Despre valoarea muncii la nivel parter

Acum cîteva zile a trebuit să fac un inventar la firma unde lucrez. Nimic complicat. De numărat și măsurat dimensional niște elemente de rafturi. Și pentru că acțiunea se desfășura la locația unui terț, a fost nevoie să iau cu mine încă doi colegi care să mă ajute la manipulare. Întîmplarea a făcut ca miniechipa să fie formată din doi etnici minoritari. Varianta pe negru. Unii angajați în cadrul firmei pe poziții low entry la curățenie și manipulare marfă. Asta datorită CV-ului aflat în capătul opus al paletei de culori.

Operațiunea a decurs mulțumitor. Cel puțin în prima jumătate de oră. Că după aia, s-a rupt filmul. Iar treaba deja se făcea din cur. Ba că era prea cald, ba că era prea mult, ba că ar fi mers o cafea la țigările aprinse din ce în ce mai des. Ce mai, dăduseră de spaima ancestrală a nației: munca! Și asta le dădea peste cap planurile din ziua aia.

Încet-încet, mai de gura mea, mai de promisiunea că, cu cît terminăm mai repede cu atît vor putea pleca mai devreme acasă, am ajuns la momentul pauzei de masă. Acolo unde, printre dumicați, discuția a ajuns oarecum firesc la bani. Că deh, țiganu tot țigan!

Și atunci am aflat cam pe unde ar trebui ca firma să seteze nivelul la ștatele de plată în ceea ce-i privește pe ei: ”Cam 17-20 de milioane. Așa mi s-ar părea corect!” a precizat unul, foarte sigur pe el. Vorba aia: Ai-n-ai, tre să-mi dai! Nu conta că s-a speriat de ruletă atunci cînd i-am pus-o prima dată în mînă. Nu conta că încă i se mai vedeau în colțul gurii urmele de cerneală ale celor patru clase pentru care a avut chiar prea multă răbdare. Nu conta nici că toată ziua, activitatea lui se reduce la adunatul cărucioarelor de prin curte și eventual, doar dacă e împins de la spate, la scărchinatul asfaltului cu mătura. Și asta numai cu o mînă, pentru că cealaltă e mai mereu ocupată de telefonul la care vorbește toată ziua, de zici că are firmă de consultanță, sau de nelipsita țigară Dunhill. În final, contează doar că lui îi este greu să se descurce cu ce cîștigă, iar firma ar trebui să se gîndească mai bine la acest aspect.

Dacă ar fi fost un caz izolat, poate că aș fi zis că are omul o viziune proprie. Dar am observat de-a lungul timpului pe unde am mai lucrat, că e o chestiune universal valabilă celor care, acceptînd munca de jos, pentru care nu e nevoie de nicio pregătire sau experiență, consideră că valoarea în bani a acesteia ar trebui să fie cu totul alta. Mă uitam și la femeia de serviciu, căreia trebuie să-i arăt eu păianjenii adunați pe la colțuri, care are fix aceeași optică. Plîngîndu-se constant de salariul mic în timp ce boscorodește pe toată lumea că ”s-a făcut mizerie”. Și, uite, acum are de muncit. ”Ca la porci au făcut, șefu! Așa ar trebui să-i las!

Știu, e greu spre inuman de trăit cu salariul minim sau cu puțin peste. Dar oricît ai încerca să le explici că de cele mai multe ori ține de tine, ca individ, să te ridici mai sus, te izbești de același zid al fatalității, mînjit de greșelile trecutului: ”Unde să mă duc, șefu? Că nu mă angajează nimeni pentru mai mulți bani dacă n-am nici liceul terminat!

