Sacrificați de amorul artei

Se știe de cînd lumea că arta cere sacrificii. Și, de regulă, acestea cad în sarcina artistului. Obligat să nu doarmă nopțile, să muncească pe brînci și să-și mănînce de sub unghii, tot sperînd că va deveni celebru. Măcar după moarte. Dar cum la noi toate sunt pe dos, deștepții care ne conduc au considerat că de data asta, ar da mult mai bine dacă chinurile ar fi transferate către noi. Că oricum suntem obișnuiți și încă o belire a proștilor n-are cum să strice.

Altfel nu-mi explic motivul pentru care s-au alocat de la buget peste 3 milioane de euro, doar pentru ca un prelucrător prin așchiere să-și dea lucrarea de licență și să intre în Guinness Book ca omul cu cel mai mare număr de ore de luat la pilă un morman de inox.

Din orice unghi ai privi monumentul, deși la unele ar cam trebui să fii atent și la mașini, n-ai cum să nu observi risipa de material. Să înfingi în pămînt 120 de tone de oțel doar ca să se mire proștii, e cam același lucru ca la mausoleele maneliștilor din cimitire. Pentru că, nu-i așa, respectul e în mărime și cantitate.

Interesantă e și informația dată de Adrian Năstase pe blogul lui (unde se plînge ca un pișcotar oprit la poartă că n-a fost lăsat să guste și el o măslină la marea inaugurare, deși i se vedeau pe dedesubt urmele încă proaspete de zeghe), cum că el a demarat lucrarea, pe cînd era prim-ministru, pentru care a și alocat de la buget vreo 350.000 de euro. Că cam atît ar fi trebuit să coste ”opera”. Că la final noi am și plătit de 10 ori mai mult e o altă mostră de jaf la drumul mare. Bineînțeles moșită de mulți și nășită de un președinte care a insistat să-și facă un selfie cu statuia și garda de onoare, luni la ora de vîrf. Blocînd circulația în zonă pentru cele cîteva momente de discurs, pe același model pentru care Iliescu era acuzat că folosește lemnul. Bine că folosește el inoxul! Că doar avea 120 de tone în spate…

Nu știu ce vedeți voi, dar eu, privind artistic la poză, văd următoarea chestie: un munte de bani care tocmai a făcut aripi și și-a luat zborul. Și se demonstrează, pentru a infinita oară, că cei în numele cărora s-a făcut chipurile lucrarea, au murit doar pentru ca alții să poată fura cu mare artă și acte în regulă. Că dacă aveam nevoie de aripi, beam un Red Bull.

P.S. Și ar mai fi o chestie: dacă o fi să n-avem parte de ”Cumințenia”, cel puțin suntem siguri că ”Obrăznicia” e a noastră. Pe veci!

monumentul-aripi

sursa foto

 

8 Comments

  1. opantazi

    Vezi dacă nu te lași deloc cuprins de fiorul artistic?! Așa operă de artă, mai rar! Cum, n-ai înțeles mesajul? Sunt dezamăgită. Asta e continuarea firească a altei masterpiece – c…tul ăla înfipt în țeapă din fața știi tu cărei instituții. Lume rea, dom’le, lume rea!

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Păi de aia mi-e teamă să mă las cuprins de fior. Că mă trezesc naibii și eu cu ceva în cur…

      Reply
      1. opantazi

        😀 😀 😀 Pentru asta ai de la mine un Red Bull!

        Reply
  2. Fabiola Ion

    Privind poza asta gândul mi-a zburat rapid la arteziana lui Mazăre din portul turistic Tomis, care atrăgea anual (pot să zic aşa?) bulioane de vizitatori cu guri căscate. A mea era închisă, limba articula de zor nişte urări de bine fără zgomot. Aaa, anu’ ăsta faimoasele vapoare de la intrările din oraş sunt pictate în ii. Că sunt la modă şi se poartă. Mă rog, motive tradiţionale româneşti, dar asta e pă trend acuşa. Vedem la anu’.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Exprimarea artistică e discutabilă și subiectivă. Pe mine prețul ei mă bagă subsubpat. Dar cînd am văzut că o pînză Yellow and Blue (https://www.quora.com/Why-is-the-painting-Yellow-and-Blue-worth-46-5-million-USD) pe care ”artistul” a dat cu bidineaua muiată în Spor de două ori, s-a vîndut cu 46,5 milioane de USD, m-am mai liniștit. Nu de alta dar aveam impresia că lumea merge într-o direcție greșită. Și cînd colo, eu mergeam pe contrasens.

      Reply
      1. Fabiola Ion

        Păi da, noi nu înţelegem arta, dar mai ales costurile ei.

        Reply
  3. Renata Carageani

    https://surorilemarx.wordpress.com/2016/01/16/coana-baba-fata-cu-arta-urbana-i/
    Babele Marx sunt mai permisive. Dar îmi dau dreptate asupra unui aspect din comentariul meu.
    Nu banii sunt de speriat, ci expresia, senzația de singurătate, neliniște, disperare, strigătul morții pericol iminent care vin din crengile alea metalice numite aripi.
    Poate, dacă făcea artisul o minisculptură, adică max. 50 cm și o intitula Puiul de Brătescu Voinești, l-aș fi considerat genial.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Păi după senzațiile descrise de tine, e cam ceea ce simțim azi văzînd toate căcaturile din sistem. Așa că pînă la urmă statuia e ok, doar titlul și destinatarii cinstei sunt greșite.

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

%d bloggers like this: