Pizza Negoița

După ce, pe modelul lansat de fostul șef, pe toată durata campaniei a preferat să se mînjească cu untul de la popcorn decît să se frece cu de’alde zero unu la sută de prin studiourile televiziunilor, primarul actual al sectorului 3 (și aproape sigur viitor, dacă Tolo își mai ține gura două zile), a catadicsit să trimită în ultima zi populației conlocuitoare, un fel de dare de seamă. Ceva ce s-a vrut, în același timp, un ”glonț de argint”, cu care să răpună dintr-un singur foc, toate celelalte căprioare degrabă amușinătoare de succes, ce pofteau la laptele și mierea unui post accesibil doar celor aleși.

Dar cum oferta nu merge bine pe stomacul gol, trebuia asezonată cu ceva. Ceva care să umple nările de poftă și să întoarcă repede capetele. Exact cele care, pînă acum nici o lună, priveau uimite la o biată persoană fizică ce trăiește din mila statului și, în paralel, nu mai prididește de uns felii cu unt și dulceață pentru oamenii obișnuți din sector.

Și pentru că micii au fost scoși din meniul electoral (pe motiv de balonare și rîgîiala puturoasă de după) și serviți chinejilor de către Mec pe post de ”litălși”, oamenii sectorului s-au trezit pe dinainte cu o ditamai pizza. Tapetată frumos, cu felii mari de chorrizzo electoral, pline de bunătăți. Unele ce te fac să înghiți totul pe nemestecate. Uitînd, cu voie sau fără de voie, să constați că lipsește un ingredient. Unul obligatoriu în orice pizza de bun gust, pe care, de data asta, bucătarul l-a oprit pentru el. Cașcavalul.

Întrebată pe stradă dacă e ok așa, lumea dă din cap mulțumită, cu gura plină. Toți fericiți că măcar ketchup-ul e din partea casei. Asta înseamnă să te gîndești și la oameni, nu?