În finalul discuției de analiză financiară în jurul unei cutii de pate, am aflat și care ar fi diferența acceptabilă între nivelul cel mai de jos salarial și cel al unui director de companie: ”Cam 30-40 de milioane ar trebui să aibă un derector” a decretat Pardaillan al meu, consfințind astfel limitele unei echități sociale, demne de gîndirea lu nea Nicu. Că la urma urmei, toți ne naștem egali în drepturi. Ce mai facem după, sunt doar detalii. Și, se știe, doar dracul se uită la ele.

imprumut

 

foto

Facebook Comments

15 Comments

  1. Fabiola Ion

    Eu mă lovesc de altă problemă. La angajare, prima întrebare pusă de prezumtivul candidat este “Da’ eu ce salariu o să primesc?” înainte de a întreba de program, sarcini de lucru, obligaţii, drepturi, etc.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Asta poate e și din cauză că mulți sunt dispuși să-și schimbe jobul doar pentru o diferență la salariu. Și dacă vin din același domeniu, e singurul element care face diferența.

      Reply
  2. Cezar

    Fara a contrazice, caci in acest caz ai perfecta dreptate si strict de dragul discutiei, am o intrebare atat catre tine cat si spre restul persoanelor care te citesc si sunt intr-o pozitie de manager.
    Sa luam urmatoarea situatie (pur teoretica). Angajezi un om, ii propui salariul minim. Iar acest om se va descurca, ba mai mult, chiar va face dovada de exces de zel. Va tine singur si de capul lui un inventar, va face curatenie, ce sa mai?! Va munci acolo ca si cum ar fi afacerea lui si cu o dedicatie ca a islandezilor. Dupa cat timp sau cand sau se va intampla ca cineva sa-i zica.. “Omule, ne place cum faci treaba, nu avem nimic sa-ti reprosam, ba din contra – uite ca de astazi iti marim plata de la 900 la 1800?”
    Repet, nu apar pe nimeni, pur si simplu sunt curios daca astfel de lucruri se intampla! 🙂

    Reply
    1. Anonim

      Cezar, nu stiu cum sa-ti zic, dar e o vorba: “cere si ti se va da”. Salariul este o chestie negociata intre angajat si angajator. Daca tu ca angajat te vinzi ieftin, e doar problema ta. Daca angajatorul considera ca esti o asemenea valoare incat nu merita sa te piarda, atunci sigur te va intreba el de sanatate inainte sa te gandesti la demisie. Dar daca esti o asemenea valoare, presupun ca aceste lucruri nu iti sunt straine si deja ti-ai negociat drepturile.

      Reply
      1. Cezar

        De acord, dar cum spuneam, era o situatie teoretica si incercam sa aflu daca sunt angajatori care vor oferi de la sine si nu vor cauta sa cumpere pe cineva care stie sa se vanda. Mai exact de atat, intrebam pur si simplu daca cineva observa pe acel angajat care chiar isi da silinta.
        Multumesc de raspuns Anonim.

        Reply
    2. krantz (Post author)

      Hai să-ți dau un exemplu concret de la mine din firmă. Am angajat prin 2007-2008 o tînără proaspăt absolventă de facultate pe un post de recepționistă la intrarea în firmă. Întîmpina clienții, redirecționa apeluri, corespondență & stuff. Nu a fost chiar pe salariul minim dar nici foarte mare, ținînd cont de responsabilitate și experiență. Dovedindu-și calitățile și potențialul plus puțin noroc datorat și unui concurs de împrejurări, astăzi aceeași persoană, trecînd bineînțeles prin mai multe etape, ocupă un post de director de achiziții pe un departament, gestionînd un buget destul de substanțial. Iar salariul este pe măsură, fiind mai mult de dublu față de cel de la angajare, ca în exemplul tău. Și nu e singurul caz. Așa că sigur se poate.
      Eu plec de la premisa că salariul minim e doar începutul atunci cînd pornești de la 0. Și dacă patronul/directorul e un om suficient de inteligent să-și dea seama că poate folosi potențialul unei persoane și pentru altceva pe nivel superior, atunci ar putea fi o situație win-win.
      De regulă, indiferent de cît de bine ”se vinde” cineva la angajare, mai devreme sau mai tîrziu poți observa adevărata față a unei persoane și cît de implicată este.
      Iar cei care stau de ani întregi și se plîng de salariul minim, dar nici nu vor să facă altceva ci fix același lucru dar pe bani mai mulți, din punctul meu de vedere, oricît de cinic ar suna, își merită soarta.

