Nem tudom, nem tudom de-astea!

Ieșit să ia o gură de aer curat prin pădurile patriei în care a fost surghiunuit după un stagiu de adevărată provocare avut în Timorul de Est, ambasadorul SUA s-a lăsat amețit de mirosul de gulaș și, precum o scufiță roșie, a luat-o hai-hui nimerind taman în cele din ținutul HarCov. Dar pentru că, între timp, acestea fuseseră rase deja de drujbele conaționale ce zumzăiau mulțumite în dosul mustăților, tot ce a mai găsit în zonă a fost un băț. Unul pe care l-a luat și, în loc să-și sprijine în el începutul de bătrîneți, s-a gîndit că cel mai bine ar fi să-l dea puțin prin primul gard ce i-a ieșit în cale.

Și pentru că sunetul scos, ceva ce semăna cu un ritm de ceardaș, era unul plăcut și rezona cu ultimele instrucțiuni primite de la acționari, s-a gîndit că n-ar strica și-un selfie de bungust pentru a imortaliza momentul. Bineînțeles cu gîndul la noianul de Like-uri din partea celor de-acasă care îl vor vedea și aprecia la justa lui valoare în lumea acreditaților plenipotențiari. Mai ales că lumea tocmai mîncase coliva de-un an a lui Vadim și șansa de a vedea un om explodînd în direct la tv pe motiv de apoplexie era aproape nulă.

Partea nasoală e că sharing-ul local, unul sensibil la alte culori în vîrf de băț decît cele oficiale lăsate de Burebista, i-a umplut postarea de emoticoane cu fmm. Formulate mai mult sau mai puțin diplomatic, dar toate cu zece semne de întrebare și mirare vis-a-vis de capacitatea profesională a americanului de a scormoni chestia și de a feri stropii dacă tot o face pe lîngă ventilator.

Iar precizarea oficială de după, cum că: ”Ambasada SUA la Bucureşti a precizat miercuri, referitor la o fotografie în care apare ambasadorul Hans Klemm cu steagul secuiesc, că acesta este reprezentantul SUA în “întreaga Românie” şi că ţara sa sprijină consolidarea instituţiilor democratice prin participarea tuturor segmentelor societăţii.”, nu mulțumește nici măcar un surdo-mut orb dar dovedește că totuși, măcar de-o limbă, încă mai avem lemn prin păduri.

Așteptăm acum cu mare interes și curiozitate o poză cu același Klem zîmbind cu un chibrit aprins în mînă la picioarele unei păpuși spînzurate de-a lui Avram Iancu. Explicînd apoi că, de fapt, pe modelul strămoșilor lui de-acasă, tocmai se pregătea să aprindă pipa păcii.

hans-klemm-steag-secuiesc

foto

6 Comments

  1. Ioana Maria

    Nu este limbaj de lemn, lemnul este viu, este limbaj de plastic ordinar (obisnuit, ca sa nu zici ca vorbesc urat). Cei mai multi zic ca ambasadorul nu este foarte rasarit asa ca aceasta ar fi explicatia. In orice caz poate ar trebui sa fie analizata chiar declaratia PVC-ista, ca este si ea destul de dubioasa.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Poate că după ce ai stat atîția ani prin Timor, crezi că peste tot sunt triburi și trebuie să te pui bine cu toate.
      Acum, vorbind serios, nu știu cine și-ar pierde timpul cu analiza dubiilor. Mai ales că orice concluzie la care s-ar ajunge ar fi imediat contracarată americănește cu un : ”Așa, și?”

      Reply
  2. racoltapetru6

    De unde se vede că fiecare țară, cât ar fi de occidentală, își are tăntălăii ei. Scuză-mi expresia, da’ alta nu mi-a venit la repezeală.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Că nu e om să nu fi greșit cu voie sau fără de voie…

      Reply
  3. Renata Carageani

    Înclin să cred că americanul e naiv și a făcut o gafă. Deși, simpla alăturare a cuvintelor diplomat și gafă e un non-sens.

    Reply
    1. krantz (Post author)

      Așa zic și ăștia mai pricepuți în politică de la noi. Dar dacă nu e gafă? Că știi cum se spune: Dacă vrei să-ți meargă rostu, fii deștept și fă pe prostu!

      Reply

Leave a Reply to krantzCancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.