”Maradona” din Leonardo Express

Înainte de plecarea mea în vacanță la Paris de acum cîțiva ani în urmă, un coleg de serviciu binevoitor mi-a dat un sfat. Unul de ținut minte toată viața cînd vrei și insiști să ai un motiv ca să-ți tragi palme singur după:

  • – Nu are rost să dai bani pe taxi de la aeroport. Ai rețea de metrou super dezvoltată care te duce oriunde vrei.

Nu zic, a avut dreptate. E întradevăr foarte dezvoltată. Numai că dacă aterizezi prima dată acolo și începi să bîjbîi printre stații, tîrîind geamantanele printre turnicheți și culoarele înguste pe alocuri, plus urcat coborît pe scări, îți piere cheful de economie instant. Mă rog, nu și pe parte de înjurături. Mai ales cînd te mai și trezești împins în înghesuiala vagonului, simțind în față răsuflarea unor fețe negre și obosite de la atîtea lumini ale orașului cu același nume. Unele pe care prejudecățile și paza bună le găsesc privind prea pofticioase la valizele tale de vacanță și te fac să-ți pipăi continuu borseta și/sau poșeta, cu sentimentul că sunt de fapt niște organe nou crescute pe tine.

Și după ce ajungi într-un final la hotel, grație și GPS-ul care bîjbîia și el mai mult decît tine,  fiind vorba de anii lui de începuturi pe telefon și afli de la recepționera amabilă că un taxi te-ar fi costat undeva la 20 de euro pentru juma de oră de mers comod cu mașina, mi-am zis că orice aterizare ulterioară în oraș străin nu va mai fi la pachet cu doza de risc și aventură. Indiferent de sfaturile personale citite pe forumuri cu sugestii de concedii minimaliste.

Așa că anul acesta am ars-o ”like a boss” imediat ce am aterizat la Roma. Preferînd varianta taxiului. Mai ales că știam din start și costul cursei. Indiferent de cîtă ”ocoleală” ar fi băgat acel tataie de la volan pe care l-am nimerit și în ciuda faptului că a insistat să-și arate originea comună cu cea a băieților noștri, mari maeștri într-ale șofatului prin oraș contra cost. Condiționîndu-ne aerul din interior prin cele două geamuri față lăsate complet. Semn că trăsesem un băț scurt în stație, după spusele altora, cum că e doar o chestiune de noroc să nimerești într-un Fiat cocoșat de atîta istorie văzută în jur sau în penultimul model de Range Rover.

E drept, și hotelul la care am tras, s-a oferit să trimită o mașină după noi la aeroport dar, nu prea înțeleg de ce, la un preț dublu decît cel al unui taxi obișnuit. Am presupus că o fi costat foarte mult minutul de telefonie la ei, mai ales pentru comenzile de taxi și am preferat să nu-i mai încurc.

Ideea e că, în materie de transport, după 7 zile de hălăduit pe acolo pe unde te duci, îți dai seama de unele chestii, descoperi distanțele, timpii de trafic, costurile și eventual alte detalii care să-ți facă decizia de la plecare mult mai bazată pe realitatea ta.

Așa că, după o săptămînă de căscat ochi, gură și portofele, iată-ne optînd pentru varianta de tren direct care ne lăsa fix în aeroport. Și cum gara era la o aruncătură de băț de hotel, părea clar cea mai bună opțiune pentru noi.

Deci Leonardo, păzea că venim! Că fix așa îi zicea trenului express care făcea o juma de oră pînă la aeroport, e drept, altul decît cel pe care aterizasem și care nu avea gară. O cursă fără alte opriri pe parcurs, cum ar fi făcut-o alt tren cu aceleași puncte de plecare și sosire dar la juma de preț.

Ajunși în gară, ne-am îndreptat direct spre cele două linii de unde, din sfert în sfert de oră, pleca Leonardo. Intrarea pe peron ne-a fost barată de un amploaiat care ne-a solicitat biletele și ne-a îndrumat apoi spre automatul aferent de unde le puteam obține. Ne-am întors cu ele, omul le-a verificat și ne-a invitat spre peron. Cum trenul era deja tras și mai erau vreo zece minute pînă la plecare, cu biletele la vedere am dat să urcăm. Moment în care, o tanti controloare îmbrăcată regulamentar în uniformă mi-a barat drumul. Trezindu-mă cu o palmă arătată perfect în dreptul feței, de-am crezut că voia să-i citesc viitorul.

  • …bla, bla, bla… dovere fare…bla, bla.. validare  – am înțeles eu din partea astălaltă a palmei.