      Reply
      1. Cezar

        Cu alte cuvinte, acelei tinere i s-a propus o avansare. Cel putin asta inteleg eu. Deci se poate si se intampla. Si da, vis-a-vis de ultima ta fraza nu am nimic de adaugat.
        Si ca sa fiu corect pana la capat, intrebarea am adresat-o deoarece, firma la care lucram acum un an, o tipografie, a refuzat sa-i ofere baiatului din hala o marire. Ceruse 300 de lei in plus si era primul care venea si ultimul care pleca. Mi s-a parut foarte ciudat si nedrept. In fine. Multam de raspunsuri!

        Reply
        1. Anonim

          Vad ca persisti in eroare. Faptul ca cineva lucreaza cu ambitie si determinare, este un lucru necesar, dar nu si suficient pentru o marire de salariu. Dupa cum zicea si gazda, respectiva a fost __promovata__, adica a primit alte atributii de servici. Din partea cealalta a baricadei, adica din partea de unde se plateste, se analizeaza costuri vs beneficii: pentru un anumit post, nu se poate platii mai mult de x. Daca vrea mai mult, trebuie sa avanseze in organigrama. Asta la modul teoretic. Nu stiu in cazul descris de tine daca respectivul era la limita de sus a pozitiei, daca facea munca cat pentru doua persoane(caz in care era normal sa primeasca marirea daca managerul nu era un dobitoc) sau ce alte criterii erau aplicabile(ex. daca primea el marirea si se afla(de obicei se afla) ce pretentii apareau de la ceilalti angajati…).

          Ca o concluzie, cand vorbesti de salarii, trebuie sa analizezi din perspectiva: cu cat X produce(in termeni de valoare in firma) mai mult decat costa? Cu cat diferenta este mai mare, cu atat este loc mai mare pentru lefuri. Asta intr-o firma care se respecta…

    3. Renata Carageani

      Cezar, bine subliniat, situație pur teoretică. Niciun angajat cu 4-8 clase care acceptă salariul minim pe economie nu-și propune să fie conștiincios ca un islandez. Altul e planul lui: ca, în timp, cam în șase luni, să ajungă să muncească atât de puțin pentru mia aia de lei, încât să se simtă ca și cum ar lucra part-time. Ori, 1000 de lei /lună pentru 4 ore de dat cu mătura e oarecum decent.

      Reply
  3. opantazi

    Sefu’, daca raman fara job, viu la tine sa ma angajezi. Din pacate, nu pot sa ridic pretentii, ca am scoala… Cat te lasa inima si pe mata.
    P.S. Nici pauza de masa nu iau, ca sunt la regim! 😀
    P.P.S. Nu sunt gadji…

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Aoleu, păi dacă știam! Caut de vreo două luni pe cineva pentru un post de manipulant marfă în depozit. Și nu vrea nimeni. Nici măcar un telefon să întrebe ”cît e salaru?”
      Da vezi că te cam știu cu hi-hi-hi-urile și nu vreau să-mi ții oamenii cu bancuri în timpul programului 😉

      Reply
      1. opantazi

        Imi place cum suna manipulant, iti da din start o anumita prestanta, deci ma bag!
        Cine, eu sa ma tin de bancuri in timpul programului? Pfuaaaaa, combina Gloria sunt! Intre prieteni mi se mai spune si Stahanova. 😀

        Reply
        1. krantz (Post author)

          Să știi că dacă lucram la Compania Lignitului, nici nu mai stăteam pe gînduri. Luni erai direct în șuturi. Chit că țara nu mai cere așa de mult cărbune.

  4. Renata Carageani

    La tot ce-ai scris am o singură replică: Mariana. Femeia de serviciu. În organigrama farmaciei se numește „îngrijitor”. În realitate, nu îngrijește nimic. Poate doar pânzele de păinajen, să rămână unde sunt. Poate m-ai enervat suficient să scriu un serial – MARIANA. 🙂

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Păi ce mai aștepți? Dă-i bătaie! Te mai și răcorești puțin cu canicula asta.

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

%d bloggers like this: