hulpavi n-ar strica nici măcar o durere pe ceilalţi.

      Reply
  2. diabolic

    Ce minune. Toți “bogații”(oare cum au ajuns așa?) României, sunt datori la..….nu știu exact cum să mă exprim; la stat sau la noi toți?!?!?!

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Ţinînd cont că-i cam doare în cur de plată, se pare că nici n-o consideră datorie ci mai degrabă un drept.

      Reply
  3. calinakimu

    Totu-i praf…lumea-i cum este…iar ca dânsa suntem noi.
    Mai puțin poetic, sau academic…joc de glesne.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Bine că măcar pe “lumea ailaltă” va fi mai bine.

      Reply
  4. racoltapetru6

    Eu aș putea da doar un exemplu la scară minoră: când s-au afișat datoriile blocului de locuințe, multe dintre ele au scăzut. Cred că e bine să știm cine trăiește fără să plătească.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      E posibil, dar eu zic că acolo e vorba de altceva. Adică şi cei rău-platnici au realizat că dacă nu plătesc, vor suferi şi mai mult prin tăierea utilităţilor. Aici, fiecare e cu a mă-sii. Să ai ca persoană fizică 51 de milioane de euro datorie, spune foarte mult despre durerea în cur de ambele părţi.

      Reply

Leave a Reply to krantzCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.