I-am arătat biletele, dar ea nimic. – …bla, bla,… stampa! . După care a strîns palma și a lăsat doar degetul arătător cu care îmi indica ceva undeva la vreo 10 metri în spate, la capătul peronului. Stampa!

Mă duc glonț într-acolo și dau de o bulbucă de aparat, cu o fantă ce părea că tînjește după biletele mele. Le bag pe rînd și ascult un cîrîit ușor din interior semn că acolo se întîmplă chestii. Le scot și mă uit la ele. Ele la mine. Părea că nimic nu s-a întîmplat. Motiv numa bun de-a mă întreba existențial: ”Ce cîcat oi fi făcut?”.

Apoi mă întorc victorios la doamna cu controlul care le studiază atent și-mi face semn că acum e ok, permițîndu-ne să ne urcăm în tren. Ne găsim un loc în vagonul ce era aproape gol și apoi mă uit și eu pe bilet. Și atunci descopăr pe o margine a acestuia, scris subțire și aproape vizibil, (în poză am dat eu contrast mai puternic) o înșiruire de caractere ce am presupus că ar fi ”stampa” cerută. În fine, mai bem o gură de apă și ascultăm la difuzorul gîjîit al trenului un mesaj repetat obsesiv. Unul din care înțelegem, printre frînturi, cum că controlorul de tren care verifică biletele are toată puterea de organ polițist și că cei care vor fi prinși călătorind fraudulos nu trebuie să facă scandal sau să refuze plata amenzii că riscă pușcăria. Pe scaunele din fața mea, o pereche de bătrînei americani, după accent, își mai privesc o dată biletele cumpărate. Să fie siguri. – Got the tickets? – Sure, darling! Right here!

Apoi trenul o ia din loc. Lăsîndu-ne privirii șansa de a vedea o înșiruire nesfîrșită de bălării uscate, de case și blocuri amestecate unele întraltele ce constituiau suburbiile unei Rome moderne cu aspect de Popești-Leordeni. Cu gări sordide, din loc în loc, în care, toropiți de căldură și de nevoi, așteptau oameni pentru care mirajul traiului fericit într-o capitală de fost imperiu zăcea făcut țăndări în jurul lor.

Și ca și cum imaginea de afară nu era suficient de deprimantă, la interior, același mesaj agasant despre perspectiva controlorului cu drepturi divine și pușcăria italiană rula din 3 în 3 minute. Făcîndu-mă să mă întreb ce rost mai are cît timp trenul a plecat și are o singură oprire la destinația finală.

Răspunsul aveam să-l aflu cu 10 minute înainte de sosirea la punctul terminus. Realizînd atunci că de fapt, totul era o pregătire psihologică pentru ce avea să urmeze. Pentru că, după ce am auzit ceva murmure de nemulțumire în spate, m-am trezit a coté cu doamna controloare care mă trimisese la urcare să ”stampa”. Cerîndu-mi biletele la control și perforîndu-le cu cleștele atît de cunoscut al ”nașilor” din trenurile noastre. ”Clac! Clac!” și trece cu ”grazie” mai departe către perechea de bătrînei din fața mea. Oamenii prezintă și ei biletele și aici începe circul. Pentru că, ce să vezi, deși aveau biletele necesare (că altfel nici nu erau lăsați să intre pe peronul de plecare) nu le validaseră. Adică canci ”stampa”.

Nu știu dacă urcaseră pe lîngă controloare sau o fi făcut parte din scenariu, ideea e că se încadrau la frauduloși. Și nu trebuiau să se opună controlorului că altfel cică pușcărie. Iar controloarea, pe un ton foarte calm, le tot repeta că da, au bilet dar nefiind validat, trebuie să plătească amenda. Săracii bătrînei tot explicau că nu știau de așa ceva, că nu scrie nicăieri, că nu e niciun validator în tren că e ”outrageous”. Degeaba. Controloarea le confirma că așa este dar n-are ce să le facă. Și că informarea e făcută la difuzorul trenului. Mersi! Asta părînd așa, mai mult ca un mișto la adresa aparatului auditiv al bătrînelului care auzea complet doar după ce soția îi repeta mesajele.

Într-un final, bătrînii au acceptat să plătească amenda de 50 de euro. Numai că, același ton blînd și înțelegător al controloarei le-a explicat, cu tot riscul unui AVC ce părea a avea acolo toate condițiile îndeplinite, că aceasta e amenda ”de persoană”. Încheind cu un ospătăresc: ”Cash sau card?” și demonstrînd cît de bine pusă la punct e schema de jecmănire a turiștilor neștiutori și ghinioniști aflați pe ultima sută de Roma.

