După cum bine puncta Renata acu ceva timp, e o mare diferență între blogăreală și blogging. Fiecare cu plusurile (mai mult bloggingul) și minusurile (mai mult blogăreala) de rigoare. Asta mai mult pe parte economică. Și deși în ambele cazuri e vorba despre vorbe, descoperi cîteodată cînd tragi linia că, lucrătura naibii, gratisul valorează mai mult. E drept, ținînd cont și de porția de subiectivism aferent de care nu ai cum să scapi. Că oameni suntem. Iar regretul că ai pierdut ceva timp prin blogăreli pentru a ajunge acolo se topește pe loc. Mai ales cînd, la final, afli și cum poți să devii Zen.
Ziceam eu mai deunăzi că, la fel ca mîncatul, meditația nu-i chiar așa de simplă cum crede lumea. Că uite, te pui în lotus, stai liniștit ascultîndu-ți mmmmmmm-ul ce iese necontenit din tine și brusc realizezi așa ceva:
“One insignificant galaxy, one of the tens of thousands of galaxies, has a small yellow sun on its outer rim. About this sun orbits a molten iron ball. On the surface of this ball is a very thin crust of silica slag. This crust is partly coated by a microscopically thin layer of carbon hydrogen compounds. Some of which have delusions of grandeur”
Adică: (pentru cei care au fost obligați să studieze limba rusă la școală și nici nu s-au putut abține)
„O galaxie nesemnificativă, una din zecile de mii de galaxii din Univers, are un mic soare galben pe o margine exterioară a sa. În jurul acestui soare, orbitează o minge de fier topit. Pe suprafața acestei mingi, există o foarte fină crustă de zgură de siliciu. Această crustă e îmbrăcată parțial de un strat microscopic de fin de compuși pe bază de carbon. Iar unii dintre acești compuși au iluzii de grandoare”.
Acum, nu serios, dar e frumos să gîndești așa ceva despre semenii tăi care au reușit mai mult ca tine în viață?
Excelent articolul pe care-l lincuiești în introducere! A fost o adevărată plăcere să-l citesc. Fiindcă e bine scris, de un meseriaș, nu de un impostor. Chiar dacă nu sunt peste tot de acord cu autorul.
p.s.: Crezi că toată lumea care-ți citește blogul știe cine e „Renata”? Pune, rogu-te, link și la textul meu. Nu pentru publicitate, ci pentru înțelegerea deplină a ideii.
Ce prompt ești! Ai pus link. 🙂
Cred că e prima oară când am critici la adresa articolului tău. Și anume titlul. Care, în logica mea, e infirmat de text. Tipul ăsta, cu articolul despre zen, nu ține blogul ca să-l ia pe Arhi sau pe Zoso la accesări. Cred că nici nu știe cine-s ăștia. Pare un om serios, care-și ia în serios meseria. Împărtășește cu cititorii săi o idee. Poate că n-ai strălucit cu textul ăsta fiindcă e limpede că te eclipsează ăla. Dar e ok. Mai bine să faci publicitate unui singur articol, care merită, decât să înșiri 14 articole de copywritteri obositor de banali.
Sunt foarte obosită și e foarte posibil să fi vorbit mai mult decât trebuie. Dacă nu apare comentariul ăsta, înțeleg și sunt de acord.
Linku era acolo deja dar pesemne nu l-ai băgat în seamă.
Cît despre text, lasă-l așa cum a căzut.
Facă-se voia ta! 🙂