Doar un grafic să-ți mai pun

Pesemne că chestiunea cu Brexitu s-a dovedit a fi ceva mai complicat de înțeles pentru noi. Oricum e la alții, e undeva mai departe, e ceva cu emigranți… Unde mai pui că e și oarecum demnă de comentat doar de către oamenii mari. Ăia care ”știu dureros ce e suta de lei”, mai ales cînd e vorba de cursul de schimb, PIB și deficite.

Așa că, pseudoproblema cu graficul vieții, în fața căruia viitorul țării (cel aflat la primii floci) a dat piept cu logica, a venit la țanc. Împărțind firesc lumea în două tabere. Care mai de care mai vocală și mai cunoscătoare. Scoțînd astfel la iveală că românul nu s-a născut doar poet ci și matematician. Păi ce, numa Dan Barbilian să fi fost în stare de așa ceva?

Și cum era normal, decibelii mai mulți sunt adunați în gura celor pentru care matematica pare că a fost mereu, ca greutate, situată undeva între carnea de porc și limba rusă, iar noțiunea de funcție a fost doar ceva la care au tînjit și s-au zbătut o viață. Ieșind acum la atac, de mînă cu loazele care clar n-au putut sări mai departe de trunchi și care află acum, din gura zecilor de mii de părinți petiționari ai absurdului, un exemplu de ambiguitate forțată a cuvîntului ambiguu.

Faptul că ministerul a răspuns, detaliat și cu argumente, despre cum stă treaba cu itemul, nu cred că a convins pe vreunul dintre cei nemulțumiți că bate cîmpii inutil și cu grație. Mai ales că și neologismul ăla, strecurat parșiv pe post de subiect, nu face altceva decît să confuzeze și mai mult gîndirea unora care oricum nu pot accepta că au un copil mai deosebit. Unul care, evaluat cît se poate de național, a dovedit că e la fel cam cu cei 20% care deja privesc la viață cîș și trebuie să mai exerseze ceva la gîndire logică. Aia care te poate face să rămîi deasupra liniei sub care ridicolul te ajută să devii vedetă chiar și în lipsa Facebook-ului.

E drept că dacă stăm și ne gîndim, în viață chiar nu ar fi musai nevoie de așa ceva. Că doar e plină lumea de lipsa logicii. Și chiar poți face o carieră frumoasă din asta. Pentru că, nu-i așa, ca nație oricum suntem în grafic: ambigui și cu gura mare.

 

scoala_note

sursa foto

 

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.