Și după ce bătrînelul și-a tastat docil PIN-ul cardului la POS-ul mobil cu garanția că poate depune o plîngere la companie, doamna a trecut la următoarele scaune din față unde, absolut firesc, circul a reînceput. Făcîndu-mă să realizez cît de norocos am fost de data asta.

Iar partea cea mai tare mi s-a părut  a fi odată ajunși la destinație. Acolo unde, ca să poți ieși de pe peron, trebuia să treci prin niște porți individuale. Și singurul mod de deschidere al acestora era biletul ăla cumpărat de toată lumea. Iar ștampila aia nenorocită te făcea să constați că deși Roma n-a fost construită într-o zi, sigur te putea face pe tine la portofel într-una singură.

bilet_leonardo_express

7 Comments

  1. Cezar

    🙂 Eh, sa stii ca nu e chiar asa de inutil pe cum descrii. Am avut ocazia in 4 ani sa calatoresc de cateva ori cu Leonardo (btw, nu ai zis nimic de aerul conditionat din tren si de faptul ca e un mijloc de transport destul de misto). Foarte multi baieti si fete, pur si simplu sar acele porti individuale sau intra 3 4 cu acelasi bilet. Din aceste motive exista controlorii in tren. Iar stampa de care iti spunea doamna controlor este pentru a pune data si ora calatoriei pe bilet, lucru care valideaza calatoria, nu si controlul. In fine. Daca nu te-ar fi oprit tanti, probabil ca ai fi patit ca si batraneii care desi aveau bilet, nu l-au validat sau compostat ca sa zic asa 🙂
    La ce hotel ai stat? Nu de alta, dar eu am lucrat la un hotel in Vittorio Emanuelle 🙂

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Eu am privit problema strict din punctul de vedere al unui turist amețit, corect și bine intenționat, care nu are cum să prindă toate detaliile mergînd prima dată cu așa ceva.
      Da, trenul are toate condițiile, de aia e și ceva mai scump. Dar la cît era de mic (2-3 vagoane și alea mai mult goale) și cu plecările atît de dese, cred că nu era mare lucru dacă acel controlor verifica biletele tuturor celor care urcă. Că timp avea berechet să-i ia apoi la control pe fiecare timp de juma de oră cît dura cursa. Nu avea alte opriri pe parcurs deci nu aveai cum să fentezi prea mult.
      Nu zic, poate că localnicii au descoperit breșele din sistem mai ales că, am citit ulterior pe site-ul lor, biletul era valabil dacă nu era validat 3-4 luni. oricum un anunț la același difuzor de tren anunța și că de la 15 august, valabilitatea acestuia se micșora la cîteva zile dacă am înțeles eu bine.
      Garantat plăteam suta și eu că nici prin cap nu mi-ar fi trecut partea cu validatul. Mai ales că aparatul respectiv era pus în Gara Termini undeva mai în spatele trenului și nu chiar în fața porții de acces cum era de exemplu la aeroport.
      De aia zic eu că am impresia unui aranjament meschin. Punînd aparatul de validare undeva unde cu greu îl vezi ca să-ți pui eventual niște întrebări, mizezi din start pe ceva ”pește căzut în plasă”.
      De stat am stat la Hotel Colosseum. Unul pe care-l și recomand pentru o vizită la Roma.

      Reply
  2. Cezar

    La nici 7 minute de hotelul la care am lucrat! 🙂

    Reply
  3. gheo

    Ai avut noroc! De la Teermini pleaca spre aeroport si autobuze! Vreo 15 euro parca! Eu am stat la Three Star, la 800 de metri de gara! Un veceu de hotel al unor arabi! Dar cum se zice, nu te duci la Roma sa stai in hotel! Ce m-a amuzat in ceeace priveste transportul in comun, a fost ca de cum se urcau in autobuz toti scoteau telefoanele si butonau la greu! Nu intelegeam de ce, pina in ultima zi cind am vazut un anunt ca este wi-fi gratuit! Daca n-am stiut! Mergeam numai cu autobuzul, nu pe jos! Alta data voi sti!

    Reply
    1. krantz (Post author)

      În ce mă privește, mi s-a părut suficient pentru viața asta cele 7 zile de vacanță acolo.

      Reply
  4. Mojo

    Este un autobuz de la aeroport până în Roma la statia de metrou. De 4 ori mai ieftin. biletele de cumpăra in aeroport de la tutungerie și se validează in autobuz. Și peisaj mai frumos pe drum, trece prin orășelele de pe malul marii

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Las să fie pentru alții. Că eu nu știu dacă voi mai ajunge vreodată pe acolo.

      Reply

Nu că zic da' vreau să spun că

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.