Bernini e al meu!

Cu mulți ani în urmă, în timp ce eram cu un grup de amici într-o vilă la munte, am pornit o discuție pleziristă legată de artă, plecînd de la un tablou standard. Fix ăla cu pepenele tăiat, struguri și mere, ce stătea spînzurat pe un perete din living. Și cum ne dădeam fiecare cu presupusul vis-a-vis de chestia cu ”e frumos ce-mi place mie”, părerea mea cum că, pentru mine, picturile lui Picasso mi se par o ciudățenie sinistră și de neînțeles a fost brusc tranșată de unul dintre amici: ”La faza asta ești un bou!

Bineînțeles, nu existau alte argumente, nu eram niciunul dintre noi cunoscători de artă cu studii de specialitate, dar eticheta fusese pusă. Că doar așa era normal. Cum adică să contești ceva unanim recunoscut în domeniu și apreciat prin zecile de milioane de dolari aruncați cu lejeritate de cei care nu mai au ce face cu banii?

Ideea e că nici azi nu mi-am schimbat părerea despre Picasso. Ok, n-oi fi înțelegînd eu sensurile ascunse în strîmbele desenate de om. Da nici nu pot cădea pe spate ca majoritatea care se preface că ar înțelege chestii, asta dacă o fi ceva de înțeles, doar pentru că așa se face. Și asta pentru că eu cred că percepția artei e o chestiune absolut subiectivă. Și indiferent ce spun unii sau alții, chiar și cu studiile de specialitate aferente, tot nu-mi vor putea schimba părerea proprie. Și în niciun caz nu vor reuși să-mi scoată milioanele din buzunar (asta dacă le-aș avea vreodată, ”înger-îngerașul meu, ce mi te-a dat dumnezeu…”) pentru a cumpăra ceva la care m-aș uita cu silă. Chit că e făcut de un nene pe care șansa, moartea și alte păreri la fel de subiective ale unor critici l-au făcut celebru și degrabă producător postum de bani, cu acele realizări de care rîdeau contemporanii în timpul vieții și care abia îi asigurau traiul de pe-o zi pe alta.

Așa că, nu știu alții cum sunt, dar eu, după ce am văzut pe viu la Galeriile Borghese Răpirea Proserpinei a lui Bernini, cu degetele alea pulsînd de viață și adînc înfipte în marmura ce-i toată carne, să mai numesc tot sculptură Cumințenia lui Brâncuși mi s-ar părea cel puțin bizar. Nu de alta, dar tare îmi e că dacă s-ar putea întoarce în timp și m-ar vedea punînd pe picior de egalitate cele două creații, Bernini mi-ar da cu pămîntoasa în cap. Iar regele căruia aș îndrăzni să-i decorez palatul cu așa ceva m-ar arunca direct în temniță. Pentru insultă.

Proserpina

12 Comments

  1. opantazi

    Sinceră să fiu, nici eu nu mă pricep, dar chiar și așa sunt chestii care mă emoționează. Nu cunosc tehnici de pictură, dar dacă simt că mi se face pielea de găină, ăsta e un argument suficient pentru mine. N-aș putea să spun de ce, dar sunt picturi de-ale lui Dali care-mi plac la nebunie. Na, de gustibus…

    Reply
    1. krantz (Post author)

      De-aia zic că nu poți avea trăiri la comandă în ce privește arta. Și nici nu pot să cred că e cineva care cade pe spate pe bune la orice creație artistică dacă are în spate un nume celebru.
      La mine, în topul de pictori, Dali e pe locul 2 la favoriți. După Rembrandt.

      Reply
  2. Renata Carageani

    A avut el ceva, un mesaj ascuns, când a cioplit-o pe Urâtă. Io chiar am găsit o „iesplicație” și am pus-o în Gară.
    Vorbind serios, nu poți compara mere cu scaune. Bernini aparține altui timp, altei școli… Da, e uluitor de realist. E perfecțiunea.
    Văd că suntem 3 care-l iubesc pe Dali. Ce mândru ar fi Dali de noi! 🙂

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Văzui. Și-n timp ce citeam, mă gîndeam c-am scăpat di Bernini ș-am dat pisti tini 😉
      Da vezi tu, dacă pentru Brâncuși lumea tot caută explicații, care de care mai diferită, despre ce-a vrut să spună cu genialitatea aia ascunsă parcă adînc în piatră, la Bernini totu-i clar. Atît de clar, că stînd și privind-o de la juma de metru distanță, îți vine să spui că așa ceva nu există.

      Reply
      1. Renata Carageani

        Da. Fix așa cum zici. Să faci piatra să pară carne e peste poate-le omenesc. E de Sus.
        Amu, revenind la problemuța noastră, să dăm sau să nu dăm un ban pentru Urâțică, io zic să nu dăm, nu din cauză de gust, percepție artistică și alte hachițe. Să nu dăm fiindcă, și dacă se aciuează Mititica în Românica, definitiv, e tot ca cu autostrada de cinșpe centimetri. Nu te face să simți că ai. Brâncuși, plăcut sau disgrațiat, aparține lui DINCOLO. N-o să vină nicio cohortă de turiști străini s-o vază pe Cumințică, la noi. Se va mulțumi să viziteze atelierul franțuzesc. Că, se știe, când dai un ban să-ți faci concediul în străinătate și o arzi cultural, nu te duci unde e ȘI ceva de Brâncuși. Te duci unde e Brâncuși morman. Deci, măcar 30% din sumă ar spăla statul român în tranzacția asta. Deci, să se spele cu ea pe cap, de ce să-l ajutăm noi?

        Reply
      2. krantz (Post author)

        Eu șed relaxat pe această temă. E aproape imposibil să se strîngă suma dorită iar de plecat din țară n-are cum. Așa că mai mult ca sigur tot la un muzeu va sta ca și pînă acum. Și înclin să cred că și proprietaru va rămîne același. Că nu prea văd eu interesați de pe la noi care să dea atîta mormanu de bani. Nu de alta dar nimeni nu riscă o vizită la DNA pentru plăcerea de a avea în salon așa o frumusețe de neînțeles.

        Reply
  3. Cezar

    Anii renasterii in Italia au fost extraordinari. Am avut ocazia in cei 4 ani cat am stat in Italia sa vizitez, sa vad si chiar sa ating cateva din aceste capodopere. Sculpturile, picturile, arta lor.. respira!

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Eu clar am rămas blocat și captiv în genul ăsta de artă. Adică pentru mine calu-i cal și omu-i om, nu niște idei. Că doar am terminat liceu de mate-fizică 😉

      Reply
  4. racoltapetru6

    Se pare că suntem mulți boi în țara asta, dacă nu înțelegem „Cumințenia Pământului” și nu scoatem bani pentru ea. Unii se încăpățânează să-i doneze pentru ajutorarea unor oameni bolnavi, de care statul nu se preocupă.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      E doar o chestiune de priorități. Și fiecare e tentat să stingă focul care-l arde cel mai tare. De-aia unora le arde de sănătate, altora de artă…

      Reply
  5. Fabiola Ion

    Hai măi Krantz, nu înţelegi tu artistul, creaţiile sau nervii lui. Trebuie să stai aşea, cu privirea pierdută, capul strâmb, să priveşti bolând la ele, să-ţi imaginezi inimaginabilul şi-apoi să vezi cum te pocneşte admiraţia.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Ce să-i fac dacă-s eu mai îngrămădit și n-am loc să las capul într-o parte? Asta e! Mă uit și eu numa la de-astea drepte.

      Reply

Leave a Reply to krantzCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.