Cyclamen Deluxe

Pentru că în viața aia anterioară, președintele țării a ratat pesemne și Luxemburgul din lista cu ”de văzut”,  ceva trebuia făcut în acest sens. Și cum de pe valizele de globe-trotter, pregătite în permanență la ușă, lipsea stickerul aferent, iar doamna Carmen a descoperit că pe frigiderul din bucătărie chiar mai e loc și pentru magnetul cu Palais Grand-Ducal, hotărîrea a fost ca și luată. L-au încurcat puțin alegerile alea locale, ce l-au făcut să piardă jumătate de zi cu banale motive administrative, dar noroc că avea avionul la scară cu plinul gata făcut.

Cine caută acum răspunsuri referitoare la ce-o fi avut de împărțit cu luxemburghejii ăia, în afară de bucatele întinse pe masa dineului oficial, își pierde timpul degeaba. Pentru că realitatea, surprinsă perfect de CTP: ”Președintele e doar un dulap cu haine de damă”, nu lasă loc de interpretări.

Să sperăm doar că rozul extrem al condurilor primei doamne, ce par să fi șocat emoțional micuța prințesă obișnuită cu așa ceva doar în desenele animate, să nu afecteze acum relațiile bilaterale. Nu de alta dar, ca să le refaci, e nevoie de multă vorbă și am pleca din start cu un mare handicap. Plus că mai sunt atîtea țări de văzut și nu e timp de pierdut. Că mandatul e unul singur. Și e al naibii de scurt. Mai ales pentru cineva ce pare decis să dea un sens nou ”Îndemn”-ului lui Demostene Botez:

”Când te duci seara la culcare
Şi-ti pui o mână sub obraz,
Să te -ntrebi cu-ngrijorare:
-“Ce-am făcut văzut eu oare azi?”

iohannis_luxemburg

sursa foto

6 Comments

  1. Fabiola Ion

    Offf…. Mie îmi place albastrul foarte mult. Dar nu l-aş asocia cu ciclam nici măcar la chiloţi. Ai văzut cui îi place? Fetiţei în alb. În rest, dacă nu e creier, e… ciclam.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Deci e clar, nu ești în tendințe 😉

      Reply
  2. Renata Carageani

    Krantzulino, că o poză face cât o mie de vorbe, știam. Dar că tu poți să rezumi cele o mie de vorbe într-o frază, asta e tare de tot!
    Cum ai zis? Cum?
    „Să sperăm doar că rozul extrem al condurilor primei doamne, ce par să fi șocat emoțional micuța prințesă obișnuită cu așa ceva doar în desenele animate, să nu afecteze acum relațiile bilaterale.”
    E ca o badinerie de Bach. Firește, o asemenea bijuterie nu va naște niciodată un viral. Dar tu știi, deja, foarte bine care sunt condițiile viralului, și de ferești de ele, ca de ucigă-l toaca. Ceea ce, pentru mine, e perfect.
    Cum aș fi scris eu fraza, dacă-mi trecea prin cap:
    Să sperăm că rozul extrem al condurilor primei doamne, care a șocat-o emoțional pe micuța prințesă (obișnuită cu așa ceva doar în desene animate), nu va afecta acum relațiile bilaterale.
    Am mutat nițel accentul, n-am schimbat ideea.
    Sper că nu te superi! 🙂

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Ai dreptate. Sună mai corect cum ai formulat tu. Mai greşesc şi eu cu distilatele astea, că doar om sunt. Mai ales atunci cînd mă trezesc că au trecut doua ore tot învîrtind cuvintele în aceeaşi frază. Că-s şi pretențios nevoie mare. Chiar şi cu mine.

      Reply
  3. opantazi

    In ultima vreme, am avut parte numai de CyCarmen de Luxe… Ce pacat ca nu ne avantajeaza pe toti culoarea!

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Daaaa! Și am fost și bolnavi cînd am fost mici… Nu că acum am fi ”mari”.

      Reply

Leave a Reply to opantaziCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.